Sărbătoarea
Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos are multe înțelesuri
duhovnicești, pentru că întruparea sau înomenirea Fiului veşnic
al lui Dumnezeu este izvorul multor daruri şi binefaceri pentru
omenire.
Fiul
lui Dumnezeu Cel veşnic viu Se face Om muritor, pentru a dărui
oamenilor muritori viaţa veșnică. Fiul lui Dumnezeu Se face Om,
pentru ca omul să poată deveni fiul lui Dumnezeu după har (cf.
Ioan 1, 12). Pe scurt, înomenirea lui Dumnezeu are ca scop
îndumnezeirea omului.
Coborârea
Fiului lui Dumnezeu Iisus Hristos între oameni este începutul
înălţării omului în împărăţia iubirii Preasfintei Treimi.
Însă această înălțare a omului are ca bază împăcarea dintre
Dumnezeu Cel Sfânt şi omul căzut din legătura cu El prin păcatul
neascultării. Planul lui Dumnezeu de împăcare a Sa cu omenirea
căzută prin păcatul neascultării este binevestit de îngeri la
Naşterea Fiului Său ca om în Betleem. În această privinţă
Sfântul Chiril al Alexandriei, în al său Comentariu la Evanghelia
după Luca, spune că îngerii au cântat „slavă întru cei de sus
lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca
2, 14), deoarece îngerii „sunt în pace cu Dumnezeu, şi ei în
nici un chip nu încalcă hotărârea lui Dumnezeu şi stau în mod
temeinic în dreptate şi în sfinţenie. Dar noi nenorociții,
aducem şi așezăm împotriva voinței Stăpânului nostru poftele
noastre, şi de aceea ne aflăm ca niște vrăjmași ai Săi. Însă
această stare a fost dezlegată de către Hristos. Căci El este
pacea noastră, şi El, prin Sine, ne-a unit cu Dumnezeu Tatăl. El a
scos dintre noi şi Dumnezeu păcatul care ne făcea dușmanii lui
Dumnezeu, El ne-a făcut drepți prin credinţă şi El cheamă
aproape de Dumnezeu pe cei care nu erau aproape de Dânsul”[1].
Taina
Nașterii Domnului Iisus Hristos în Betleem este reprezentată în
chip simbolic şi duhovnicesc în Liturghia euharistică ortodoxă,
mai întâi prin Rânduiala Proscomidiei, când se pregătesc
darurile liturgice (pâine şi vin) care vor fi aduse, la momentul
potrivit al Sfintei Liturghii, pe Sfânta Masă din Altar pentru a fi
sfinţite. Proscomidiarul reprezintă peștera de la Betleem, iar
cruciuliţa care stă pe un suport semisferic, deasupra pâinii de pe
Sfântul Disc, este numită „Steaua” care i-a călăuzit pe cei
trei magi de la Răsărit, şi care s-a oprit deasupra peșterii de
la Betleem, unde se afla Pruncul Iisus, numele cetății Betleem
însemnând „Casa Pâinii”. De aceea, când acoperă Sfântul
Disc, preotul rostește cuvintele: „Şi venind steaua, a stat
deasupra unde era Pruncul” (Matei 2, 9). Înainte de începerea
Sfintei Liturghii euharistice, preotul slujitor se roagă rostind
cuvintele din cântarea îngerilor de la Betleem: „Slavă întru
cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni
bunăvoire” (Luca 2, 14).
Pacea
lui Dumnezeu dăruită oamenilor în şi prin Iisus Hristos este
celebrată în întreaga viaţă liturgică a Bisericii Ortodoxe, dar
mai ales în Sfânta Liturghie, când se rostesc cuvintele: „Pace
tuturor” şi „Pace ție cititorule” la citirea Apostolului,
„Pace tuturor” şi „Pace ţie celui ce ai binevestit” la
citirea Sfintei Evanghelii, „Pace tuturor” înainte de Crez, după
ecfonisul: „Cu îndurările Unuia-Născut Fiului Tău … ”, şi
„Pace tuturor” după rugăciunea Tatăl nostru.
Vorbind
despre pacea lui Dumnezeu făcută şi adusă de Iisus Hristos, Fiul
lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Pavel spune că Însuși „Dumnezeu
Tatăl era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuși … şi
punând în noi cuvântul împăcării”(2 Corinteni 5, 18-19).
Această pace se şi numește „pacea lui Dumnezeu, care covârșește
orice minte şi care păzește inimile şi cugetele noastre în
Hristos” (Filipeni 4, 7). Această pace dăruită oamenilor în şi
prin Hristos este temelia împăcării oamenilor cu Dumnezeu şi a
împăcării şi înfrățirii popoarelor între ele. De aceea,
Apostolul Neamurilor spune despre Hristos că „El este pacea
noastră, El Care a făcut din cele două lumi (iudeii şi neamurile)
- una, surpând peretele din mijloc al despărțiturii, desființând
vrăjmășia în trupul Său, legea poruncii şi învățăturile ei,
ca întru Sine pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi
să întemeieze pacea. Şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi
uniți într-un trup, prin Cruce, omorând prin ea vrăjmășia”
(Efeseni 2, 14-16) [2].
Aşadar,
omul cel nou în Hristos este omul în care locuiește pacea lui
Dumnezeu şi care lucrează pentru împăcarea oamenilor cu Dumnezeu
şi întreolaltă. De aceea, „făcătorii de pace, fiii lui
Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9).
Întrucât
Dumnezeu este Dumnezeul păcii (cf. Romani 15, 33; Filipeni 4, 9),
pacea este dar al lui Dumnezeu şi roadă a Duhului Sfânt (cf.
Galateni 5, 22), pacea este însoțită de dreptate şi de bucurie,
pentru că „Împărăţia lui Dumnezeu este dreptate, pace şi
bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).
Darul
păcii spirituale, al împăcării omului cu Dumnezeu, cu sine şi cu
semenii se cere prin rugăciune şi se cultivă prin gânduri,
cuvinte şi fapte bune, astfel încât pacea spirituală a sufletului
devine izvor de pace socială, de pace în familie, în comunitate şi
în lume.
Sfinţii
Părinţi ai Bisericii învaţă că patimile egoiste ca: lăcomia
sau iubirea obsesivă de avere, de putere şi plăcere şi altele
asemănătoare produc în suflet tulburare, iar această tulburare se
răsfrânge apoi în relațiile dintre oameni, care devin tensionate,
conflictuale şi chiar violente, mai ales din cauza nedreptăților
şi suferințelor create de lăcomie. Când inteligența umană este
stăpânită de patimile egoiste ale invidiei, vicleniei şi
minciunii, ea produce în suflet şi în societate dezordine şi
multe răutăți, în schimb înțelepciunea care vine de la Dumnezeu
este „curată, apoi pașnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină
de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică. Şi
roada dreptății se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea”
(Iacob 3, 17-18).
Iubiţi
frați şi surori în Domnul,
Sfânta
Evanghelie ne spune că în timpurile din urmă, care pot fi înțelese
şi ca timpuri de criză spirituală şi morală, „din pricina
înmulţirii fărădelegii iubirea multora se va răci” (Matei 24,
12), iar Sfântul Apostol Pavel, vorbind despre degradarea spirituală
a societății când slăbește credinţa oamenilor în Dumnezeu şi
când libertatea lor nu mai este unită cu responsabilitatea, spune
ucenicului său Timotei, episcop în Efes: „şi aceasta să știi,
că în zilele din urmă vor fi vremuri grele; că vor fi oameni
iubitori de sine, iubitori de arginți, lăudăroși, trufași,
hulitori, neascultători de părinţi, nemulțumitori, fără
cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecați, clevetitori,
neînfrânați, cruzi, neiubitori de bine, trădători,
necuviincioși, îngâmfați, iubitori de desfătări mai mult decât
iubitori de Dumnezeu, având înfățișarea adevăratei credințe,
dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te de aceștia …” (2
Timotei 3, 1-5).
În
faţa acestei crize spirituale şi morale, creştinii statornici şi
luptători nu se descurajează, ci răspund printr-o viaţă
spirituală şi morală mai intensă, potrivit îndemnului: „fii
credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii”
(Apocalipsa 2, 10).
Cât
de mare este darul păcii spirituale a sufletului şi darul păcii
sociale în familie, în comunitate şi în lume se poate înțelege
mai ales când această pace lipsește, când pacea şi bucuria
sufletului sunt înlocuite cu tulburarea şi cu depresia, cu cearta
şi cu violența, cu răzvrătirea şi ura, cu învrăjbirea şi
ostilitatea, când fiecare judecă pe toţi ceilalți, fără a-şi
vedea propriile greşeli.
Astăzi,
când creşte violența verbală şi fizică în familie, în școală,
în societate şi se înmulțesc conflictele militare şi terorismul
în multe părţi ale lumii, când mulţi oameni, fiindcă nu mai au
pace şi bucurie în suflet, caută fericirea în alcoolism ori în
consumul de droguri, iar alţii ca să scape de depresie şi
deznădejde se sinucid, activitatea educațională, pastorală şi
social-filantropică a Bisericii trebuie intensificată. Împreună
cu familia, cu școala şi cu alte instituții abilitate, Biserica
trebuie să dezvolte şi mai mult o educaţie şi o cultură a păcii
spirituale interioare şi a păcii sociale, o cultură a respectului
reciproc şi a reconcilierii, în locul urii, al învrăjbirii şi al
violenței prezente în lumea de azi. În acest sens, este foarte
actual îndemnul Sfântului Apostol Pavel care spune: „Căutați
pacea cu toţi oamenii şi sfințenia, fără de care nimeni nu va
vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12, 14).
Această
perspectivă a unei culturi a păcii spirituale şi sociale trebuie
studiată şi promovată mai ales începând cu anul 2016, declarat
de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al
educației religioase a tineretului creștin ortodox. Modul pozitiv
în care este dobândit şi cultivat darul păcii prin rugăciune şi
acțiune educativă, personală şi comunitară, poate deveni modul
de viaţă sănătoasă şi armonioasă într-o lume individualistă
şi secularizată, agitată şi stresată, tehnicizată şi
robotizată, în care, în mod paradoxal, există multă comunicare
virtuală, dar puţină comuniune reală, multă aglomerație de
oameni în orașe, dar puține remedii pentru singurătate şi
depresie.
De
aceea, darul păcii şi al bucuriei sărbătorii Naşterii Domnului
Hristos trebuie împărtășit, prin rugăciune şi daruri spirituale
şi materiale, mai ales în aceste zile, copiilor orfani, bătrânilor
singuri, oamenilor săraci, familiilor îndoliate şi întristate,
bolnavilor şi tuturor celor necăjiţi şi neajutorați.
Astfel,
pacea şi bucuria îngerilor şi păstorilor de la Betleem vor lumina
sufletele şi chipurile oamenilor care simt că semenii lor cu suflet
bun şi generos devin mâinile iubirii milostive a lui Hristos către
toţi oamenii defavorizaţi, aflaţi în nevoi sau în dificultate.
Ca
şi în anii trecuţi, în noaptea de 31 decembrie 2015 spre 1
ianuarie 2016 ne vom aduna în biserici spre a mulțumi lui Dumnezeu
pentru binefacerile primite de la El, mai ales pentru darul vieţii,
şi spre a-I cere ajutorul Său pentru Anul Nou în care intrăm.
Cu
prilejul sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi al
Anului Nou – 2016, vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi
mântuire, pace şi bucurie, dimpreună cu urarea tradițională: La
mulţi ani!
„Harul
Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi
împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!”
(2
Corinteni 13, 13).
Al
vostru către Hristos-Domnul rugător şi de tot binele doritor,
† DANIEL
Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române
[1]
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Sfânta Evanghelie după
Luca, traducere Diacon Gheorghe Băbuţ, Editura Pelerinul Român,
Oradea, 1998, p. 20.
[2]
Cf.Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, Editura
EIBMBOR, Bucureşti, 1984, p. 351.
Sursa: Patriarhia
0 comments:
Trimiteți un comentariu