de John Jalsevac,
LifeSiteNews, 21 Martie 2014
O femeie din
Massachusetts este aclamată asemeni unui erou, pentru gestul ei de a se întinde
intenţionat în faţa propriei maşini, în încercarea de a o opri să alunece în
trafic, împreună cu cele două fiice ale sale de doi ani, prinse în centurile de
siguranţă, pe bancheta din spate.
Dar Mindy Tran, de 22
de ani, care şi-a fracturat un picior şi şi-a dislocat umărul şi şoldul, spune
că a făcut doar ceea ce orice mamă ar fi făcut. “Nu mă consider o eroină”, a declarat ea celor de la ABC News. “Sunt
doar mamă”.
Într-o zi, în
cursul acestei luni, Tran tocmai îşi încuiase uşa de la apartamentul ei din
Lawrence, Massachusetts, când, întorcându-se, şi-a văzut maşina începând să
ruleze de-a lungul aleii, către strada aglomerată.
Aşa cum ea însăşi
spune, primul ei instinct a fost acela de a se duce în spatele maşini şi de
a încerca să o oprească, împingând-o.
Dar când acest lucru nu a funcţionat, şi-a dat seama că era nevoie de mai mult
de atât.
“Fiicele
mele sunt totul pentru mine, absolut totul, şi nu vreau să le văd în spital,
iar în acel moment mi-am dat seama că era vorba fie de viaţa mea, fie de a lor”, a declarat ea celor de la WCVB.
Ea povesteşte mai
departe: “M-am întins la pământ, folosindu-mi corpul ca
pe un prag pentru reducerea vitezei, încercând astfel să opresc maşina”.
A fost o decizie
dramatică, dar a funcţionat. După ce maşina s-a oprit, vecinii au scos cele două
fetiţe dinăuntru.
La scurt timp,
au sosit şi pompierii. Ei au reuşit să stabilizeze maşina, prin blocarea
roţilor, şi au ridicat maşina de pe Tran, utilizând o pernă cu aer. Ea a fost
dusă apoi cu elicopterul la cel mai apropiat spital.
Deşi Tran a trecut
deja prin mai multe operaţii şi are un drum lung de parcurs până la recuperarea
completă, ea spune că nu are nicio îndoială că a meritat.
“Tot ce-am făcut
a fost pentru copiii mei. Sunt fericită că ele sunt bine.”, declară ea.
Sursă: Ştiri pentru viaţă
Traducere:
Miruna Ionescu
Căutăm voluntari care să traducă
articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii
puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu