APOSTOLUL
FAPTE
6, 8-15; 7, 1-15; 47-60;
În zilele acelea, Ştefan, plin de har şi de putere, făcea
minuni şi semne mari în popor. Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a
libertinilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din
Asia, sfădindu-se cu Ştefan. Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a
Duhului cu care el vorbea. Atunci au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit
spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu. Şi au întărâtat
poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au
dus în sinedriu. Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: Acest om nu
încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii. Că
l-au auzit zicând că Iisus, Nazarineanul Acest, va strica locul acesta şi va
schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise. Şi aţintindu-şi ochii asupra
lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.
Şi a zis
arhiereul: Adevărate sunt acestea? Iar el a zis: Bărbaţi fraţi şi părinţi,
ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în
Mesopotamia, mai înainte de a locui în Haran, şi a zis către el: Ieşi din
pământul tău şi din rudenia ta şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta.
Atunci, ieşind din pământul caldeilor, a locuit în Haran. Iar de acolo, după
moartea tatălui său, l-a strămutat în această ţară, în care locuiţi voi acum.
Şi nu i-a dat moştenire în ea nici o palmă de pământ, ci i-a făgăduit că i-o va
da lui spre stăpânire şi urmaşilor lui după el, neavând el copil.
Iar Solomon I-a
zidit Lui casă, dar Cel Preaînalt nu locuieşte în temple făcute de mâini,
precum zice proorocul: «Cerul este tronul Meu şi pământul aşternut picioarelor
Mele. Ce casă Îmi veţi zidi Mie - zice Domnul - sau care este locul odihnei
Mele? Nu mâna Mea a făcut toate acestea?». Voi, cei tari în cerbice şi netăiaţi
împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum
părinţii voştri aşa şi voi! Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii
voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai
Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum, voi, care aţi primit Legea
întru rânduială de la îngeri şi n-aţi păzit-o! Iar ei, auzind acestea, fremătau
de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. Iar Ştefan, fiind
plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus
stând de-a dreapta lui Dumnezeu, şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe
Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu! Iar ei, strigând cu glas mare,
şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui. Şi scoţându-l afară din cetate
îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr,
numit Saul. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne
Iisuse, primeşte duhul meu! Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne,
nu le socoti lor păcatul acesta! Şi, zicând acestea, a murit. Iar Saul se
învoise la uciderea lui Ştefan.
EVANGHELIA
MARCU
9, 10-16
În vremea aceea ucenicii au păstrat cuvântul lui
Iisus, întrebându-se între ei: ce înseamnă oare, a învia din morţi? Şi L-au
întrebat pe Dânsul, zicând: pentru ce zic cărturarii că trebuie să vină mai
întâi Ilie? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: cu adevărat, venind mai întâi,
Ilie va aşeza din nou toate, tot aşa cum este scris despre Fiul Omului ca să
pătimească mult şi să fie defăimat. Dar Eu vă spun că Ilie a şi venit şi au
făcut cu el toate câte au voit, după cum este scris despre el. Când au ajuns la
ceilalţi ucenici, a văzut mulţime mare împrejurul lor şi pe cărturari
sfădindu-se cu ei. Şi îndată tot poporul, văzându-L, a rămas uimit şi alergând
s-a închinat Lui. Iar Iisus a întrebat pe cărturari: despre ce vă sfădiţi cu
ei?
*
Părintele Sofian Boghiu:
Dumnezeu, a cunoscut că
Ştefan are nevoie de un ajutător – căci, deşi era curajos şi viteaz, totuşi era
om şi simţea cele omeneşti – şi i Se arata îndată. Şi pe când se uită Ştefan
spre cer, S-a arătat Dumnezeu având pe Fiul în dreapta, în formă omenească.
Ce mare iubire de oameni, ce
mare bunătate! S-a arătat atletului pentru care luptă, Dumnezeul dumnezeilor.
Iar Dumnezeul tuturor i-a spus cam aceste cuvinte: “Nu fi întristat, Ştefane,
că n-ai pe nici un om care să te ajute, că nu-i lângă tine la vreme de necazuri
nici un prieten”. Ca de obicei el avea colegi, erau prin mulţime pe acolo,
însă nimeni nu lua parte. Aşa suntem părăsiţi când suntem în mare necaz. “Dar
Eu împreună cu iubitul Meu Fiu” spunea Dumnezeu, “văd cele ce se fac. Gata este
odihna, deschise sunt uşile Raiului, cu puţină răbdare părăseşte viaţa aceasta
trecătoare şi grăbeşte-te spre viaţa cea veşnică şi fără de sfârşit. Încă pe
când eşti în trup vezi pe Dumnezeu, lucru ce depăşeşte toată firea omenească.”
Ai fost iniţiat de apostolii mai bătrâni că Tatăl are Fiu adevărat şi iubit.
Iată Eu Mă arăt ţie atât cât poţi purta tu. Stă alături de Mine, în dreapta, şi
Fiul, ca să cunoşti din locul în care stă, ce cinste are la Mine. Atunci când
Dumnezeu umbla pe pământ în trup omenesc, scandaliza pe mulţi, dar tu acum
vezi-L lângă Mine întru înălţime, cu chip de om ceresc şi supraceresc pentru a
te încredinţa de întruparea care s-a săvârşit. Nu te tulbura, nu te pierde cu
firea, dacă eşti pietruit pentru El. Nu te teme de luptă, căci vezi pe Arbitrul
luptelor. Părăseşte trupul, dispreţuindu-l ca pe o legătură pământească, ca pe
o casă putredă, ca pe un vas de lut uşor de spart. Aleargă liber ca să
moşteneşti viaţa de aici. Cununa virtuţii tale ţi-e gata, mută-te de acum de pe
pământ la cer. Lasă trupul ucigaşilor tăi (…), părăseşte tu un popor cuprins de
furie şi vino în ceata îngerilor.” Cam aceasta îi spunea Dumnezeu în această
vedenie foarte mângâietoare pentru Ştefan.
Ştefan nu s-a
rugat, după cum greşit socotesc unii, ca să rămână păcatul duşmanilor lui
nepedepsit şi fără răspundere. (…) Dar ce sens au cuvintele “Doamne, nu socoti
lor păcatul acesta”? Iată ce vrea să spună Sfântul Ştefan: “Dă-le, Doamne, teamă
umilinţei; du spre căinţa pe cei îndrăzneţi! Nu îngădui să moară în tăierea împrejur
a necredinţei! Atrage-i, Doamne, prin pocăinţă la cunoaşterea Ta! Aprinde-le în
inimi flacăra dumnezeirii! Dacă se vor îmbunătăţi în chipul acesta, este clar că
atunci nu le vei socoti lor păcatul. Dacă se vor spăla cu sângele Tău şi al meu
în baia harului, vor fi sloboziţi de crimele lor”. Citeşte
mai mult…
*
Sf. Ioan Gură de
Aur:
A cui sete de sânge
nu s-ar fi săturat cu moartea Sfântului Ştefan? Pe cine nu a fi împăcat
blândeţea celui ucis? Pe cine n-ar fi muiat rugăciunea lui pentru ucigaşi, când
el a strigat: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Fapt. VII, 5, 9). Dar
tocmai pentru că Domnul n-a socotit păcatul acesta, de aceea din gonaci s-a
făcut încă un propovăduitor al Evangheliei. Adică curând după moartea lui
Ştefan, Pavel s-a întors la credinţă, şi Dumnezeu a ascultat rugăciunea
aceluia, în adevăr, Ştefan merită să fie ascultat, atât pentru viitoarea
însemnătate a Apostolului Pavel, cât şi pentru cuprinderea cea slăvită a
rugăciunii sale, căci în ea se zice: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”!
Această rugăciune
trebuie să o asculte toţi cei ce au vrăjmaşi, şi sunt jigniţi de dânşii. Când
ţi-ar fi făcut vrăjmaşii tăi mii de jigniri, totuşi nu te-au ucis cu pietre, ca
pe Ştefan. Dar uită-te, ce s-a întâmplat. S-a astupat un izvor al
creştinătăţii, adică Sfântul Ştefan, dar s-a deschis în locu-i un altul, care a
curs în mii de pâraie şi râuri.
Când a amuţit gura
lui Ştefan, a răsunat trâmbiţa Sfântului Pavel. Aşa Dumnezeu nu părăseşte nici
odinioară pe cei ce năzuiesc la dânsul, ci le dăruieşte mai mult, decât le-ar
fi luat vrăjmaşii. Adevărat, iudeii prin uciderea Sfântului Ştefan au răpit un
luptător slăvit din oastea creştinească, dar Hristos l-a înlocuit cu altul şi
mai slăvit, adică cu Sfântul Pavel. Citeşte mai
mult...
*
Pr. Nicolae
Steinardt:
Nu vă îmbătaţi
cu apă rece rostind în sinea voastră: Îl iubesc pe Domnul în taină, nu îndrăznesc
a-L mărturisi cu glas tare, de va fi nevoie mă voi şi lepăda de formă de El, Îl
voi lepăda pentru ca să nu mi se întâmple necazuri ori să întâmpin greutăţi.
"De formă" nu există, e o iluzie, un şiretlic pe care vi-l pune la îndemână
diavolul, o minciună a sa. Dacă - în orice fel - Îl tăgăduim pe Hristos în faţa
oamenilor, a semenilor noştri, dacă le dăm acestora impresia că nu suntem tari în
credinţa noastră, că ne jucăm cu ea de-a v-aţi ascunselea, că o schimbăm că pe
o haină, l-am şi lepădat pe Hristos fără a mai fi nevoie să aducem jertfe
idolilor. A lua, bunăoară parte la adunări ateiste, a susţine o doctrină ateistă
(ori a şi achiesa la formularea ei), a ne feri să facem acele gesturi ori a
rosti acele cuvinte care ne vădesc a fi ceea ce suntem, înseamnă a ne ruşina de
Hristos şi prin urmare a ne meni să fim lepădaţi de El în ziua Judecăţii. Citeşte
mai mult...
0 comments:
Trimiteți un comentariu