Înalt
Prea Sfinţitul Nicolae Condrea, arhiepiscopul românilor ortodocşi
din America, vorbeşte, despre marile poveri ale unei naţiuni care
îşi pierde fiii printre străini: dezbinare, deziluzie şi
neîmplinire.
Preotul
Nicoale Condrea conduce, din 2001, Arhiepiscopia Ortodoxă Română
din America de Nord şi de Sud, cu sediul la Chicago, şi este cel
care, de aproape 13 ani, cunoaşte problemele sufleteşti şi
pământeşti ale românilor care şi-au luat lumea în cap şi şi-au
găsit un rost peste Ocean. Şi nu numai că le cunoaşte, dar caută
să le găsească şi rezolvări.
Spiritul
american
„Mulţi
români nu se mai împlinesc profesional, ajung acolo pentru copii,
pentru o altfel de viaţă, iar la un moment dat, situaţia lor
devine una de prizonierat dacă nu se acomodează. Nu se mai pot
întoarce acasă în România. Copiii cresc acolo, aceea devine lumea
lor. Părinţii, dacă nu-şi găsesc o rânduială a vieţii unde
componenta spirituală este foarte importantă, rămân oameni
neîmpliniţi. Tot visul acesta, de a avea o viaţă mai bună în
America, poate că se împlineşte doar pentru copiii lor“, începe
părintele Condrea o radiografie spirituală a românilor din
America. Realitatea americană este una strictă şi oarecum departe
de „tărâmul tuturor posibilităţilor“. Acolo, copiii, chiar
dacă sunt din familii înstărite, sunt educaţi să muncească de
la 15-16 ani, la început numai în timpul vacanţelor. Este o
educaţie care, spune arhiepiscopul, nu îngăduie copilului să
creadă că părinţii îl vor susţine toată viaţa. „Copiii
învaţă acest spirit american, iar limba engleză devine limba lor.
Pleacă de acasă, îşi formează propria familie. Părinţii nu pot
rămâne doar cu mulţumirea că şi-au văzut copiii împliniţi,
pentru că fiecare ne căutăm propria împlinire. Este o mare
problemă pentru toate familiile de români: să găsească acest
echilibru de susţinere a copiilor şi de împlinire a propriei
vieţi“, mărturiseşte Nicolae Condrea.
Cauza
conflictului şi a dezbinării
Unde
trebuie căutată împlinirea? Înainte de toate, în sine, răspunde
preotul. Poţi pleca oricât de departe, dar nu poţi fugi de tine.
Dacă eul tău nu este mulţumit, poate nu realizarea materială este
singura condiţie pentru fericire. Altfel spus, trebuie să pleci
departe pentru a te regăsi? „Nu sunt mulţi care au plecat din
ţară pentru că nu L-au putut găsi pe Dumnezeu în România.
Realitatea e alta. Sunt oameni care nu mergeau la biserică în
România, care au o educaţie religioasă redusă. Alţii mărturisesc
că legătura lor cu Dumnezeu a căpătat importanţă acolo,
departe“, spune ierarhul.
Într-o
lume străină, oamenii au puţine puncte de reper, iar legătura cu
Dumnezeu, crede Nicolae Condrea, este o necesitate de echilibrare cu
lumea. „Cei dezrădăcinaţi au nevoi spirituale particulare. Lumea
americană îi îndeamnă pe creştini să se închine la doi domni:
la cele materiale şi la Dumnezeu. Hristos spune clar: «Nu puteţi
să vă închinaţi şi lui Dumnezeu, şi banului!»“, argumentează
părintele, spunând, totodată, că românul are o mare problemă de
conştiinţă, odată intrat într-un sistem pecuniar. Prima mare
ispită a românilor în America este aceea de a sluji la doi
stăpâni. De aici vin, explică arhiepiscopul, şi conflictul, şi
dezechilibrul. „Trebuie să faci o alegere. Trec anii, situaţia
noastră rămâne tot neîmplinită, nefericită. Suntem oameni
liberi. Este o diferenţă în stilul de viaţă“, îndeamnă
Nicolae Condrea. Pe de altă parte, el spune că românii care ajung
în America se trezesc foarte repede la o realitate care diferă de
visul american la care speraseră. „Ceea ce părea frumos din
România păleşte în America. Noi, din România, visăm la America
precum la o lume a libertăţii, a prosperităţii. Abia acolo
înţelegi. Visul este foarte departe de realitate. Şi poate că
visul există aici, nu trebuie să fugim. Trebuie să ne gândim că
nu în altă parte este mai bine“, îi sfătuieşte arhiepiscopul
pe români.
Lecţia
Americii
Nici
el nu şi-a dorit să plece din ţară. „Am fost chemat la slujire.
Am trecut printr-un proces selectiv. În timpul studiului la
Strasbourg, în cei patru ani şi jumătate cât am stat acolo, am
înfiinţat parohia la Stuttgart. Acesta a fost, probabil, lucrul
care m-a recomandat pentru o misiune în America“, spune Nicolae
Condrea. Dacă va fi chemat să slujească în altă parte, va merge
acolo unde este nevoie. „Cea mai bună lecţie a Americii este să
te orientezi, să înţelegi realitatea cu bune, cu rele. Să îţi
găseşti locul în această realitate“, afirmă ierarhul.
În
ţara tuturor posibilităţilor, inclusiv religioase, să rămâi
ortodox, legat de Biserica oficială din ţara-mamă, este o
încercare. „Acesta este rolul Bisericii în diaspora. Românii
care ajung în America au nevoie de puncte de reper. Cel mai
important lucru este credinţa în Dumnezeu. Dacă şi-au pierdut
rădăcinile în pământ, trebuie să le găsească în Ceruri“,
spune preotul. Integrarea într-o comunitate religioasă le poate
oferi, în opinia lui, o stabilitate. „Ei trebuie să rămână în
comuniune cu fraţii de limbă şi de credinţă. Misiunea mea se
referă la a mărturisi, în primul rând, cine sunt“, continuă
ierarhul. Se spune că, în America, ortodoxia este cel mai bine
păzit secret. Dintre cele peste 330 milioane locuitori din Statele
Unite, numai în jur de un milion sunt ortodocşi. Deşi această
confesiune este de mai bine de 200 de ani prezentă în SUA, sunt
foarte mulţi americani care nu au auzit de ortodoxie. „Dacă spui
că eşti ortodox, ei cred că eşti evreu ortodox şi trebuie să
spui că eşti creştin-ortodox. Dacă au auzit de creştin-ortodox,
te întreabă dacă eşti rus sau grec“, explică Nicolae Condrea.
Dialogul descoperă mult necunoaşterea ortodoxiei. „Convertiţi
sunt mulţi, mai puţin din episcopia noastră care foloseşte mult
limba română. În predica mea, am vorbit despre necesitatea
învăţării limbii române pentru copii. Sunt alte episcopii care
folosind aproape exclusiv limba engleză oferă alternativa
convertirii“, explică arhiepiscopul. Problemele eparhiei pe care o
conduce sunt cu educaţia copiiilor, a credincioşilor care încă nu
înţeleg ce înseamnă să fii creştin.
Să
creşti un copil, să faci o casă, să plantezi un copac. Ajunge?
„Asta le spun tuturor enoriaşilor. Să zidească o casă
duhovnicească, nu doar materială, copiilor. Să nu ne uităm
copiii, să le înţelegem frământările şi să-i îndrumăm pe
calea educării creştine, în biserică. Trăim în epoca aceasta a
comunicaţiilor rapide, epoca vitezei. Trebuie să îi înţelegem,
cu mijloacele lumii lor. Să le transmitem credinţa prin cuvânt.
Românii trebuie să aibă grijă de copiii lor să rămână
creştini“, le doreşte arhiepiscopul românilor din America.
Sursa:
Adevărul
0 comments:
Trimiteți un comentariu