de Alexandra Svet
Acordăm zeci de mii
de ore îngrijirii trupului.
Două, trei duşuri pe
zi. Cremă de corp. Uleiuri. Băi lungi, cu sare parfumată, uleiuri esenţiale,
lumânări, muzica ambientală. Masaje. Manichiură. Pedichiură. Bază de unghii,
ojă, lac protector, unghii false, acrilic, aplicaţii. Depilare atentă, minuţioasă.
Tratamente cosmetice. Măşti cu caviar. Pensat. Produse de machiaj. Sute.
Demachiant. Loţiune tonică. Cremă de zi. De noapte. Peeling. Seruri. Ne spălăm
dinţii. Aţă dentară. Apă de gură. Îi albim. Mergem la coafor. Şampon, balsam,
fiole, tratament leave-in, spumă, bigudiuri, fixativ, ulei de păr. Mergem la
sală. De cel puţin trei ori pe săptămână. Fesieri, abdomene, bandă. Piscină.
Saună. Din nou duş.
Ne îngrijim cu grijă
hainele. Le spălăm. Detergent, balsam. Le ducem la curăţătorie. Le curăţăm de
scame.
Ne curăţăm cu grijă
pantofii. Îi dăm cu cremă, îi lustruim, îi ştergem cu cârpa moale.
Ne curăţăm cu grijă
casele. Spălăm pe jos, aspirăm, ştergem praful, frecăm faianţa, gresie,
oglinzi, geamuri, spălăm perdele, covoare, draperii.
Cu toate astea, mulţi
dintre noi nu realizăm ca în sufletele noastre s-au adunat pânze de păianjeni.
De la prea multe neiertări, răutăţi, judecăţi, greşeli. Mişună gândacii
păcatelor zilnice, mai mici sau mai mari, cu voie sau fără de voie, cu ştiinţă
sau fără de ştiinţă. Colcăie grupuri grupuri, negri sau coloraţi, prin toate
cotloanele sufletului nostru. Pe zâmbetul inimii, pete negre de minciuni, de
trădări, de înşelări. Pe hainele cândva stralucitoare, noroi. De la prea multe
patimi. Desfrânări, pofte nelalocul lor, furturi şi atâtea alte zeci şi sute de
păcate au întunecat cu totul geamurile prin care vedem lumea. Şi ne revoltăm
apoi că e atât de urâtă. Şi oamenii atât de răi. Ura ne-a murdărit cu totul
aripile iubirii cu care zburăm spre cer.
Invidia, gelozia şi
prea multele pietre aruncate ne-au legat cu lanţuri grele şi întunecate braţele
inimii cu care altădată îmbrăţisam oamenii, viaţa, lumea. Buzele sufletului nu
mai ştiu să se roage, le-au astupat prea multe valuri de îndoieli, temeri şi
deznădejde. Au uitat să rostească vorbe de iubire, le-au îngropat prea multe
prăvăliri de cuvinte grele. Au uitat să sărute alte inimi. Sunt pline de
sângele atâtor săgeţi pe care le-am aruncat şi s-au întors tot la noi. E atâta
praf, noroi şi mâzgă în casa sufletelor noastre. De parcă n-am făcut curat de-o
veşnicie. Şi în inimi ni s-a adunat aşa de mult balast.
Prea multe lucruri am
lăsat să intre în locul nostru cel mai sfânt. Dacă ne-am strădui să ne ţinem
inimile la fel de curate precum ne chinuim cu trupurile, veşmintele şi casele,
lumea asta ar fi mult mai frumoasă. Dacă ne-am îmbăia şi sufletul în lumina
rugăciunilor, în taina spovedaniei, a întâlnirilor de taină cu lumina lumii, în
iertare, iubire, lacrimi şi fapte bune, inimile noastre strălucind de curăţenie
ar face din pământul ăsta bolnav un soare.
Poate că soarele asta
şi e de fapt… Un pământ unde oamenii petrec zeci de mii de ore îngrijindu-şi
sufletele…
0 comments:
Trimiteți un comentariu