Egoismul
şi trufia ni se descoperă mai cu seamă în nerăbdare şi
irascibilitate, atunci când nu suportăm nici cea mai neînsemnată
supărare de la alţii, cu sau fără intenţie, sau când ne izbim
de vreo piedică, pe drept sau pe nedrept pusă, cu sau fără
intenţie, de către oameni sau de către obiectele din jurul nostru.
Egoismul
şi trufia din noi ar vrea ca totul să le aparţină, să se
înconjoare de toate onorurile, comodităţile vieţii acesteia
trecătoare; ar vrea ca toţi oamenii - şi imaginaţi-vă până
unde merge trufia! - toată natura să se supună voinţei noastre,
fără crâcnire şi cât mai repede cu putinţă.
În
timp ce noi- vai! - suntem foarte înapoiaţi în privinţa
credinţei, a faptelor bune, a supunerii faţă de Unicul nostru
Stăpân! Creştine! Trebuie să fii smerit, blând,
îndelung-răbdător şi să nu uiţi niciodată că nu eşti decât
putregai, pulbere, nimic, că eşti necurat şi că tot ce e bun în
tine este de la Dumnezeu, că viaţa, respiraţia, totul îţi sunt
date de Dumnezeu şi că pentru păcatul neascultării şi al
neînfrânării trebuie să rabzi, să-ţi răscumperi fericirea cea
viitoare din Rai prin îndelungă-răbdare, aceasta fiindu-ne nouă
de trebuinţă într-o lume a imperfecţiunilor şi nenumăratelor
căderi în păcat ale oamenilor din jurul nostru, din numeroasa
familie a omenirii, cea copleşită de păcat.
„Purtaţi-vă
sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos“
(Galateni 6, 2). Cine este nerăbdător şi irascibil, acela nu a
ajuns să se cunoască pe sine şi să cunoască oamenii şi nu este
vrednic să se numească creştin. Spunând aceasta mă judec pe mine
însumi, fiindcă eu sunt primul care suferă de nerăbdare şi
irascibilitate.
Sursa:
Ortodoxia Tinerilor
0 comments:
Trimiteți un comentariu