COMUNICAT DE PRESĂ
ACADEMIA DE ȘTIINȚE
ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Piața Romană 6, București 010374, Romania, Tel.+40 21 319 1900, www.ase.ro
organizează JOI, 27 martie 2014, de la ora 18
în Sala
Cecilia Cuţescu Storck (clădirea Angelescu, et. 1),
Expoziția:
ADNOTĂRI III – PICTURĂ
Grupul NOIMA și invitați săi:
Constantin FLONDOR
Liliana MERCIOIU POPA
Ieromonah PANTELIMON ȘUȘNEA
Robert KOTELES
Sorin SCURTULESCU
Andrei ROSETTI
Dan GHERMAN
Sorin NEAMȚU
Cuvânt de deschidere Ileana PINTILIE
Martie – Aprilie 2014
Pictură – Desen - Fotografie
Adnotări
Proiectul Adnotări,
finalizat în 2011 printr-un impresionant volum, adună laolaltă un grup de
tineri discipoli în jurul maestrului lor, Constantin Flondor. De fapt este un
proiect deschis, reluat periodic în diverse forme – expoziţii, dialoguri,
întâlniri profesionale şi camaradereşti între pictorul Flondor şi Dan Gherman,
Robert Köteles, Liliana Mercioiu Popa, Sorin Neamţu, Părintele Pantelimon,
Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu. Dialogurile dintre ei, pe teme majore ale
creaţiei, începute în anii studenţiei şi continuate şi în prezent, mărturisesc
despre o anume disponibilitate spirituală şi intelectuală, ca şi despre o anume
solidaritate de generaţie.
În cursul acestor
întâlniri, discuţii sau dezbateri publice, temele propuse vin dinspre „lecţiile
de pictură” din timpul studenţiei, dar se transformă curând în problematici
legate de reprezentare, de figuraţie sau de abstracţie, de căutările
intelectuale din spatele actului de a picta, de dilemele şi de bucuria
atingerii unei certitudini, greu cucerite.
Această pedagogie subtilă - căci începe cu un act de autoformare, de
construire proprie – este transmisă de Constantin Flondor prin propriul lui
model artistic şi pare într-un fel moştenirea unui spirit de cercetare din
perioada grupul Sigma. Dezbaterea, argumentul şi contraargumentul făceau parte
din metoda de lucru a artiştilor grupului timişorean, pe atunci profesori la
Liceul de Artă din oraş. Flondor a experimentat cu succes o relaţie cu totul
specială între maestru şi discipoli, o relaţie durabilă în care profesorul se
apropie fără orgoliu de tânărul discipol, ridicat astfel în postura unui egal,
tratat ca un partener de dialog. Invitaţia deschisă discipolilor de a-l urma în
meandrele cercetărilor vizuale a primit un răspuns pozitiv din partea celor mai
sensibili şi aflaţi pe aceeaşi „lungime de undă”.
Expoziţia Adnotări, ce
urmează să se deschidă în 27 martie la Academia de Studii Economice din
Bucuresti, în Sala Cecilia Cuţescu Storck (clădirea Angelescu, et. 1), reuneşte
astfel creaţiile recente ale artiştilor amintiţi, într-o apropiere şi totuşi o
diversitate stilistică, aducând la lumină tonul comun, dar şi descoperirile
proprii, variaţiile tematice şi conceptuale. Acest eveniment are meritul, în
opinia mea, de a aduce în faţa publicului o generaţie de talente, bine
conturate şi articulate, orientate mai mult spre aspectele intelectuale ale
creaţiei şi mai puţin spre modele trecătoare sau spre aspectele comerciale,
atât de pronunţate astăzi în pictura românească contemporană.
Ileana Pintilie
0 comments:
Trimiteți un comentariu