APOSTOLUL
Fraţilor, prin credinţă, Moise, când s-a
făcut mare, n-a voit să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să
pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a
păcatului, socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât
comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire.
Şi ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi va
ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de
Samuel şi de prooroci, care prin credinţă au biruit împărăţii, au făcut
dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins puterea
focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau
s-au făcut tari în războaie, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă; unele
femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind
izbăvirea ca să dobândească mai bună înviere; alţii au suferit batjocură şi
bici, ba chiar lanţuri şi închisoare, au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la
cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în
piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de
care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri,
şi în crăpăturile pământului. Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă,
n-au primit făgăduinţa, pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca
ei să nu ia fără noi desăvârşirea.
EVANGHELIA
IOAN 1, 43 – 51
În vremea aceea a vrut Iisus să meargă în
Galileea şi a găsit pe Filip şi i-a zis: vino după Mine. Şi Filip era din
Betsaida din oraşul lui Andrei şi al lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi
i-a zis: am găsit pe Acela despre care a scris Moise în lege şi au scris
proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Iar Natanael i-a zis: din
Nazaret poate să fie ceva bun? Şi Filip i-a răspuns: vino şi vezi. Iisus a
văzut pe Natanael venind către Dânsul şi a zis despre el: iată cu adevărat
israelitean în care nu este vicleşug! Natanael L-a întrebat: de unde mă
cunoşti? Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: mai înainte ca Filip să te cheme,
te-am văzut când erai sub smochin. Răspuns-a Natanael şi I-a zis: Rabi, Tu eşti
Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti împăratul lui Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis:
pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea
vei vedea. Apoi i-a zis: adevărat, adevărat vă spun că de acum veţi vedea cerul
deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul
Omului.
Pr. Constantin Coman: Despre vederea Împărăţiei cerurilor
R. Rădulescu: „Noi L-am aflat pe Acela despre
care au scris Moise şi profeţii!” Sunt cuvintele lui Filip, viitor ucenic al
lui Hristos, rostite după ce s-a întâlnit cu Hristos. Este vorba despre
începutul activităţii publice a Mântuitorului. La vârsta de treizeci de ani
este botezat de Ioan în Iordan şi îşi începe activitatea în lume. Până atunci
nu ştim multe despre Hristos, unde a trăit, ce a făcut. Îşi începe prezenţa în
lume cu recrutarea unor ucenici, unul dintre ei fiind Filip. Părinte profesor,
de unde atâta siguranţă în cuvintele Apostolului Filip: „L-am aflat pe Acela,
despre care au scris Moise şi profeţii!”, adică, „L-am aflat pe Mesia, pe Cel
pe care-L aşteptăm de atâta vreme, să vină să ne mântuiască!” De unde această
convingere? Ce argumente are Filip că Iisus este, într-adevăr, Cel aşteptat?
Pr. Coman: Nu este vorba despre elemente sau
despre factori exteriori, care să confirme recunoaşterea în persoana lui
Hristos a celui făgăduit şi proorocit, ci este vorba despre o încredinţare
duhovnicească, la nivel lăuntric, pe care i-o dă lui Filip însăşi întâlnirea cu
Hristos. Este o certitudine pe care şi noi, deseori, o experimentăm când ne
întâlnim cu oameni curaţi, liniştiţi, cu discurs neduplicitar, cu duh drept.
Avem o certitudine care vine dinlăuntru, dincolo de semnele exterioare, dincolo
de conţinutul cuvintelor. Este evident că întâlnirea propriu-zisă, care este o
întâlnire în adânc, în care Mântuitorul Hristos Se descoperă lui Filip, îi
oferă certitudinea. De ce spun lucrul acesta? Pentru că Apostolii Mântuitorului
Hristos, din care vor face parte şi aceştia cu care se întâlneşte acum, Filip,
Natanail, Petru şi Andrei, vor avea deseori posibilitatea descoperirii
lăuntrice a lui Dumnezeu. Aceste încredinţări nu ţin foarte mult.
Întorşi la criteriile exterioare, la
evaluarea omenească, aceiaşi Apostoli cad în îndoială, pun întrebări puerile.
Siguranţa nu vine din prelucrarea factorilor exteriori, ci dintr-o descoperire
adâncă, la nivelul duhului, dintr-o intuiţie profundă, cum am spune într-un
limbaj comun. Confirmarea o avem în momentul în care ucenicii Mântuitorului
Hristos primesc, la Pogorârea Duhului Sfânt, Duhul lui Dumnezeu, care se
revarsă peste ei ca în nişte vase. Abia atunci, schimbarea lor de atitudine
este una radicală. Din momentul acela, nu mai există niciun fel de ezitare, nu
mai există temeri şi nici întrebări. Până atunci erau fricoşi, îndoielnici.
Martori ai unei activităţi extrem de complexe şi de bogate a Mântuitorului
Hristos, ne-am fi aşteptat să fie mai statornici în credinţă, dar nu se
întâmplă acest lucru. Toate aceste dovezi exterioare – învieri din morţi,
vindecări de surdo-muţi, de paralitici, de alţi bolnavi incurabili, alungări de
demoni din oamenii demonizaţi, cuvânt cu putere multă, deşi exercitau o
influenţă puternică asupra lor, nu au avut tăria să le dea certitudini
durabile. Dovadă stă faptul că s-au lepădat până la ultimul de Hristos în
timpul Pătimirilor Sale. Chiar şi cel mai grozav, cel mai entuziast, cel mai
zelos, Petru, avea să se lepede de o manieră ruşinoasă, josnică. „Nu-L cunosc
pe Omul acesta!” (Matei 26,72), repetă el de trei ori, jurându-se. Aceasta este
diferenţa între convingerile întemeiate pe suma informaţiilor exterioare şi
încredinţarea duhovnicească lăuntrică.
R. Rădulescu: Aşadar, în logica omenească,
între elementele puse cap la cap, se inserează o descoperire de undeva de
dincolo de lume.
Pr. Coman: Chiar şi în relaţiile interumane
şi interpersonale se întâmplă acest lucru. Dacă nu are loc descoperirea la
nivelul duhului, a intenţiei adânci din inimă, numai pe temeiul vorbelor, al
gesturilor exterioare, nimeni nu se încredinţează celuilalt. Nu se va însoţi cu
acela nici într-o prietenie, nici într-un proiect comun, nici într-o căsnicie.
Toţi sondăm adâncurile, lăuntricul, duhul, ca să vedem în ce duh se mişcă
celălalt, ce duh îl stăpâneşte. Dacă este lacom ne temem de el, dacă este
iubitor de argint ne temem de el, dacă este iubitor de stăpânire, dacă este
mândru ne îndepărtăm. Sigur că şi gesturile exterioare îl pot descoperi pe
celălalt, dar nu sunt absolut revelatorii. Citirea la nivel lăuntric este
convingătoare. Foarte mulţi dintre noi am devenit specialişti în a ne ascunde
duhul lăuntric. Constatăm că trăiesc oamenii împreună cincizeci de ani, ca soţ
şi soţie, şi nu se cunosc, nu au pătruns în tainiţele sufletului celuilalt.
R. Rădulescu: Natanael îşi exprimă îndoiala
referitoare la Nazaret, locul din care provine Mântuitorul Hristos: „Oare, din
Nazaret poate să vină ceva bun?” De ce această părere a vremii despre Nazaret?
Pr. Coman: Iconomia dumnezeiască face ca Fiul
lui Dumnezeu să Se întrupeze în condiţii şi în împrejurări foarte umile, care
trimit tocmai la reversul percepţiei şi raportării omeneşti. Oamenii văd măreţia
în bogăţie, în notorietate, în putere politică sau culturală, în statut social.
Ori, mesajul lui Dumnezeu, inclusiv prin condiţiile în care Se întrupează Fiul
lui Dumnezeu, este că trebuie căutată alt fel de măreţie, care nu se măsoară cu
indicatorii obişnuiţi. Nu volumul, nu vizibilitatea, nu criteriile exterioare
dau evaluare justă, ci dimpotrivă, zona duhovnicească adâncă, tainică şi
invizibilă. Ce era Nazaretul? Un sătuc. Nazaretul nu este pomenit niciodată în
Vechiul Testament Erau atâtea alte cetăţi cunoscute. Reacţia umană este foarte
firească. Din Nazaret să se nască Mesia, Izbăvitorul?! Este evidentă, din nou,
confruntarea dintre percepţia omenească şi perspectiva dumnezeiască. După cum
vedeţi, perspectiva dumnezeiască răstoarnă radical lucrurile. Nu le răstoarnă,
de fapt, ci le reaşează, arătând că omul are o privire amăgită şi strâmbă.
R. Rădulescu: Totuşi, îl convinge pe Natanael
să vină să vadă. Mântuitorul Hristos îi spune că L-a văzut mai înainte de a-i
spune Filip, pe când era sub smochin. Aşa îşi dă seama Natanael că este ceva cu
acest personaj. Aş vrea să insistăm, părinte profesor, pe ultimele cuvinte din
textul evanghelic: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai
mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum
veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi
coborându-se peste Fiul Omului.” (Ioan 1,50-51). La ce se referă Mântuitorul
Hristos cu aceste cuvinte?
Pr. Coman: Se referă exact la ceea ce spune.
Este
o perspectivă realistă asupra lucrurilor. Când spun realist, adaug la ceea ce
este accesibil simţurilor noastre şi lumea duhovnicească accesibilă şi ea
omului care îşi cultivă simţul duhovnicesc, vederea duhovnicească, înţelegerea
duhovnicească, inima duhovnicească. În Dumnezeiasca Liturghie, preotul se roagă
la ieşirea cu Sfânta Evanghelie:
„Cel ce ai aşezat în ceruri cetele şi oştile
îngerilor şi ale arhanghelilor spre slujba slavei Tale, fă ca, împreună cu
intrarea noastră, să fie şi intrarea sfinţilor îngeri care slujesc împreună cu
noi şi împreună cu noi slăvesc bunătatea Ta!”
Pentru ca, înainte de Vohodul Mare, să
mărturisească:
„Ca pe Împăratul tuturor să-L primim, pe Cel
înconjurat în chip nevăzut de cetele îngereşti, Aliluia!”.
Nu este o alegorie, nu este o vorbire
metaforică, ci este o vorbire foarte realistă. Noi nu îi vedem pe îngeri pentru
că nu sunt materiali, sunt duhuri, fiinţe nemateriale. Trebuie să ne
încredinţăm de faptul că există o lume duhovnicească, nematerială, după cum
este şi o componentă duhovnicească a lumii materiale şi a omului. Trupul
material este chipul unei persoane care sunt eu, sau dumneavoastră, sau
altcineva. Dar trupul nu epuizează persoana mea. Este chipul în care eu ma
arăt, în care trăiesc, în care mă
manifest. Dar existenţa nu se epuizează în trup. Este una duhovnicească, în
duh. Conştiinţa de sine ce este? Bucuria ce este? Iubirea ce este? Iertarea ce este?
Îndelunga răbdare ce este? Toate acestea sunt atitudini, mişcări duhovniceşti
ale inimii, ale gândului. Conştiinta de sine este o sinteză a fiinţei noastre.
Tot duhovnicească este prezenţa lui Dumnezeu ca şi a îngerilor. Cerul este
realitatea duhovnicească prin excelenţă.
Noi credem că această deschidere a cerului
despre care vorbeşte Hristos lui Natanael este reală. Sunt sfinţi ai Bisericii
care descriu şi mărturisesc că au văzut aievea această coborâre şi urcare a
îngerilor peste Fiul lui Dumnezeu, această pogorâre şi urcare a îngerilor peste
Hristos cel euharistic, la Dumnezeiasca Liturghie. Aceasta este lumea lui
Dumnezeu. Dacă nu se vede, nu înseamnă că nu există! Dacă nu are expresie
materială nu înseamnă că nu există!
Afirmaţia de aici a Mântuitorul Hristos este
una extrem de importantă pentru contemporanii Săi, este chiar şocantă, pentru
că la evrei gândul sau ideea că ar putea Dumnezeu deveni accesibil, sau
vizibil, era cu totul şi cu totul străină. Dumnezeu era de nevăzut, nici nume
nu îndrăzneau să-i dea. Ori vestea Mântuitorului Hristos este că de acum
înainte veţi vedea aceste lucruri pe care nu vi le puteaţi închipui. Se
deschide cerul, se descoperă Dumnezeu.
Deschiderea cerului înseamnă tocmai accesul
omului la cele dumnezeieşti. În istoria Bisericii există o neîntreruptă
mărturie care vine din această zonă, până în secolul nostru. În ultimele decenii
ale veacului al XX-lea, avem nenumărate mărturii scrise ale unor părinţi athoniţi,
dar nu numai, ci şi din România, Rusia, Serbia, care ne descriu astfel de
vedenii sau experienţe personale”.
(din: Pr. Constantin Coman, “Dreptatea lui
Dumnezeu şi dreptatea oamenilor”, Editura Bizantină, Bucureşti, 2010)
Sursă: Război întru Cuvânt
1 comments:
Felicitari pentru blog!
Trimiteți un comentariu