de Stoyan
Zaimov, 30 ianuarie 2014
Capul Bisericii
Ortodoxe Ruse a avertizat societatea cu privire la pericolele „campaniei
internaţionale” în favoarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex,
insistând că numai structura familiei tradiţionale poate asigura supravieţuirea
umanităţii.
„Păstrarea
semnificaţiei căsătoriei ca uniune între bărbat şi femeie bazată pe dragoste,
înţelegere reciprocă şi naştere de copii care vor fi înconjuraţi de iubire este
precondiţia pentru supravieţuirea umanităţii”, se spune într-o declaraţie
făcută publică de Patriarhul Chiril al Moscovei şi Întregii Rusii marţi, după
întâlnirea cu camera legislativă superioară a Parlamentului Rus, relatează
agenţia de ştiri ITAR-TASS din cea mai mare ţară a lumii.
În mesajul adresat
„tuturor minţilor sobre din Rusia şi din alte ţări”, Patriarhul a mai adăugat
că biserica este îngrijorată şi cu privire la infidelitatea maritală şi
„iresponsabilitatea în relaţiile dintre bărbaţi şi femei”.
Liderul ortodox
şi-a exprimat încrederea că păstrarea căsătoriei tradiţionale este mai mult o
problemă morală decât una strict religioasă şi de aceea statul secular ar
trebui să interzică mariajele între persoane de acelaşi sex pe motive de
morală.
Nu este pentru
prima dată când Patriarhul Chiril avertizează societatea rusă cu privire la
pericolele mariajului gay, pe care l-a calificat drept un „simptom apocaliptic”
ce trebuie combătut.
„Este un simptom
apocaliptic foarte periculos şi trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru
a ne asigura că păcatul nu va fi niciodată aprobat oficial în Rusia prin lege
de stat, deoarece aceasta ar însemna că naţiunea a pornit pe calea
autodistrugerii”, declara înaltul prelat în iulie 2013. „Ne vom confrunta cu
ispite uriaşe dacă ţările încep să aprobe păcatul şi să îl transforme în lege
pentru a-l justifica”, a mai spus el.
Şaisprezece ţări
din întreaga lume au legalizat căsătoria între persoane de acelaşi sex, printre
care şi unele state din componenţa Mexicului şi a SUA.
Rusia, ţara-gazdă a
următoarelor jocuri olimpice, a atras atenţia comunităţii internaţionale anul
trecut, când preşedintele Vladimir Putin a semnat legea care interzice
răspândirea în rândul minorilor a informaţiilor despre comunitatea persoanelor
lesbiene, gay, bisexuale şi trans-sexuale (LGBT).
Legea care combate
propaganda gay a fost condamnată de activiştii pentru drepturile persoanelor
LGBT, cu toate că Putin a spus că acestea se pot simţi „în siguranţă şi libere”
la Jocurile Olimpice din 2014, cu condiţia „să lase copiii în pace”.
Primarul oraşului
Soci, Anatolîi Pahomov, a făcut de curând observaţii similare, subliniind că
stilul de viaţă al persoanelor de orientare homosexuală „este problema lor”.
Acesta mai insistat că în oraşul său nu există astfel de persoane – o
observaţie contestată de liderul opoziţiei ruse, Boris Nemţov, un critic al lui
Putin, care a spus că există câteva baruri gay în oraşul care va găzdui
Jocurile Olimpice.
Sursă: Ştiri pentru viaţă
Traducere: Ştefana Totorcea
0 comments:
Trimiteți un comentariu