† IOAN,
Din
mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop
al Timișoarei și
Mitropolit
al Banatului
Iubitului
nostru cler, cinului monahal
şi
drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace
de
la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,
părintească
binecuvântare.
„Iată,
vestesc vouă bucurie mare, care
va
fi pentru tot poporul; că vi S-a născut
azi
Mântuitor, Care este Hristos Domnul,
în
cetatea lui David.“
(Luca 2, 10-11)
Iubiţii
mei fii duhovnicești,
Binecuvântat
să fie Dumnezeu, Care ne-a chemat azi să ne bucurăm, împreună cu
îngerii, de venirea în lume a Fiului Său, Hristos Domnul!
Este
momentul cel mai așteptat de Adam și de tot neamul omenesc. Cât de
nerăbdători suntem noi să vedem în fiecare dimineață lumina
soarelui, dar cât de lungă a fost așteptarea lui Adam, până să
vadă, nu doar razele luminii, ci chiar Lumina luminii, pe Hristos
Mesia!
Lumina
și întunericul, două lumi: una a iubirii și alta a păcatului.
Prin
Întruparea Fiului lui Dumnezeu începe Era iubirii în care a
binevoit Dumnezeu să ne naștem și noi. „Răsăritul
cel de Sus“
a adus în lume „Lumina
cunoștinței“
(Troparul
Nașterii Domnului Iisus Hristos)
și lacrima iubirii Sale, pentru cea mai iubită și fascinantă
creație a Sa, omul. Omul este o culme a unității dintre materie și
suflarea de viață a lui Dumnezeu.
Întruparea
este un act ce a marcat pentru veșnicie creația lui Dumnezeu. Fiul
lui Dumnezeu Se îmbracă într-o mantie de țărână, ca să ne
ridice pe noi din umbra morții.
La
Botez, Hristos ne lasă să ne afundăm în El, așa cum S-a lăsat
afundat și El de Sfântul Ioan Botezătorul, în apele Iordanului.
El Se afundă, însă, mai întâi în țărâna Fecioarei, ca să
sfințească tot ce a făcut Dumnezeu din țărână. Țărâna nu
este o materie moartă, ci este umplută de har.
Cain
a frânt pentru prima dată această țărână vie, atunci când
și-a ucis fratele, pe Abel. Acela a fost primul atentat asupra
vieții. Atunci a apărut în univers moartea, ca sabie a timpului,
dar nu a veșniciei și a vieții.
Iubiți
frați și surori în Domnul,
Hristos
este vița din rodul căreia îl va hrăni pe om, ca să nu mai
rămână în robia morții, ci să aibă parte de bucuria Cerului.
Fiul
lui Dumnezeu S-a făcut Om asemenea nouă, afară de păcat, ca, pe
noi, să ne facă asemenea Lui. Hristos Domnul a venit în lume și a
luat „chip
de rob“
(cf. Filipeni
2, 7),
ca să ne slobozească din robia morții. Întruparea este primul act
al Jertfei Fiului lui Dumnezeu pentru noi, pentru mântuirea noastră.
Văzând
viața lui Hristos pe pământ, ne dăm seama că drumul Golgotei
începe de fapt de la Betleemul Iudeii, trece prin Egipt și apoi
ajunge pe Crucea Golgotei.
Crucea
a fost condeiul cu care Hristos a pus punct Jertfei Sale sângeroase.
Însă Hristos este și azi în stare de jertfă, pe Sfintele noastre
Altare, de unde, de două mii de ani, ne hrănește pe toți cu
pâinea nemuririi, cu Sfântul Său Trup și Sfântul Său Sânge.
Hristos,
în Cer, în stare de slavă, iar aici, pe pământ, în stare de
Jertfă. Și va rămâne în această stare până îi va trece la
Tatăl pe toți cei ce cred în Întruparea Sa din Fecioara Maria,
Fiica ascultării desăvârșite. Ea ascultă și împlinește vestea
Arhanghelului Gavriil, deschizând porțile pământului ca să-L
nască pe Fiul lui Dumnezeu.
Prin
Fecioara Maria, Fiul lui Dumnezeu coboară printre noi, Se face frate
cu noi și leagă astfel, prin Întruparea Sa, o frăție pentru
veșnicie. Ne spune:
Eu sunt și rămân Fratele vostru, vă iubesc și Mă voi jertfi
pentru voi, ca să vă scap din robia morții.
O,
ce Frate Sfânt și iubitor! Vine să rupă sabia morții, să ne
elibereze de sub povara timpului și să ne deschidă poarta
veșniciei. Sfințește timpul și-l afundă în veșnicie.
Nu
fiți triști azi, iubiți credincioși, căci îngerii se bucură
văzând pe Creatorul lor că vine să ridice pe om la starea de
bucurie și lumină, în care îl așezase Dumnezeu la început.
Raiul este Patria îngerilor și a omului răscumpărat de Hristos.
Aici este plinătatea bucuriei și a iubirii lui Dumnezeu. Aici Se
odihnește Dumnezeu, revărsându-Și iubirea peste făpturile Sale.
Dacă
întrebi azi un pământean unde își dorește să meargă cel mai
mult, îți va spune despre cele mai exotice locuri de pe pământ.
Însă puțini îți vor spune că doresc să ajungă în Rai, în
Patria Iubirii.
Rostul
omului nu este de a defila prin istorie, așa cum cred cei ce
încearcă o desubstanțializare a Cărții Cărților.
Omul,
aici, pe pământ, este cuprins de flacăra unui rug ce nu se
mistuie, acest rug fiind iubirea lui Dumnezeu care îl înconjoară
tot timpul pe om. Aici, el este răcorit, din când în când, tot de
lacrima iubirii lui Dumnezeu.
Iubiți
credincioși,
Întruparea
Fiului lui Dumnezeu este o temă imposibilă pentru cei ce nu cred în
Hristos. Dar, pentru noi și pentru îngeri, este bucuria cea de Sus.
Și
Țara, pentru unii, este o temă imposibilă, însă le spunem că nu
suntem țara lui „unu“,
ci țara unui neam binecuvântat de Dumnezeu. Țara o încredințăm
doar Unui singur Dumnezeu în Treime lăudat, Tatăl, Fiul și Duhul
Sfânt.
Țara
este icoana neamului nostru, pe care o încredințăm lui Dumnezeu
pentru a o sfinți, căci în ea au trăit și vor trăi sfinții
Săi. Icoana este o evadare din logos. Gândurile sunt culorile prin
care noi zugrăvim lumea în conștiința noastră.
Țara
este un antimis plin cu sfinte moaște, pe care Se jertfește, la
fiecare Liturghie, „Întrupatul“
Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Doamne,
nu lăsa pe nimeni să sfârtece acest sfânt antimis!
Aici
au trăit mamele noastre sfinte, care au fost țărâna răsăririi
fiilor acestui neam.
Aici
a venit azi Hristos, să mă caute pe mine și pe tine, cei ce suntem
căzuți la umbra păcatelor noastre.
Doamne,
suntem aici la o margine de lume, precum odinioară leproșii la
marginea cetăților!
Doamne,
așa cum Ți-ai făcut milă atunci de ei, fie-Ți milă și de noi!
Iubiți
părinți, aduceți-vă azi pruncii să-L întâmpine pe Pruncul
Hristos. Lăsați-i să vină la El și nu-i încredințați celor
care cred că fiii acestui neam sunt o simplă proprietate a
statului. Ei sunt, prin Hristos, cetățeni ai veșniciei, cetățeni
ai Cerului. Nimeni nu poate fi aici, pe pământ, proprietarul
vieții, ci numai Dumnezeu, Care este Dătătorul ei.
O
sabie poate tăia capul unui om, dar nu poate să-i taie viața.
Sabia lui Irod mai varsă încă sânge în lume, dar nu va putea
opri niciodată curgerea izvorului vieții. Și azi, lacrimile multor
mame se prefac în stele pe bolta cerului.
Prin
Întruparea lui Hristos, omul primește dreptul nașterii de Sus (cf.
Ioan
3, 3).
Omul își recapătă vocația fericirii și scapă de frica de a
iubi.
Cerul
din noi nu mai este trist, căci pe bolta lui strălucesc razele
Luminii, razele Răsăritului
celui de Sus.
Iubiților,
azi ne-au ajuns din urmă proorociile, ne-a ajuns din urmă veșnicia.
Doamne,
Te-am fi așteptat chiar și două veșnicii, căci am crezut în
graiul profeților, că nu ne-ai părăsit și că o să vii la noi.
Doamne,
chiar dacă Te-am așteptat la umbra păcatelor mele, niciodată nu
mi-am vândut veșnicia pe o clipă.
Iubiții
mei fii duhovnicești,
Am
știut că ateismul este o cădere din realitate, însă fiii acestui
neam au rămas în realitatea sfinților, iar sfinții au fost și
vor rămâne candele ale Bisericii.
Candela
neamului nostru românesc nu se va stinge niciodată, căci în ea
s-au adunat lacrimile unui neam care mult a suferit.
Sunt
atâtea popoare care au naufragiat în istorie. Noi, nu, pentru că
am călătorit și vrem să călătorim și acum după semnul stelei
care i-a condus pe magi. Dacă pe ei i-a condus până la Betleem,
pentru noi, Domnul dă poruncă stelei să ne conducă la limanul cel
de Sus, cel al bucuriei cerești.
Să
tragem clopotele să se trezească istoria, căci nu putem dormi cu
capul pe istorie.
Istoria
nu înseamnă Cartea morții unui neam, ci ea este ogorul unde crește
pomul vieții unui neam.
Să
ne trezim din somnul rațiunii naționale, căci viața unui popor nu
este umbră și vis, ci o ctitorie a lui Dumnezeu.
Doamne,
dăltuiește în a noastră minte cuvintele Evangheliei Tale și
iubirea de neam și de țară!
Drept-credincioși
creștini,
Buna
rânduială a vieții, întru ascultare zace. Ascultarea și
împlinirea Cuvântului Evangheliei ne aduc pace și multă mângâiere
în sufletele noastre și în neamul nostru românesc.
Să
iertăm și să mângâiem pe cei din nevoi.
Să
izgonim ura și să semănăm iubirea în inimile noastre.
Iubiți
frați și surori în Domnul,
Acum,
când dangătele clopotelor bisericilor noastre ne vestesc Nașterea
Puncului, mă alătur și eu lor, dorindu-vă să petreceți Sfintele
Sărbători în pace, cu sănătate și bucurii, împreună cu toți
cei dragi.
Doamne,
varsă o lacrimă de iubire și de mângâiere și peste cei ce sunt
în spitale și în închisori!
Doamne,
nu părăsi corabia neamului nostru!
Al
vostru, al tuturor,
de
tot binele voitor,
† Ioan
al
Banatului
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu