Pruncul
Mântuitor
„Şi
acesta va fi semnul: veţi găsi un Prunc înfăşat, culcat în
iesle” (Luca 2,12)
Iubiţi
credincioşi,
Din
nou Crăciunul cu atmosfera lui tainică, plină de pace şi har, ne
plasează în faţa staulului din Betleem şi ne dă posibilitatea să
ne închinăm Pruncului Mântuitor. Aşteptau de multă vreme
strămoşii acest moment. Proorocul Isaia, cu spiritu-i profetic, Îl
vede cu sute de ani înainte: Căci prunc s-a născut nouă, a cărui
stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de
mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al Păcii,
Părinte al veacului ce va să fie (Isaia 9,5).
Sfântul
Apostol Pavel ne încredinţează că era nevoie de o plinire a
vremii, de o pregătire a istoriei: Iar când a venit plinirea
vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut
sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim
înfierea (Galateni 4, 4-5).
Modul
în care s-a petrecut taina dreptei credinţe (1 Timotei 3,16) ni-l
relatează Sfântul Apostol Luca. Cezarul Octavian Augustus a
decretat un recensământ în Imperiul Roman. Recenzarea avea loc în
cetatea de baştină. Aşa se face că Sfânta Fecioară Maria,
dimpreună cu dreptul Iosif, s-au deplasat din Nazaret în Betleem,
unde-şi aveau obârşia. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit
zilele ca ea să nască, şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut
şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de
găzduire pentru ei (Luca 2, 6-7). În ţinutul acela erau păstori,
oameni cu inima curată care-L aşteptau pe Dumnezeu şi Îngerul
Domnului le-a vestit lor că în Betleem li s-a născut Mântuitor.
Plini
de bucurie au alergat la Betleem şi, grăbindu-se, au venit şi au
aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle (Luca
2,16). I s-au închinat, I-au oferit daruri şi s-au întors slăvind
şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră,
precum li se spusese (Luca 2,20).
Iubiţi
fraţi şi surori,
Noi
îi fericim pe păstorii din Betleem care au avut bucuria de a-L
adora în ieslea din peşteră pe Pruncul Mântuitor. Şi au putut
face lucrul acesta pentru că aveau inima curată. Nu citim noi în
predica de pe Munte: fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor
vedea pe Dumnezeu (Matei 5,8)? Ceea ce au văzut păstorii în
noaptea sfântă am putea vedea şi noi, dacă am fi vrednici să
vedem. Prin credinţa şi dragostea noastră, după ce ne-am curăţit
inima printr-o serioasă pocăinţă şi printr-un efort purificator,
care presupune şi o sinceră spovedanie, putem avea o experienţă
duhovnicească deosebită.
Anul
acesta a fost rânduit de Sfântul Sinod să ne preocupăm în mod
special de Sfânta Euharistie şi de Mucenicii Brâncoveni. Or, la
Sfânta Liturghie, întotdeauna este prezent Pruncul Mântuitor. Cei
ce-şi curăţesc inima, ca păstorii din Betleem, pot să-L vadă.
Sunt
nenumărate mărturii în acest sens consemnate de literatura
duhovnicească. Din experienţa de viaţă a primelor veacuri de
creştinism a luat naştere Patericul. Avva Daniil ne povesteşte că
un bătrân nevoitor, mare ascet, avea dificultatea de a crede că în
Sfânta Cuminecătură este prezent Însuşi Domnul Hristos. Alţi
doi bătrâni din chinovie, ştiindu-i viaţa, nu doreau ca bătrânul
să se piardă. Şi, îndrăznind pentru jertfelnicia lui, i-au zis:
părinte să ne rugăm lui Dumnezeu toată săptămâna şi credem că
duminică, la Liturghie, El ne va descoperi adevărul. Împlinindu-se
săptămâna, au venit ei duminică la biserică şi au stat
câteșitrei pe o rogojină, bătrânul fiind în mijloc. Şi li s-au
deschis lor ochii cei înţelegători. Iar când s-a pus pâinea pe
Sfânta Masă, s-a arătat numai lor ca un Prunc. Şi când întindea
mâna preotul să frângă pâinea, iată îngerul Domnului s-a
pogorât din cer, având cuţit şi a jertfit pe Prunc şi a turnat
sângele Lui în pahar. Iar când a frânt preotul pâinea în bucăţi
mici şi îngerul tăia din Prunc bucăţele mici - 1. Bătrânul a
fost convins de prezenţa reală a lui Hristos în Sfânta
Euharistie. Pruncul M-ântuitor este Mielul lui Dumnezeu, Cel ce
ridică păcatul lumii (Ioan 1,29). Pruncului Mântuitor, Mielului
fie binecuvântarea şi cinstea şi slava şi puterea, în vecii
vecilor! (Apocalipsa 5,13).
Nu
numai în primele veacuri creştine dar şi mai târziu, în Evul
Mediu, Dumnezeu a îngăduit descoperiri asemănătoare cu cea
relatată. Pe când Siria era ocupată de Imperiul Otoman, un prinţ
musulman plecat în misiune a trecut pe lângă Biserica Sfântul
Gheorghe din Ampelon. Era sărbătoare, lumea se aduna, şi preotul
era pe punctul de a începe Sfânta Liturghie. Prinţul a poruncit să
fie băgate cămilele din convoiul ce-l însoţeau în biserică. Dar
ele au căzut moarte. Atunci a poruncit preotului să înceapă
Liturghia. La momentul Să luăm aminte! Sfintele, Sfinţilor!, când
preotul a împărţit agneţul în patru, prinţul a văzut pe altar
un copilaş rănit, iar sângele îi curgea în potir - 2. Această
minune l-a convertit la creștinism. Preotul s-a temut să-l boteze,
dar l-a trimis la episcopul de pe Muntele Sinai. A fost botezat,
primind numele de Pahomie. Acesta a încercat să-i încreştineze pe
ai săi dar, din păcate, a fost martirizat.
Să
venim şi în timpurile noastre moderne. Domnul Costas trăia în
Grecia. Influenţat de filosofia materialistă nu avea preocupări
religioase, ba chiar s-ar putea spune că era necredincios. În
preajma Crăciunului s-a dus la nişte rude în Vrontul de Jos. În
ajun s-a întâlnit cu părintele Gheorghe Cazakidis şi nu i-a
răspuns la salut. Avea oroare de preoţi. Părintele i-a zis:
Dumneata nu crezi, dar, dacă vii mâine la biserică, cu siguranţă
vei crede. Mai mult din curiozitate şi pentru faptul că rudele sale
s-au dus a doua zi la biserică, a mers şi el. În momentul în care
părintele Gheorghe a zis Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu
dragoste să vă apropiaţi!, domnul Costas a sărit ca ars şi nu-i
venea să-şi creadă ochilor: Părintele Gheorghe ţinea în mână
un Prunc dezbrăcat până la brâu, învelit în partea de jos
într-o haină roşie... Din pieptul Pruncului ţâşnea sânge...
Creştinii primeau picăturile de sânge şi, în continuare, se
ştergeau cu acea haină roşie - 3.
Care
a fost urmarea? Domnul Costas a strigat: Cred Doamne..., cred! Şi a
căzut în genunchi, plângând. Înlăuntrul lui s-a produs un
cutremur mare, iar întunericul a fost alungat de lumina credinţei -
4.
Dreptmăritori
creştini,
Aşadar
Liturghia ne aşează în faţa ieslei din Betleem şi în faţa
Pruncului Mântuitor. Când ne pregătim pentru Liturghie şi oficiem
Proscomidia, aşezând steluţa peste pâinea ce va deveni la
sfinţirea darurilor Trupul lui Hristos, rostim cuvintele
scripturistice: Şi iată, venind steaua, a stătut deasupra unde se
afla Pruncul - 5. Se rostesc apoi cele spuse de prooroci despre
Prunc.
La
orice Sfântă Liturghie, în Euharistie, Îl putem recunoaşte pe
Pruncul Mântuitor. Euharistia nu este un simbol, ci este Însuşi
Trupul şi Sângele Mântuitorului. El Însuşi a spus lucrul acesta.
Sfântul Nicolae Cabasila ne zice că jertfa se săvârşeşte în
clipa sfinţirii... că ceea ce se jertfeşte nu e pâinea, ci Însuşi
Trupul lui Hristos; că jertfa Mielului lui Dumnezeu e una singură,
adică cea adusă o dată pe cruce - 6.
Pe
bună dreptate, Părintele Alexandre Schmemann zice că, aducând din
nou această jertfă, noi cunoaştem de fiecare dată cu bucurie că
o aducem cu Iisus Hristos, că El este Cel Care S-a dăruit pe Sine
și Care este în noi și Care aduce veșnic jertfa adusă de El
odată și pentru totdeauna - 7.
Crăciunul,
întruparea lui Hristos, se reactualizează la orice Liturghie.
Sfântul Ioan Gură de Aur exclamă: Ce să spun și ce să grăiesc?
Minunea mă înspăimântă. Cel bătrân în zile s-a făcut copil;
Cel care stă pe scaun înalt şi prea slăvit este aşezat în
iesle; Cel nepipăit, Cel simplu, Cel necompus şi Cel necorporal
este cuprins de mâini omeneşti; Cel ce a rupt legăturile păcatului
se înfaşă în scutece, pentru că vrea aceasta. Căci vrea să
prefacă necinstea în cinste, să îmbrace ceea ce este neslăvit în
slavă, să arate chip de vieţuire virtuoasă ceea ce era de regulă
supus insultei. Pentru aceea, ia corpul meu, ca eu să fac loc
Cuvântului Lui; şi, luând corpul meu, îmi dă Duhul Lui; ca, dând
şi luând, să-mi aducă visteria vieţii. Ia trupul meu ca să mă
sfinţească; îmi dă Duhul Lui ca să mă mântuie - 8.
Iubiţi
fraţi şi surori,
Crăciunul
şi, mai ales Sfânta Liturghie, ne dă posibilitatea să-L adorăm
şi să ne închinăm Pruncului Mântuitor. Mai mult decât atât, ne
dă posibilitatea să-L primim în ieslea sufletului nostru. Dar,
pentru a-I fi o gazdă ospitalieră, trebuie să facem rânduială în
interiorul nostru. Şi lucrul acesta am încercat să-l facem de-a
lungul postului.
La
utrenia din 23 decembrie cântam: Pe mine, cel ce am ajuns peşteră
de tâlhari, arată-mă, Doamne, Cel ce în peşteră Te-ai născut,
lăcaş al Tău şi al Tatălui şi al dumnezeiescului Tău Duh, ca
să Te slăvesc întru toţi vecii - 9.
Sfântul
Ioan Gură de Aur ne încurajează să facem o serioasă pocăinţă:
Stăpânul este bun şi iubitor de oameni. Însuşi a spus-o: nu
vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă, să se pocăiască
şi să fie viu. Mică e oboseala ce o vrea de la tine; iar El îţi
dă bunătăţi mari; îţi cere să-I dai prilej ca să-ţi dea
comoara mântuirii. Pune-I înainte lacrimile tale şi El îţi dă
iertare - 10.
Sfântul
Simeon Noul Teolog ne-o pune în faţă pe Maica Domnului care,
datorită purităţii sale, L-a primit în sânul ei pe Pruncul
Mântuitor: Aşadar, crezând din tot sufletul şi căindu-ne cu
căldură, zămislim pe Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre,
ca Fecioara, dacă avem sufletele noastre fecioare şi curate. Şi
precum pe aceea, fiindcă era preaneprihănită, nu a topit-o focul
dumnezeirii, aşa nici pe noi nu ne topeşte, dacă avem inimile
curate şi neprihănite, ci se face în noi rouă din cer şi izvor
de apă şi râu de viaţă nemuritoare - 11.
Într-o
lume fracturată de răutate şi de ură, Cel ce poate aduce armonia
şi pacea este Pruncul Mântuitor. Atunci când S-a născut, îngerii
au cântat imnul minunat pe care-l ştiu toţi creştinii: Slavă
întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni
bunăvoire!(Luca 2,14)
De
El au nevoie toţi oamenii, chiar dacă nu-şi dau seama. Scriitorul
Giovanni Papini, care la început a fost marxist, iar apoi s-a
convertit, afirmă acest lucru: Toţi au nevoie de Tine, chiar cei ce
nu ştiu. Flămândul îşi închipuie că umblă după pâine, dar
îi este foame de Tine; însetatul crede că vrea să bea apă, dar
îi e sete de Tine, bolnavul râvneşte sănătatea, dar boala lui
nu-i decât lipsa Ta - 12.
Iubiţi
credincioşi,
Dacă
Pastorala are în acest an euharistic un pronunţat caracter
liturgic, afirmăm cu tărie că la Sfânta Liturghie Pruncul
Mântuitor este cu noi. Este cu noi şi aşteaptă ca, după ce ne-am
pregătit cum se cuvine, să-L primim.
Această
realitate o exprimă artistic Vasile Voiculescu într-un Colind. În
prima parte este afirmată credinţa creştină a prezenţei reale a
lui Hristos în Sfânta Euharistie: În coliba-ntunecată/ Din carne
şi os lucrată, /A intrat Hristos deodată./ Nu făclie ce se
stinge,/ Nici icoană ce se frânge,/ Ci El Însuşi, trup şi
sânge,/ Preschimbat pentru făptură/ Într-o scumpă picătură,/
Dulcea Cuminecătură.
Lucrarea
pe care o face Domnul Hristos în fiinţa noastră este minunată:
Coliba cum L-a primit/ S-a făcut cer strălucit/ Pe bolta de
mărgărit,/ Iar în ea soare şi stele/ Cu Arhangheli printre ele./
În mijloc Tron luminos/ Şi, pe el, Domnul Hristos, /Care mult se
bucura/ Duhul Sfânt S-alătura/ Şi acolo rămânea/ Şi acum şi
pururea.
Iar
răspunsul nostru firesc este următorul: Şi noi, Doamne, ne-am
sculat/ Colibele-am curăţat/ Uşi, ferestre, toate-s noi,/ Doamne,
intră şi la noi - 13.
Dorim,
iubiţi fraţi şi surori, ca sărbătorile Crăciunului să vă
aducă dumneavoastră şi tuturor celor dragi bucurie, pace, sănătate
şi armonie, de care toată lumea are atâta nevoie. Iar Anul Nou şi
Boboteaza să vă fie pline de har!
†ANDREI
Arhiepiscopul
Vadului, Feleacului şi Clujului
şi
Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
0 comments:
Trimiteți un comentariu