Unul
este lucrul spre care tindem în viaţa noastră: iubirea, adorarea
lui Hristos şi iubirea către semenii noştri. Să fim toţi una,
având drept cap pe Hristos. Numai aşa vom dobândi harul, Cerul,
viaţa veşnică.
Iubirea
către fratele cultivă iubirea către Dumnezeu. Suntem fericiţi
atunci când îi iubim în taină pe toţi oamenii. Vom simţi atunci
că toţi ne iubesc. Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu dacă nu
trece prin oameni. Căci „cel ce nu-l iubeşte pe fratele său, pe
care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L
iubească?” (I Ioan 4, 20). Să iubim, să ne jertfim pentru toţi
dezinteresat, fără să căutăm răsplată. Atunci se pune omul în
rânduială. O iubire care cere răsplată este interesată. Nu este
curată, adevărată, sinceră.
Să-i
iubiţi şi să-i compătimiţi pe toţi. „Şi dacă un mădular
suferă, toate mădularele suferă împreună… Iar voi sunteţi
trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte” (I Corinteni
12, 26-27). Aceasta este Biserica: eu, tu, el, celălalt, noi – să
simţim că suntem mădulare ale lui Hristos, că suntem una. Iubirea
de sine este egoism. Să nu cerem „eu să stau, eu să merg în
Rai”, ci să simţim pentru toţi această iubire. Aţi înţeles?
Aceasta este smerenia.
(Ne
vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din
limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa,
2003, pp. 301-302)
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu