Părintele Efrem Filotheitul despre războiul duhovnicesc nevăzut: “Totul începe cu gândurile” / Bărbăţie duhovnicească

“Părintele în seara aceasta ne vorbeşte despre subiectul războiului duhovnicesc, aducând în discuţie tehnicile pe care diavolul le foloseşte ca să ne facă să cădem în păcat, ca să ne fure inimile, minţile, şi sufletele de la Domnul, ca să poată să ne mânjească cu murdăria lui, să ne facă vieţile ca a lui, înnoroite.

Apostolul Pavel ne spune în scrisoarea către Efeseni că noi nu ne luptăm cu trupuri (din carne şi sânge), dar deşi nu este un război fizic, corp la corp, este un război spiritual şi mental, o bătălie în duh. Pentru că fiecare dintre noi avem un spirit lăuntric, care este după chipul lui Dumnezeu. Acest spirit interior îşi găseşte expresia în trupurile noastre, este parte din noi, partea reală care luptă împotriva diavolului. Şi, evident, diavolul doreşte foarte mult să ne aducă la cădere. Diavolul are extraordinar de multă experienţă, ştie toate metodele şi tehnicile prin care să-şi atingă ţelul de a face pe cineva să ajungă la o cădere, ştie cum să determine un păcat.

De exemplu, gândurile sunt unele din metodele principale ale diavolului, punerea de gânduri rele în minţile noastre. De asemenea, el lucrează foarte mult cu fantezii, le mai numim şi imagini mentale. Acestea, de asemenea, ne trag în direcţia păcatului, ne duc la întuneric şi din nou la murdăria diavolului.

De ce diavolul face aceste lucruri, de ce este aşa de plin de ură, şi răuvoitor, de ce vrea aşa de mult să lucreze împotriva lui Dumnezeu?

În primul rând, din gelozie. Este posedat şi consumat de gelozie, pentru că ştie toate lucrurile bune pe care Domnul le are păstrate pentru noi toţi, lucruri minunate. Din această cauză el lucrează cu sârg, pentru că ştie că el însuşi a fost tăiat de la aceste binecuvântări din cauza propriei lui apostazii, a propriei lui răzvrătiri împotriva lui Dumnezeu.

El a adoptat o opoziţie totală împotriva lui Dumnezeu ca să poată să-i spună Domnului, din acest act de ură, din această gelozie:

“Uite cât de mulţi am luat de la tine!”, “Vezi, tot ce ai făcut trimiţându-Ţi Fiul că să moară pe cruce este în zadar, pentru că, vezi cât de mulţi am luat cu mine.”

El vrea să-L amărască pe Dumnezeu, vrea să-L facă pe Domnul să se simtă că tot ce a făcut, toată energiile pe care le-a cheltuit ca să ne mântuiască, sunt în zadar. Astfel, să fie un fel de victorie a la Pyrrus (cu un uriaş cost, cu multe pierderi), în sensul în care şi el va cădea cu noi toţi, dar consideră că merită dacă poate să se răzbune astfel pe Dumnezeu. Aceasta e abordarea lui.

Ştim de la Sfinţii Părinţi ai Bisericii, că diavolul şi păcatul, sunt asemuite la început cu nişte furnicuţe. La început, ei vin ca ceva foarte mic, aparent nesemnificativ, foarte mic, foarte subtil, mişcări ale sufletului aproape neobservabile. Chiar şi fanteziile, chiar şi acele mici gânduri despre care avem fantezii, acele lucruri mărunte care par neimportante şi inocente sunt potenţiale capcane în războiul acesta spiritual.

Ne-am putea spune nouă înşine că devreme ce este ceva mic, ca o furnică, va trece. Dar, spun Sfinţii Părinţi, că dacă nu gonim imediat aceasta “furnică”, încetul cu încetul ea devine mai puternică şi poate ajunge la punctul unde are putere să ne tragă în jos. De unde la început era o furnicuţă, ce părea mică şi inocentă, mai târziu devine ca un leu, şi situaţia poate deveni foarte periculoasă şi aproape imposibil de eradicat.

Sfântul Isaac Şirul ne spune că este uşor să ai de-a face cu diavolul la început, dar o dată ce a pus piciorul în prag este mult mai dificil să ai de-a face cu el.

Ideea este să încerci să ştergi în totalitate orice fel de imaginaţii, de mişcări subtile ale sufletului şi orice gând de la cel rău să fie înlăturat imediat. Pentru a face aceasta, trebuie cât putem de repede să gonim acele gânduri, iar arma prin care putem să înlăturăm aceste gânduri rele este numele lui Iisus Hristos, precum Iacov chema numele lui Dumnezeu în Vechiul Testament.

Deci, când gândul este mic atunci este timpul să-L chemăm pe Domnul. Foarte importantă este trezvia spirituală:

“Fii atent, fii vigilent, observă toate lucrurile, ai grijă de ce vezi cu ochii tăi, fii atent la gândurile tale, monitorizează-ţi gândurile, ai grijă ca inima să nu aibă nimic ascuns în ea care ar putea să fie foarte destructiv în viaţa ta spirituală!

Monitorizează tot! Pune un filtru! Ai grijă ca ‘poluarea’ care există, poate să ne păteze, poate să ne ducă la păcat”.

În acest război spiritual în care suntem angajaţi, Hristos ne dă armele  luminii. Acestea sunt darurile Duhului Sfânt. De exemplu darul dragostei ne  ajută să contracarăm ura, cu gândurile bune venite de la Duhul Sfânt,  putem contracaram gândurile rele, îndoielile care ne vin în minte, le opunem învăţătura adevărată a credinţei noastre, ca o contra-masură.

Dacă tăiem aceste gânduri înainte ca ele să devină păcate, şi dacă folosim aceste mijloace care ne-au fost date şi continuăm să avem gânduri sfinte, vom opri răul şi energia diavolului şi acestea nu ne vor mai duce la  necurăţie.

Aşadar trebuie să fim atenţi. Avem două mijloace prin care putem verifica oricare din aceste gânduri care ne ies  în cale: unul este Legea lui Dumnezeu, ca o referinţă ca să ştim  ce este drept şi ce este greşit, şi altul este Duhul Sfânt care ne iluminează. Atât timp cât  ne controlăm cu Duhul Lui Dumnezeu şi cu Legea Lui Dumnezeu, aceste gânduri pot fi monitorizate şi le putem opri înainte să prindă rădăcini în viaţa noastră.

Sau alta pildă: dacă trăieşti undeva şi sunt o mulţime de oameni  care trec pe lângă uşa ta, nu deschizi uşa oricui vine şi bate la uşă. Deosebeşti,  verifici cine este înainte să deschizi uşa şi să-i permiţi unuia  să intre. La fel este şi în viaţa duhovnicească. Cineva vine şi bate  la uşa minţii noastre, diavolul are nişte gânduri pe care vrea să ni le trimită, sau orice alte gânduri  ne vin, trebuie să le verificăm, să le oprim înainte să prindă rădăcini.

Dar dacă permitem acestor gânduri să intre, dacă permitem acestei persoane să intre înainte să apucăm să vedem cine este, el intră şi rămâne în casa noastră. Şi după  o vreme devine mai îndrăzneţ, şi nici n-apuci să te dezmeticeşti, că te leagă şi preia controlul în întregime. Cel care cu câteva momente mai înainte era doar  cineva care a bătut la uşă, acum stăpâneşte întreaga casă.

NU DESCHIDE UŞA ! Dacă vezi cine este, şi vezi că este o persoană cu o reputaţie proastă, închide-i uşa şi  goneşte-l cu rugăciunea lui Iisus, “Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieşte-mă”.

Cu alte cuvine nu întreţine niciun dialog cu aceste gânduri când vin la tine, nu le  da niciun loc, pentru că imediat ce faci această, imediat ce le faci puţin loc, ele pun  piciorul în prag, căci asta-i tot ce vor, şi  încep imediat să-şi facă loc, iar încet încet ajung  să controleze întreaga casă. Şi în loc de lumină ajungem în întuneric. În loc de Paradis mergem  în iad. În loc să fim cu Domnul, petrecem eternitatea cu demonii în jurul nostru tot timpul, sufocându-ne,  necăjindu-ne, chinuindu-ne, având tovărăşie cu ei.

Avem doar două opţiuni: ori vrem să fim cu Domnul în Rai, ori vom petrece veşnicia separaţi  de Dumnezeu în compania demonilor. Aşadar, unde vrem să mergem, cu cine dorim să fim împreună în veşnicie?

Deci totul începe cu gândurile. Totul începe de la bun început cu acele gânduri mărunte care ne vin în minte.  Ideea este să facem tot ce putem să ne păstrăm mintea curată.

Imediat ce ne trezim de dimineaţă trebuie să ne aducem în minte numele Lui Iisus.  Şi când ne vedem de treburile zilnice, când intrăm în maşinile noastre, din nou să aducem Numele Lui Iisus în mintea  noastră şi să avem această protecţie cu noi, să ne ţinem mintea aţintită la Dumnezeu.

Este un fel de asigurare, prin intermediul rugăciunii Domnul ne protejează, ne acoperă, şi ne conduce la mântuire. Gândiţi-vă cum punem aceste cruciuliţe în maşinile noastre,  şi icoanele noastre şi toate micile obiecte pe care le punem ca nişte binecuvântări, ca să căutăm ajutorul Lui  Dumnezeu. Gândiţi-vă că, cu atât mai mult, prin chemarea Numelui Lui Iisus ne protejăm vieţile noastre duhovniceşti.

Noi creştinii, trebuie să înţelegem că rugăciunea este respiraţia vieţii noastre. Este hrana noastră spirituală.  Cu alte cuvine, dacă nu ne rugăm, nu vom putea să trăim, vom muri. Şi nu vom avea bucuria de a fi cu Hristos în veşnicie.

Şi, când ţinem Numele Domnului în minte, când ne amintim de Dumnezeu, atunci lecturile din Biblie, Sfintele Taine, învăţăturile Sfinţilor Părinţi încep să prindă rădăcini în mintea noastră, dezvoltând o anume bogăţie spirituală în noi, conducându-ne  din ce în ce mai aproape de Domnul.

Sursă: Cuvântul Ortodox