Cuvântul
Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României, rostit în
Catedrala Patriarhală la finalul slujbei de Te Deum săvârşită cu
prilejul Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie 2015:
Prin
rugăciune, prin cuvânt rostit, prin cărți tipărite, prin
prezența personală şi fapta concretă a slujitorilor ei, Biserica
a fost activă în lucrarea de unire a poporului român într-un stat
român unitar, implicându-se în realizarea acestui ideal prin
ierarhi cărturari, preoţi şi diaconi patrioţi, profesori de
teologie şi studenți în teologie, aceștia având talent oratoric,
putere de convingere şi de mobilizare, dar şi prin călugări sau
călugărițe care au îngrijit soldații răniți, prin mănăstiri
şi parohii care au organizat colecte de bani şi de alimente, toţi
împreună încurajând moral şi ajutând material pe luptătorii
români pentru libertate şi unitate națională.
În
timpul Războiului din perioada 1916-1918, mai mult de 250 de preoți
ortodocși români au însoțit trupele armatei române pe câmpurile
de luptă în calitate de confesori militari. Unii dintre ei au murit
pe front, alții au fost luați prizonieri şi deportați. Peste 200
de călugări şi călugărițe au activat ca infirmieri în diferite
spitale de campanie sau pe front, unii murind la datorie, din cauza
tifosului exantematic. Sute de preoți au fost anchetați, jefuiți
sau alungați din parohiile lor de către inamic, alții au murit
împușcați în teritoriile ocupate de trupele germane. În
Transilvania, 150 de preoți au fost aruncați în închisorile
maghiare, unii fiind condamnați la moarte sau la ani grei de
închisoare. Alți peste 200 de preoți au fost deportați în vestul
Ungariei, în județul Șopron, unde au trăit în condiții inumane
până la eliberarea lor în 1919 de către trupele române[1].
În
ceea ce privește evenimentul însuși al Marii Uniri de la Alba
Iulia din 1 Decembrie 1918, între cei 1228 de delegați oficiali din
Adunarea Națională Constituantă au fost şi mulţi slujitori ai
Bisericii.
Acum,
la aniversarea a 97 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918,
dorim să exprimăm omagiul şi recunoștința cuvenite tuturor
făuritorilor actului măreț al istoriei noastre pentru care au
luptat moșii şi strămoșii noştri, ştiind că unirea tuturor
provinciilor româneşti într-un stat român unitar a fost
încoronarea multor eforturi jertfelnice, spirituale şi materiale,
de afirmare a conștiinței naţionale şi a dorinţei de unitate
naţională.
Pentru
toate binefacerile Marii Unirii, aducem astăzi mulțumire lui
Dumnezeu Cel preaslăvit în Sfânta Treime şi pomenim cu
recunoştinţă pe toţi eroii români care s-au jertfit pentru
libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.
De
Ziua Naţională a României trebuie reafirmată în mod special
preţuirea şi dragostea faţă de poporul român.
În
aceste sens, trebuie să contribuim, prin rugăciune, solidaritate şi
fapte bune, la alinarea suferinţei celor care au pătimit în urma
incendiului de la Clubul Colectiv din Bucureşti. De asemenea,
trebuie să contribuim mai mult la promovarea educaţiei spirituale
şi intelectuale a copiilor şi a tinerilor, pentru ca ei să
realizeze mai eficient legătura dintre cunoştinţele intelectuale
şi viaţa concretă de zi cu zi.
Totodată,
Biserica trebuie să contribuie la păstrarea şi cultivarea darului
sănătăţii spirituale şi fizice a poporului, prin tratarea
bolnavilor din aşezămintele ei medicale, prin extinderea
programelor: „Donează sânge! Salvează o viaţă” şi „Sănătate
pentru sate”, precum şi prin programele de medicină preventivă,
care să-i ajute pe oameni să evite diferite boli.
O
grijă deosebită trebuie arătată în continuare şi pentru
păstrarea identităţii şi spiritualităţii româneşti în viaţa
românilor aflaţi printre străini, în diaspora română.
Astăzi,
toți cetățenii României, toate instituțiile statului şi toate
cultele religioase avem datoria să păstrăm şi să cultivăm darul
unității naţionale ca fiind un simbol al demnității poporului
român, obținut cu multe jertfe de vieți omenești şi multe
eforturi spirituale şi materiale, spre binele României şi bucuria
românilor de pretutindeni.
† DANIEL
Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române
[1]
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Membru al Academiei Române, Istoria
Bisericii Ortodoxe Române, ediția a-III-a revăzută, editura
BASILICA, București, 2013, p. 471-473.
Sursa: Basilica
0 comments:
Trimiteți un comentariu