Vă
prezentăm mai jos mărturia unei tinere de 19 ani care, aflând că este
însărcinată, a ales să facă un avort. Deşi ea considera că avortul era cea mai
bună opţiune în cazul ei, se poate vedea că argumentele pe care le aduce în
acest sens nu erau decât justificări menite a-i linişti conştiinţa. Din păcate,
o mentalitate pro-contracepţie (a se vedea obsesia ei pentru testele de
sarcină) nu face decât să netezească drumul către o mentalitate pro-avort.
Singura
alegere cu adevărat bună este viaţa şi aceasta o spun nenumărate femei care au
avut curajul să nu renunţe la viaţa din pântecele lor.
Clara, Franța
Să avortezi este un lucru foarte greu, chiar
dacă e o decizie pe care ai luat-o singură, chiar dacă ești convinsă că e cel
mai bun lucru pe care ai putea să-l faci pentru tine și pentru copil. Am făcut
avort prin aspirare acum 2 luni, la 19 ani. Luam contraceptive și multe alte
medicamente (împotriva migrenelor și ca să mă simt mai bine, avusesem niște
luni foarte dificile). Ieşeam cu un băiat de ceva timp şi eram îndrăgostită de
el – de altfel, încă sunt. Din cauza schimbărilor de pilule, nu știu, nu îmi
venise ciclul din mai. Făceam teste de sarcină în mod regulat, dar ieşeau toate
negative. În luna august, mi-am dat seama că, în ciuda unei scăderi în greutate,
îmi creștea burtica.
Nu făceam decât să mănânc, eram tot timpul
obosită şi am pus asta pe seama unei uşoare depresii, căci muncisem toată vara
şi mă simţeam singură. Am făcut un alt test de sarcină, care a ieşit pozitiv.
Făcusem atâtea teste în viaţa mea, încât nu eram în stare să realizez că putea
fi adevărat, că asta se întâmpla cu adevărat. Am făcut niște analize de sânge
care au confirmat sarcina.
După calculele lor, aveam mai mult de 3 luni
şi jumătate şi avortul nu era posibil. Mama m-a găsit plângând, mi-era frică.
Dar, după data de la ecografie, aveam 9 săptămâni, deci era încă timp. Era
aproape o uşurare. Dacă aveam timp, înseamnă că puteam alege. Bineînțeles,
pentru mama mea, nici nu încăpea vorbă să păstrez copilul. Tatăl copilului, în
ciuda dragostei pe care i-o purtam, nu este jumătatea mea şi nu ar fi vrut
niciodată să îl păstrăm. Era plecat într-o călătorie, nu puteam vorbi cu el,
nici măcar nu știam dacă îi era dor de mine. Nu m-am întrebat niciodată cu
adevărat, pentru mine era ceva normal să avortez. Eram studentă, tânără și eram
într-o relație care nu ducea nicăieri. Am vorbit despre asta cu prietenele
mele, care mi-au fost aproape și ele mi-au spus același lucru: să îl păstrez nu
era o soluție bună.
Când i-am auzit inimioara bătând la
ecografie, corpul meu s-a relaxat. Dacă din raţiune şi din inimă nu voiam acest
copil pentru că era imposibil… corpul meu însă era în mod inevitabil nebun după
el, îl iubea, îl preţuia. L-am văzut pe tatăl copilului cu o săptămână înainte
de avort şi i-am spus. Asta cere curaj, dar nu trebuie să ascunzi acest gen de
lucru. Era ceva atât de puternic încât putea distruge o relaţie, aşa că această
mărturisire nu era lipsită de riscuri. Nu a ezitat deloc, şi pentru el avortul
era singura opţiune în cazul de fată. Când punea mâna pe burtica mea (eu îmi
țineam mereu mâna acolo, ca o barieră în fața acestei lumi de brutale, cu
siguranță), mă simțeam într-adevăr completă.
Avortul prin aspirare nu e ceva simplu, chiar
dacă îți zici că o să fii adormită şi ca la trezire, ca prin magie, e ca și cum
nimic nu ar fi existat. (Am ales anestezia generală). Medicamentele care se dau
declanşează contracţiile, durerea poate fi foarte puternică, am vomat din cauza
asta, am plâns și chiar a trebuit să merg în blocul operator mai devreme ca să
mă adoarmă şi să mă calmeze.
Iubitul meu nu era acolo în ziua acea,
venisem cu mama și, chiar dacă poţi crede că nimeni nu te înţelege, că această
suferinţă nu poate fi împărtăşită, te ajută să fii cu cineva apropiat. La
trezire, te simţi goală, epuizată. Dar nu mă simţeam vinovată. Aproape că şi
glumeam despre asta. Cu o zi înainte, i-am scris o scrisoare copilului, poate
ca să îmi uşurez conştiinţa. Incă nu îmi exorcizasem demonii, nu eram pregătită
să-i exorcizez nici pe ai lui. Voiam să fie iubit mai mult decât orice, dar nu
ar fi fost decât pe jumătate. Nu aş fi putut să îi ofer tot ceea ce avea
nevoie.
Da, am făcut alegerea bună, eram convinsă de
asta. Încă sunt când îmi văd viața azi. Relația mea cu tatăl copilului nu s-a
îmbunătățit, ne mai vedem, încă îl iubesc, poate și el un pic pe mine, dar nu
așa cum mi-aș dori.
Nu sunt fericită și câteodată îmi spun că,
dacă el ar fi fost acolo, şi eu aş fi fost acolo prin el. Sau poate că nu şi ar
fi suferit.
Să avortezi este o alegere complicată, căci
nu ştii cum e viitorul. Unele l-au păstrat şi trăiesc împăcate până în ziua de
azi. Altele nu. Vom fi mereu geloase pe cea care a avut curajul şi care a fost
recompensată. Le vom denigra mereu pe cele care l-au păstrat și care nu se
descurcă: “Prea tânără, prea proastă”. Vom plânge, sigur, pentru că această
fericire ar fi putut fi a noastră. Şi va fi – într-o zi.
Într-o zi vom fi mame, niște mame
formidabile, îl vom iubi din tot sufletul nostru și vom putea să îi dăm ceea ce
nu puteam azi. Nu înseamnă că nu mi-e
dor de el, că nu mi-e greu, dar vreau să
cred că m-a iertat. Că știe că nu puteam, nu că nu voiam.
Sursă: Silent no more
Preluat de pe: Ştiri pentru viaţă
Traducere: Venera Iacob
Iată şi câteva mărturii ale unor tinere care
au ales să nu pună capăt vieţii din pântecele lor:
Victime ale violurilor care au sfidat prejudecăţile adepţilor avorturilor alegând să păstreze copiii
Căutăm voluntari care
să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru
detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu