de PETER BAKLINSKI
Săptămâna trecută, Charlotte Dawson, o vedetă australiană
de televiziune a fost găsită spânzurată la ea în apartament. Presa
internaţională pune sinuciderea ei pe seama atacurilor primite pe reţelele de
socializare, dar ea a scris în autobiografia sa că un avort i-a declanşat
depresia cu 15 ani în urmă. Aceasta întâmplare tragică vine să confirme mai multe
studii care stabiliseră că există o legătură între avort şi depresie. Aflaţi de
ce.
„Când m-am întors acasă (după avort), ceva se schimbase. Am simţit o
falie. Poate era din cauza hormonilor, dar atunci am simţit boldul a ceea ce
acum pot identifica drept prima mea experienţă de depresie”, a scris Charlotte
Dawson în autobiografia ei din 2012, Air Kiss & Tell.
Australienii au fost şocaţi să afle de sinuciderea acestei femei
faimoase pentru frumuseţea sa. Cu numai câteva ore înainte ca un agent
imobiliar să-i descopere cadavrul, Dawson apăruse la emisiunea pe care o
prezenta calmă, reculeasă, menţinându-se fără probleme pe val. Cu toate
acestea, nu se bănuieşte nimic necurat la mijloc.
Povestea vedetei de televiziune australiene este una de pierdere
tragică, trădare şi depresie. Ea s-a căsătorit cu înotătorul olimpic Scott
Miller în 1999, la un an înainte de Olimpiada de Vară de la Sydney. Cuplul era
considerat unul dintre cele mai strălucitoare din lumea mondenă la momentul
respectiv.
Charlotte Dawson a rămas curând după aceea însărcinată cu primul – şi
ultimul – ei copil.
„Ştiam că sunt gravidă. Nu a trebuit să fac testul, pur şi simplu
simţeam. A fost cel mai minunat şi deopotrivă îngrozitor sentiment, iar testul
mi-a confirmat bănuielile”, scrie vedeta în volumul autobiografic citat. „Urma
să avem un copil. Chiar urma să devin mamă. Dacă aş mai fi avut loc în burtă şi
pentru fluturi, probabil că i-aş fi simţit…”
Dar soţul ei, Scott Miller, nu a văzut cu ochi buni sarcina, pentru că
bebeluşul urma să se nască în preajma Olimpiadei de Vară.
„Am simţit ezitarea lui Scott. Mi-ar fi venit sorocul chiar în timpul
Jocurilor Olimpice din 2000 şi asta îl îngrijora. Tot ce făcuse până atunci
fusese să se pregătească pentru acest moment şi nu-şi putea permite să lase
ceva să-i stea în cale, aşa că s-a luat decizia de a renun’a la copil şi să
încercăm mai târziu.”
„Cine are nevoie de un fetus în creştere când e pusă la bătaie o
medalie de aur, nu?”, remarcă amar vedeta în cartea sa.
Dar ea nu s-a putut împăca cu această decizie. Îşi dădea seama că nu-şi
mai era fidelă sieşi ca femeie şi ca mamă ce purta o nouă viaţă.
„Eram foarte zbuciumată. Voiam copilul. Cât să mai aşteptăm? Ce îmi
garanta că aveam să mai rămân vreodată gravidă? Desigur, am acceptat fără
discuţie că Olimpiada era pe primul loc în priorităţile lui Scott – îmi spusese
asta şi el şi o mulţime de alte persoane care aveau interes direct.”
Lucrurile s-au deteriorat şi mai mult după ce soţul ei a refuzat să
stea cu ea pe parcursul procedurii.
„Scott m-a dus la o clinică locală, dar nu a putut rezista în atmosfera
de acolo, aşa că a plecat şi m-a lăsat singură. Nu eram fericită cu decizia pe
care o luasem, dar încercam să nu arăt cât de distrusă eram din punct de vedere
emoţional, pentru că Scott trebuia să se poată concentra. Tot încercam să mă
gândesc la copil ca la o inconvenienţă, ca la un strănut în mijlocul emisiei.
Dar era greu.”
La clinică, Dawson avea sentimente amestecate.
„Apoi a trebuit să mă împac cu responsabilitatea personală pentru
faptul că am cerut avortul. Oare trebuia să mă simt vinovată? Să-mi fie ruşine?
Nu eram deloc o întruchipare a ideii de maternitate ca perioadă fericită şi
lipsită de complicaţii…”, mai scrie ea.
„M-am gândit că aş putea ajunge o femeie fără copii, ceea ce mi se
părea frustrant şi demoralizant, fiindcă îmi doream foarte mult să fiu mamă.
Dacă nu aveam să mai pot face alt copil? Dacă sacrificându-mi această şansă nu
aveam să mai primesc o alta?”
Aşadar, pentru Charlotte Dawson, avortul nu a fost deloc experienţa
eliberatoare, de împlinire personală, pe care o propovăduiesc avocaţii
avortului.
După această pierdere, vedeta a încercat să se concentreze pe ceea ce
îi mai rămăsese: „A fost o perioadă oribilă, tristă pentru mine, dar trebuia
să-mi reamintesc mie însămi de ceea ce îmi mai rămăsese bun în viaţă. Aveam un
soţ şi ne construiam împreună un cămin şi o viaţă. Eu îmi doream acel copil,
dar poate că îmi dorisem prea mult, iar avortul a fost compromisul necesar,
deoarece nu le poţi avea pe toate”, scria ea.
„Oricât aş fi bravat şi oricât mi-aş fi spus că făcusem ceea ce
trebuia, a fost o perioadă sfâşietoare.”
După ce s-a întors de la clinică, realitatea lucrului împlinit s-a
întors asupra ei în toată gravitatea sa.
“…ceva se schimbase. Am simţit o falie. Poate era din cauza hormonilor,
dar atunci am simţit boldul a ceea ce acum pot identifica drept prima mea
experienţă de depresie”
„Poate că ar fi trebuit să cumpăr chiar atunci o canapea specială pe
care să-l invit să stea pe bau-baul depresiei, care de atâtea ori m-a vizitat
de atunci încoace. Măcar să fi avut pe ce să şadă, nemernicul!”, scrie vedeta.
Sacrificiul pe care ea l-a făcut pe altarul carierei olimpice a soţului
nici măcar nu a dat roade. Chiar în perioada respectivă au apărut nişte
înregistrări în care Miller era filmat înşelând-o cu o înotătoare. A mai fost
filmat şi în timp ce se dopa, ca să-şi mărească performanţele. Nici măcar nu a
ajuns să participe la Jocurile Olimpice.
Vestea despre trădarea soţului a contribuit şi mai mult la starea
cumplită în care se găsea Charlotte Dawson.
„Dacă după avort am început să am episoade de depresie, şocul acestei
veşti, la numai şase luni după căsătorie, a fost prea mult. Ceva s-a rupt
iremediabil în mine în duminica aceea şi nimic nu a mai fost ca înainte”,
continuă autoarea.
„Eram terminată, dar trebuia să mă prefac că totul e în regulă la muncă
şi în angajamentele sociale pe care le aveam, în timp ce lumea mă vorbea pe la
spate…”
„Atunci am învăţat nobila artă a înecării amarului în vedre de vin.”
Jill Stanek, activistă pentru dreptul la viaţă, a calificat povestea
lui Charlotte drept o tragedie. „Iar cei vinovaţi sunt apărătorii avortului. Ei
cer mereu acces facil la avort, fără să sublinieze efectele acestuia –
într-atât, încât refuză cu totul să recunoască existenţa depresiei post-avort,
care le incapacitează pe cele care trec printr-o astfel de procedură”, scrie
Jill Stanek pe blogul ei.
Kevin Burke, membru fondator al misiunii Rachael’s Vineyard, care ajută
la reabilitarea celor afectaţi de avort, a declarat pentru LifeSiteNews.com că
ideologia avortului a făcut-o pe Dawson „să-şi calce pe inimă”. El a mai
adăugat: „E revoltător că feminismul susţine că cel mai important este dreptul femeii
de a alege. Dar, în cazul avortului lui Charlotte Dawson, se vede clar cum ea a
fost îndemnată să gândească altfel decât îi spunea inima şi să nu facă cel mai
bun lucru pentru ea din punct de vedere emoţional Ea nu a avut nimic de spus în
întreaga situaţie. Iar avortul a pus-o în poziţia de a-şi sacrifica cel mai bun
lucru pentru ea ca femeie şi mamă, în favoarea carierei soţului”.
Kevin Burke, lucrează cu respectiva organizaţie de recuperare
post-avort de 15 ani şi spune că poveştile ca cea a respectivei vedete sunt
obişnuite în rândul femeilor care fac avort: „Ele simt o presiune uriaşă dacă
sarcina nu este acceptată de soţ. Şi se tem de resentimentele lui”.
El crede că dacă măcar o singură persoană ar fi susţinut-o pe vedetă în
dorinţa ei de a păstra copilul, sfârşitul ar fi fost cu totul altul:
„Gândiţi-vă ce posibilităţi s-ar fi deschis pentru viaţa ei şi cum s-ar fi
schimbat lucrurile. Ar fi născut copilul. Ar fi evitat depresia. Poate că şi
cuplul lor ar fi evoluat altfel. Avortul este un atac la adresa tuturor acestor
posibilităţi”.
Burke a mai arătat că există o legătură între avort şi depresie şi
avort, confirmată de numeroase studii.
O cercetare din 2012 pe un grup de chinezoaice care făcuseră
avort, intitulat „Impactul avortului prealabil asupra simptomelor de anxietate
şi depresie într-o sarcină ulterioară: Date dintr-un studiu de cohortă realizat
pe un eşantion de populaţie în China”, a descoperit o corelaţie între avortul
indus şi depresie în rândul femeilor gravide.
Un studiu din 2008 al Universităţii Oslo din Norvegia,
intitulat „Avortul şi depresia: Un studiu longitudinal de populaţie în rândul
femeilor tinere”, a descoperit că tinerele adulte care făcuseră avort prezentau
un risc mai mare de depresie.
Alt studiu, mai vechi, din 2003, publicat în Medical
Science Monitor sub titlul „Depresia asociată cu avortul şi naşterea” arată că
o analiză longitudinală pe termen lung a unui eşantion reprezentativ la nivel
naţional a descoperit că femeile cu antecedente de avort se confruntă cu risc
semnificativ mai mare de depresie clinică decât femeile care au născut.
Burke sugerează ca avortul declanşează o traumă la femei, deoarece, în
forul ei interior aceasta ştie că ea curmă viaţa altei persoane, iar acea
persoană e chiar copilul ei.
„În centrul suferinţei post-avort de găseşte faptul că ea a contribuit
la moartea propriului copil. Ea este îndurerată de pierderea copilului, iar
inima mamei este profund rănită de rolul pe care l-a jucat în moartea copilului
ei”.
Kevin Burke mai spune că multe femei se luptă cu durerea pierderii
prefăcându-se: fie se aruncă în braţele drogurilor, ale alcoolului, ale
promiscuităţii – toate zadarnice când vine vorba de potolirea durerii. El arată
astfel că abuzul de alcool prin care s-a consolat Charlotte Dawson este „un
mecanism foarte obişnuit de apărare împotriva problemelor apărute după un
avort”.
„Nu poţi scăpa de suferinţă negând-o, ci găsind un loc unde să te poţi
aduna pentru a te căi şi a-ţi jeli pierderea.”
De aceea, Kevin Burke şi soţia sa, Theresa, au contribuit la
înfiinţarea organizaţiei Rachel’s Vineyard, un demers original care le oferă un
astfel de loc femeilor ce vor să se retragă departe de lume la sfârşit de
săptămână şi să încerce să se vindece după un avort.
„Programul nostru le oferă femeilor ocazia de a se gândi la experienţa
avortului, pentru a-şi da seama în ce fel le-a afectat aceasta în trecut şi
încă la mai afectează în prezent. Le ajută să recunoască sentimentele
conflictuale cu care foarte multe se luptă după un avort”, se explică pe site-ul
organizaţiei.
Burke spune că povestea lui Charlotte Dawson nu trebuie să se mai
repete. „Criminal” – este singurul cuvânt care îi vine în minte pentru a descrie
felul în care vedeta a fost abandonată de toţi: „Este criminal să nu le
furnizezi femeilor toate informaţiile când trebuie să ia astfel de decizii în
deplină cunoştinţă a consecinţelor alegerii pe care o fac.
„Este criminal şi felul în care presa de mainstream ambalează totul în
rama unui episod de hărţuire online. Acesta este un element în cazul ei, dar
chestiunea principală este pierderea suferită prin avort. Este criminal,
deoarece, dacă ar fi fost vorba de o cu totul altă chestiune – abuz sexual, lupta
cu probleme de identitate sexuală, abuz în familie – putem fi siguri că presa
ar fi duduit şi s-ar fi grăbit să educe publicul în chestiunea respectivă. Dar,
când vine vorba de avort, dreptul la avort este mai important decât sănătatea
şi chiar decât viaţa femeilor. Presa centrală luptă un război murdar de partea
industriei avorturilor. Şi aceasta este criminal”.
Însă, în ciuda faptului că presa încearcă să vâre sub preş legătura
dintre avort şi depresie, Charlotte Dawson însăşi a mărturisit felul în care a
devastat-o „alegerea” făcută: „Eram deprimată praf. Eram singură, rănită şi
nefericită”.
Sursă: Ştiri pentru viaţă
Traducere: Ştefana Totorcea
Te-ar putea interesa şi:
