Sfântul Arhidiacon Ştefan

duminică, 27 decembrie 2015

| | |


APOSTOLUL

FAPTE 6, 8-15; 7, 1-15; 47-60;
În zilele acelea, Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a libertinilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan. Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea. Atunci au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu. Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu. Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii. Că l-au auzit zicând că Iisus, Nazarineanul Acest, va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise. Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.
Şi a zis arhiereul: Adevărate sunt acestea? Iar el a zis: Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, mai înainte de a locui în Haran, şi a zis către el: Ieşi din pământul tău şi din rudenia ta şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta. Atunci, ieşind din pământul caldeilor, a locuit în Haran. Iar de acolo, după moartea tatălui său, l-a strămutat în această ţară, în care locuiţi voi acum. Şi nu i-a dat moştenire în ea nici o palmă de pământ, ci i-a făgăduit că i-o va da lui spre stăpânire şi urmaşilor lui după el, neavând el copil.
Iar Solomon I-a zidit Lui casă, dar Cel Preaînalt nu locuieşte în temple făcute de mâini, precum zice proorocul: «Cerul este tronul Meu şi pământul aşternut picioarelor Mele. Ce casă Îmi veţi zidi Mie - zice Domnul - sau care este locul odihnei Mele? Nu mâna Mea a făcut toate acestea?». Voi, cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum părinţii voştri aşa şi voi! Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum, voi, care aţi primit Legea întru rânduială de la îngeri şi n-aţi păzit-o! Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu, şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu! Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui. Şi scoţându-l afară din cetate îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne Iisuse, primeşte duhul meu! Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi, zicând acestea, a murit. Iar Saul se învoise la uciderea lui Ştefan.

EVANGHELIA
MARCU 9, 10-16

În vremea aceea ucenicii au păstrat cuvântul lui Iisus, întrebându-se între ei: ce înseamnă oare, a învia din morţi? Şi L-au întrebat pe Dânsul, zicând: pentru ce zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: cu adevărat, venind mai întâi, Ilie va aşeza din nou toate, tot aşa cum este scris despre Fiul Omului ca să pătimească mult şi să fie defăimat. Dar Eu vă spun că Ilie a şi venit şi au făcut cu el toate câte au voit, după cum este scris despre el. Când au ajuns la ceilalţi ucenici, a văzut mulţime mare împrejurul lor şi pe cărturari sfădindu-se cu ei. Şi îndată tot poporul, văzându-L, a rămas uimit şi alergând s-a închinat Lui. Iar Iisus a întrebat pe cărturari: despre ce vă sfădiţi cu ei?
*

Părintele Sofian Boghiu:
Dumnezeu, a cunoscut că Ştefan are nevoie de un ajutător – căci, deşi era curajos şi viteaz, totuşi era om şi simţea cele omeneşti – şi i Se arata îndată. Şi pe când se uită Ştefan spre cer, S-a arătat Dumnezeu având pe Fiul în dreapta, în formă omenească.

Ce mare iubire de oameni, ce mare bunătate! S-a arătat atletului pentru care luptă, Dumnezeul dumnezeilor. Iar Dumnezeul tuturor i-a spus cam aceste cuvinte: “Nu fi întristat, Ştefane, că n-ai pe nici un om care să te ajute, că nu-i lângă tine la vreme de necazuri nici un prieten”. Ca de obicei el avea colegi, erau prin mulţime pe acolo, însă nimeni nu lua parte. Aşa suntem părăsiţi când suntem în mare necaz. “Dar Eu împreună cu iubitul Meu Fiu” spunea Dumnezeu, “văd cele ce se fac. Gata este odihna, deschise sunt uşile Raiului, cu puţină răbdare părăseşte viaţa aceasta trecătoare şi grăbeşte-te spre viaţa cea veşnică şi fără de sfârşit. Încă pe când eşti în trup vezi pe Dumnezeu, lucru ce depăşeşte toată firea omenească.

Ai fost iniţiat de apostolii mai bătrâni că Tatăl are Fiu adevărat şi iubit. Iată Eu Mă arăt ţie atât cât poţi purta tu. Stă alături de Mine, în dreapta, şi Fiul, ca să cunoşti din locul în care stă, ce cinste are la Mine. Atunci când Dumnezeu umbla pe pământ în trup omenesc, scandaliza pe mulţi, dar tu acum vezi-L lângă Mine întru înălţime, cu chip de om ceresc şi supraceresc pentru a te încredinţa de întruparea care s-a săvârşit. Nu te tulbura, nu te pierde cu firea, dacă eşti pietruit pentru El. Nu te teme de luptă, căci vezi pe Arbitrul luptelor. Părăseşte trupul, dispreţuindu-l ca pe o legătură pământească, ca pe o casă putredă, ca pe un vas de lut uşor de spart. Aleargă liber ca să moşteneşti viaţa de aici. Cununa virtuţii tale ţi-e gata, mută-te de acum de pe pământ la cer. Lasă trupul ucigaşilor tăi (…), părăseşte tu un popor cuprins de furie şi vino în ceata îngerilor.” Cam aceasta îi spunea Dumnezeu în această vedenie foarte mângâietoare pentru Ştefan.

Ştefan nu s-a rugat, după cum greşit socotesc unii, ca să rămână păcatul duşmanilor lui nepedepsit şi fără răspundere. (…) Dar ce sens au cuvintele “Doamne, nu socoti lor păcatul acesta”? Iată ce vrea să spună Sfântul Ştefan: “Dă-le, Doamne, teamă umilinţei; du spre căinţa pe cei îndrăzneţi! Nu îngădui să moară în tăierea împrejur a necredinţei! Atrage-i, Doamne, prin pocăinţă la cunoaşterea Ta! Aprinde-le în inimi flacăra dumnezeirii! Dacă se vor îmbunătăţi în chipul acesta, este clar că atunci nu le vei socoti lor păcatul. Dacă se vor spăla cu sângele Tău şi al meu în baia harului, vor fi sloboziţi de crimele lor”. Citeşte mai mult…

*
Sf. Ioan Gură de Aur:
A cui sete de sânge nu s-ar fi săturat cu moartea Sfântului Ştefan? Pe cine nu a fi împăcat blândeţea celui ucis? Pe cine n-ar fi muiat rugăciunea lui pentru ucigaşi, când el a strigat: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Fapt. VII, 5, 9). Dar tocmai pentru că Domnul n-a socotit păcatul acesta, de aceea din gonaci s-a făcut încă un propovăduitor al Evangheliei. Adică curând după moartea lui Ştefan, Pavel s-a întors la credinţă, şi Dumnezeu a ascultat rugăciunea aceluia, în adevăr, Ştefan merită să fie ascultat, atât pentru viitoarea însemnătate a Apostolului Pavel, cât şi pentru cuprinderea cea slăvită a rugăciunii sale, căci în ea se zice: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”!
Această rugăciune trebuie să o asculte toţi cei ce au vrăjmaşi, şi sunt jigniţi de dânşii. Când ţi-ar fi făcut vrăjmaşii tăi mii de jigniri, totuşi nu te-au ucis cu pietre, ca pe Ştefan. Dar uită-te, ce s-a întâmplat. S-a astupat un izvor al creştinătăţii, adică Sfântul Ştefan, dar s-a deschis în locu-i un altul, care a curs în mii de pâraie şi râuri.
Când a amuţit gura lui Ştefan, a răsunat trâmbiţa Sfântului Pavel. Aşa Dumnezeu nu părăseşte nici odinioară pe cei ce năzuiesc la dânsul, ci le dăruieşte mai mult, decât le-ar fi luat vrăjmaşii. Adevărat, iudeii prin uciderea Sfântului Ştefan au răpit un luptător slăvit din oastea creştinească, dar Hristos l-a înlocuit cu altul şi mai slăvit, adică cu Sfântul Pavel. Citeşte mai mult...


*
Pr. Nicolae Steinardt:
Nu vă îmbătaţi cu apă rece rostind în sinea voastră: Îl iubesc pe Domnul în taină, nu îndrăznesc a-L mărturisi cu glas tare, de va fi nevoie mă voi şi lepăda de formă de El, Îl voi lepăda pentru ca să nu mi se întâmple necazuri ori să întâmpin greutăţi. "De formă" nu există, e o iluzie, un şiretlic pe care vi-l pune la îndemână diavolul, o minciună a sa. Dacă - în orice fel - Îl tăgăduim pe Hristos în faţa oamenilor, a semenilor noştri, dacă le dăm acestora impresia că nu suntem tari în credinţa noastră, că ne jucăm cu ea de-a v-aţi ascunselea, că o schimbăm că pe o haină, l-am şi lepădat pe Hristos fără a mai fi nevoie să aducem jertfe idolilor. A lua, bunăoară parte la adunări ateiste, a susţine o doctrină ateistă (ori a şi achiesa la formularea ei), a ne feri să facem acele gesturi ori a rosti acele cuvinte care ne vădesc a fi ceea ce suntem, înseamnă a ne ruşina de Hristos şi prin urmare a ne meni să fim lepădaţi de El în ziua Judecăţii. Citeşte mai mult...