 |
| Maica Magdalena de la Essex |
Ucenică a Părintelui Sofronie, la rândul său
ucenic al Sfântului Siluan Athonitul, Maica admiră şi respectă mult părinţii,
iar prin cărţile sale („Cum să comunicăm copiilor credinţa ortodoxă” şi „Sfaturi
pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi”) încearcă să-i indrume pe uneori
anevoiosul drum de a creşte copii creştineşte. Maica spune că tot ce a avut de
spus important lumii e deja în aceste două cărţi ale ei, din care prima a fost
scrisă mai mult ca „dictare” după Pr. Sofronie.
Maica dă câteva exemple de întâmplări adevărate,
cu iz pedagogic, cu care s-a confruntat:
· Când
un copil vine la părinţi şi le spune ceva drăgălaş, părinţii se întorc unul
spre celălalt şi schimbă priviri înduioşate, uitând să interacţioneze
propriu-zis cu copilul. O fac, bineînţeles, din dragoste şi bucurie, însă
aceasta îi poate îndepărta în timp de copil, fiindcă omuleţul nu se simte luat
în seamă, valorizat, tratat cu seriozitate, ci doar ca sursă de „uimire şi încântare”.
· O fetiţă
iese din biserică ţinând strâns la piept o păpuşă Barbie. Maica Magdalena o
vede şi-i spune: „Ce drăguţă e rochiţa păpuşii tale! Barbie s-a îmbrăcat aşa de
frumos la biserică.” Îndată intervine mama fetiţei, cu reproş în glas: „Spuneţi-i,
Maică, că nu trebuie să iubească păpuşa asta atât, ci pe Hristos!”. În afara
greşelii evidente de a vorbi astfel de faţă cu copilul, Maica Magdalena explică
sfâşierea interioară pe care o asemenea reacţie a mamei o produce în inima
copilului. Fetiţa nu are capacitatea, încă, de a înlocui o dragoste „superficială”
pentru păpuşă cu cea desărvârşită pentru Dumnezeu, dar nu trebuie să îi dăm impresia
că Dumnezeu e în contradicţie cu tot ceea ce ei îi place sau iubeşte. Rugându-se,
Maica a primit de la Dumnezeu un răspuns frumos, care a aşternut pacea în
sufletul fetiţei: „Inima fetei dumneavoastră e aşa de mare, încât încape în ea
şi dragostea pentru păpuşă şi pentru Hristos”.
Maica ne mai sfătuieşte să nu forţăm copiii să
se roage, să stea la slujbă nemişcaţi etc. Şi pe noi ne îngăduie Dumnezeu când
căscăm, ne uităm pe pereţi în timpul slujbelor, nu-i aşa? Copiii trebuie să
simtă că dragostea noastră e necondiţionată, că nu depinde de câte rugăciuni
turuie sau alte lucruri care ne-ar place nouă să le facă. Altfel, treptat, ei
se vor îndepărta de noi şi vor căuta alte surse de iubire... „necondiţionată” în
viziunea lor.
Copiii vor simţi dacă în casă există un
spirit autentic de rugăciune, nu unul ”de faţadă”. Ei nu trebuie împovăraţi cu
rugăciuni lungi şi complicate, cât încă nu pot duce, ci trebuie învăţaţi să se
roage sincer, să vorbească cu Dumnezeu cu inima curată, fără ascunzişuri (de
exemplu, să spună Domnului: „Uite, Doamne, stau în faţa Ta, dar nu prea am chef
să mă rog...”). Până la urmă, dacă copiii tot nu cooperează, cel mai sănătos e
să vorbim lui Dumnezeu despre copii, nu invers. Să ne rugăm Domnului să le
atingă inimile şi să-i cheme la El cu delicateţea pe care doar El o are.
În încheiere, Maica Magdalena ne spunea să nu
ne simţim împovăraţi că avem de crescut copii în vremuri aşa tulburi, căci
Dumnezeu zămisleşte şi botează copii tocmai fiindcă şi astăzi se pot ridica
dintre aceştia sfinţi.
0 comments:
Trimiteți un comentariu