Căsătoria nu este motiv de divorţ – Reţete de păstrare a familiei de la preot şi psiholog

Preot Pavel Humerov, Nadejda Hramova, Farida Savyeleva

22 noiembrie 2013

Divorțul – este o adevărată calamitate a timpurilor noastre. Statistica arată că una din două căsnicii se destramă, în timp ce acum 10 ani se desfăcea una din trei căsnicii. S-a mărit numărul de divorțuri la persoane cununate religios. O viață sfărâmată, speranța de a-și construi fericirea proprie năruită pentru mulți, copii nefericiți, care în cea mai mare parte vor urma modelul de comportament al adulților, diminuarea inevitabilă a rolului familiei și a valorilor familiale în societate – iată câteva dintre urmările vizibile ale divorțurilor. Pentru a explica motivele principale ale distrugerii căsniciei și, mai ales, pentru a povățui cum s-o păstrezi, s-au întrunit părintele Pavel Humerov, parohul bisericii cu hramul Petru și Fevronia Muromski, din Moscova, Nadejda Grigorievna Hramova, doctor în științe psihologice și Farida Savyeleva, doctor în științe tehnice și președinta organizației „Părinți, pedagogi și savanți pentru școala morală tradițională rusească”.

Farida Savyeleva: Se poate vorbi astăzi despre divorțuri ca despre o epidemie care bântuie nu numai țara noastră, ci lumea întreagă. Aș vrea să începem discuția cu analiza cauzei acestui fenomen, lăsând timp suficient pentru discutarea problemelor privind profilaxia divorțurilor.

Părintele Pavel Humerov: Instituția căsniciei este puternică acolo unde se păstrează tradițiile religioase-naționale sau unde ideologia statală este puternică. De exemplu, în Europa, unde s-a pierdut credința, unde sunt înlocuite sărbătorile creștinești, familia aproape că dispare. În țările musulmane, însă, tineretul își întemeiază familii și naște copii. În vremea sovietică, în țara noastră, s-a pedepsit credința, dar ideologia statală care a apărat și valorile familiale a fost puternică.

În Rusia de azi, natalitatea cea mai mare este în regiunile caucaziene și în districtul autonom Khanty Mansiysk. În Caucaz, este de la sine înțeles de ce, acolo tradițiile familiale sunt puternice, iar în regiunile nordice, unde am avut șansa să călătoresc, este meritul administrației locale. Acolo se urmărește cu atenție ce emisiuni sunt date la televizor. Se transmit destul de multe reclame sociale pro familie, căsătorie și mulți copii. În multe școli se desfășoară programe speciale, care prezintă viața familială. Într-o astfel de școală din orașul Nyagan am ținut și eu o prelegere.

Familiile primesc și alt ajutor. Nivelul de trai și procentul persoanelor tinere în populația unor astfel de regiuni autonome sunt mult mai mari decât în alte regiuni. Și nu acesta este lucrul cel mai important.

Se pune întrebarea: Ce ne oprește ca și în alte regiuni ale Rusiei să propagăm valorile familiale și să desfășurăm o politică pro-familie? Noi nu suntem în stare să formulăm o idee națională a noastră. Iată care ar fi ea: renașterea credinței, a moralei și a familiei. Numai astfel putem să ne salvăm nația.

Nadejda Hramova: În constituția noastră stă scris că Federația Rusă – este un stat dezideologizat, dar, din păcate, în realitate ea permite anumitor grupuri să desfășoare programe care să ducă la creșterea viciului și desfrâului în societate. În consecință, statusul familiei și al căsătoriei scade treptat în conștiința oamenilor: dacă omul este făcut să primească de la căsătorie plăceri  - atunci schimbul de parteneri este inevitabil. Avem de-a face astăzi cu o generație întreagă de tineri educați astfel încât să perceapă căsătoria și viața de familie ca pe o posedare legiferată a unuia de către celălalt, ceea ce naște la soți pretenții reciproce.

Părintele Pavel Humerov: Am ajuns, de fapt, la cauza cea mai importantă a situației discutate: în prezent, în toată lumea, tronează ideologia consumului, care duce la reducerea rolului familiei. Cu cât există mai multe persoane singure, izolate în societate, cu atât mai mult o asemenea societate utilizează mai multe calculatoare, telefoane, automobile, apartamente ș.a. Societatea aceasta este orientată către consumabilitatea a toate, inclusiv a relațiilor umane: nu-mi place soția (soțul), nu-i nimic, găsesc alta (altul); o (îl) schimb ca pe o mașină, frigider sau oricare alt lucru!

S-a produs reconsiderarea valorilor, înlocuirea lor cu surogate; oamenii nu mai văd valoarea în ceea ce înainte, într-un trecut apropiat, pentru om constituia sensul vieții și fericirii: o familie unită, copii, credință, dragoste, prietenie, o slujbă interesantă care nu numai să-ți asigure traiul, ci să fie de folos oamenilor, să-ți placă. În societatea noastră este un deficit imens de dragoste – noi suntem egoiști, individualiști; și în familie suntem la fel – nerăbdători, lipsiți de smerenie, compătimire, incapabili să ne sprijinim unul pe altul.

Când se vorbește că oamenii se despart din cauza înșelării, băuturii, incompatibilității caracterelor și altele; de fapt sunt enumerate urmările cauzelor prezentate și nu cauzele în sine. Azi, oamenii, întemeind o căsnicie, nu știu pentru ce o fac; ei își imaginează foarte vag ce înseamnă familia, cum trebuie să construiești relațiile, să educi copiii și altele.

Nadejda Hramova: Totuși, Părinte, foarte des divorțurile au loc din cauze minore: reproșuri reciproce, lipsă de comunicare, grosolănie, vorbe usturătoare, lipsă de atenție. Sunt distructive pentru căsnicie: lipsa de atenție, de delicatețe, de respect, atunci când soții nu sunt în stare să vadă lucrurile valoroase unul la altul. Foarte jignitoare este subaprecierea muncii soțului sau soției; zeflemeaua și familiaritatea în relații, mai devreme sau mai târziu, pot duce, la început, la răcirea relațiilor, iar apoi și la ruperea ireversibilă a lor. Nu înțeleg de ce suntem înclinați să ne purtăm cu respect numai cu alții, în special cu șefii. Oamenii tineri deseori nu înțeleg că greutățile și conflictele în familie sunt inevitabile – ele apar apriori din cauza faptului că niciunul dintre soți nu este perfect. Mai mult, soții tineri, de cele mai multe ori, nu sunt pregătiți să aibă copii; sunt din ce în ce mai multe familii în care soțiile nu vor să aibă copii. Infertilitatea și nașterea copiilor cu probleme sunt încercări pe care nu orice familie le suportă.

Lăsând la o parte subiectivitatea aparentă și chiar artificialitatea motivelor de divorț, deseori acestea nu sunt fără fundament: din păcate, tot mai des întâlnim familii în care viciul, (precum narcomania sau beția neînfrânată), este îndrăgit de unul dintre soți și el (ea) nu vrea să se schimbe. Celălalt, iar uneori întreaga familie, se scufundă în slujirea acestui viciu. Atunci, după părerea mea, căsnicia devine de nesalvat pentru celălalt soț și copii. Durere, încercări, jigniri, insulte și bătăi pot duce la impas. Desfacerea căsătoriei, sau cel puțin separarea, pot ajuta uneori la „trezirea” căsniciei!

Părintele Pavel Humerov: În cazul în care soțul bețiv amenință soția sau copiii cu toporul, divorțul este inevitabil: avem de-a face cu punerea în pericol a vieții. Dar dacă vrei să găsești motiv de divorț poți să vezi în fiecare al doilea soț un alcoolic! Trebuie să te rogi pentru soți, să-i ajuți să se îndrepte, să-și învingă patimile, trebuie să găsești motivele pentru care el bea.

Nadejda Hramova: Pentru oricare om, divorțul este întotdeauna o tragedie în toate sensurile. Dacă se întâmplă la tinerețe, tragedia constă, înainte de toate, în pierderea principială a încrederii în celălalt, în însăși posibilitatea existenței iubirii între oameni – pentru tot restul vieții în suflet rămâne cicatricea neliniștii, neîncrederii, uneori chiar a înrăirii. A doua căsnicie, de regulă, este însoțită de suspiciune, pretenții, reproșuri, întrucât aceasta include, într-o măsură însemnată, teamă și neîncredere în următorul soț (soție). Dacă divorțul are loc la vârstă medie sau înaintată, acest lucru constituie o tragedie și mai mare, în special pentru soție, și chiar pentru soț, chiar dacă el are o constituție psiho-fizică mai puțin reactivă, își pierde adesea puterea de creație și viața lui devine schematică.

Părintele Pavel Humerov: Un psihoterapeut care lucrează într-un centru de criză din Peterburg, unde vin oameni după întâmplări grele: avarii, catastrofe ș.a., mi-a povestit că cea mai mare parte a pacienților este formată din femei trecute prin divorț, care lasă urme în viața lor. Divorțul este un mare șoc nervos, o tragedie.

Divorțul este o situație foarte individuală, în care trebuie să gândești mult să te sfătuiești cu preotul și cu specialiștii. Nu trebuie să iei hotărâri pripite. Însuși Dumnezeu ne spune: „Oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârșească adulter”(Mt.5:32). Este cumplit când se întâmplă infidelitatea și trădarea dar, de regulă, oamenii, fără să-și dea seama, crează condițiile favorizante pentru aceasta. Eu m-am convins de acest lucru în practică: când vine la mine o persoană cu astfel de probleme și începem să derulăm firul evenimentelor înapoi, rezultă că s-au făcut multe greșeli de către ambele părți implicate. De fapt, nu poți să redai pe soție (soț) familiei, dacă nu vezi și nu conștientizezi propriile greșeli din relațiile familiale! Chiar și divorțul nu înseamnă totdeauna moartea căsniciei. S-a întâmplat ca oamenii, reevaluându-se reciproc, înțelegând, iertând și iubindu-se din nou după divorț, s-au împăcat și trăiesc chiar mai bine decât înainte de divorț.

Nadejda Humerova: Femeia modernă s-a dezobișnuit să-și mai mângâie bărbatul, iar bărbatul – să-și susțină soția. Acest lucru nu ajută relațiilor să crească într-o construcție familială unitară! Trebuie să ne aducem mereu aminte de relațiile pline de respect reciproc: nu este nimic mai de preț pentru soț decât soția, iar pentru soție – soțul; aceștia sunt cei mai apropiați oameni, care se pot susține unul pe altul ca nimeni alții, dar se și pot răni cu aceeași forță! Și în această privință nu există sarcină mai mare decât să înveți oamenii să trăiască împreună!

Farida Savyeleva: Există oare reguli de comportament ale soților între ei, care să asigure o căsnicie fericită și stabilă?

Nadejda Hramova: Înainte de toate este cunoscută, de când lumea și pământul, tradiția întâlnirii și despărțirii de fiecare zi a soţilor; cel care pleacă din casă nu îl lasă pe celălalt fără atenție, fără sărut, fără a discuta ce vor face seara, unde și pentru cât timp pleacă de acasă ș.a.m.d. În felul acesta se ia în considerare distanța fizică și spirituală, care trebuie acoperită de rugăciuni pentru celălalt. Rămas bun în pragul ușii înseamnă și „iartă-mă”: e ca și cum noi recunoaștem imperfecțiunea noastră, cerem iertare pentru toate greșelile noastre; și cel mai important lucru este susținerea unității noastre. Dacă soția întreabă unde și pentru cât timp pleacă soțul, asta nu înseamnă că-l controlează; ea vrea să fie întotdeauna cu mintea alături de soțul ei!

Părintele Pavel Humerov: Ar fi foarte bine dacă soții ar introduce în relațiile lor aceste reguli – acestea ar uni familia. De exemplu, când plec de acasă cu treburi, soția adună copiii și le spune: „Ne luăm rămas bun de la tata și binecuvântare”. Când vin acasă, mă întâmpină toți și mă salută. Acesta este meritul soției mele.

Nadejda Hramova: Mai este o tradiție minunată, care ar trebui să reînvie în familie – este servitul mesei cu toată familia, măcar seara! Acest lucru ajută, de asemenea, la menținerea unității soților și familiei.

Părintele Pavel Humerov: Că veni vorba, scriitorul din secolul al XVI-lea, protopopul Silvester, un om strălucit și cult, în lucrarea sa „Construcția casei” scrie: „Nu se cuvine ca soții să servească micul dejun separat, doar dacă este vreunul bolnav; trebuie să bei și să mănânci la vremea potrivită!”. Trapeza – este momentul când familia se adună laolaltă și poate să comunice și să dezbată problemele curente. Tot în această lucrare, în altă parte, se spune: „Stăpânul casei trebuie să se sfătuiască în toate problemele casei cu nevasta”.

Nadejda Hramova: Încă un lucru foarte important: împreună-discutarea problemelor părintești. Este adevărat că pentru acest lucru este importantă găsirea timpului potrivit; nu este indicat să-ți verși problemele zilei din prag asupra soțului întors obosit de la muncă!

Părintele Pavel Humerov: Este foarte important să ne amintim că discutarea problemelor familiale cu soțul trebuie făcută atunci când există relații prietenoase, când el este dispus pentru asta, - astfel cuvintele vor fi recepționate incorect. De fapt, cum se întâmplă? Soţii tac şi rabdă mult timp şi încep să vorbească despre problemele serioase atunci când ele „au dat în clocot”. Şi, bineînţeles, nu iese nimic bun din asta. Totul se petrece pe un ton ridicat, se percepe ca pe o jignire personală şi se termină cu ceartă. Pentru că vorbele noastre să fie percepute mai bine şi să nu jignească, trebuie să ne amintim că există o astfel de noţiune precum „eu - comunicare”, adică nu trebuie să-i vorbim celuilalt: „Tu trebuie să faci lecţiile cu copilul, pentru că eu mă lupt cu cei trei copii” sau „Pentru tine trebuie să fie curat, totul pregătit!” ş.a.m.d., ci „M-aş bucura, dacă...”, „Te rog ...”, „Aş vrea ...”, „Mă îngrijorează faptul că...”. Trebuie să exprimi dorinţele tale fără pretenţii, nu într-un mod categoric, fără să jigneşti pe cineva. Credeţi-mă, acest lucru acţionează mult mai eficient decât să faci observaţie de zeci de ori cu reproş şi iritare. Trebuie ca celălalt să aibă disponibilitate, - nu trebuie să insişti cu reproş asupra celuilalt soţ, deşi este şi obligaţia lui familială, şi, bineînţeles, nu trebuie să uiţi să mulţumeşti pentru ceea ce s-a făcut, fie şi pentru cel mai simplu şi obişnuit lucru, pentru că fericirea, bucuria familială este formată din momente şi cuvinte frumoase, plăcute.

Nadejda Hramova: Este necesar să îndepărtăm micile contradicţii la timp, să le discutăm, să nu le acumulăm, să nu le lăsăm pentru mai târziu. Este important să înţelegem că perceperea masculină şi feminină a problemelor este diferită. Desigur, măiestria vine cu anii, nu de la sine; fără efort nu obţii nimic – trebuie să te străduieşti!

Părintele Pavel Humerov: Când am fost îndrăgostiţi, de dragul persoanei iubite eram în stare de orice, ne spuneam unul altuia cuvinte plăcute, ne făceam cadouri, ne acordăm multă atenţie şi timp unul altuia. Cine ne împiedică să facem acelaşi lucru acum, în viaţa de familie? Oare înainte de căsnicie noi am aşteptat unul de la altul mustrări, asprime, reproşuri? Nu, am aşteptat bucuria pe care am simţit-o în perioada îndrăgostirii, la un nivel şi mai înalt. Astfel: „hai să ne spunem unul altuia complimente, toate acestea fiind momente fericite ale iubirii”. Vă amintiţi melodia Akudzhavei?

Este important să nu uităm că ne-am căsătorit ca să ne slujim unul pe altul, să aducem bucurie unui om şi să primim noi înşine bucurie de la viaţa de familie. Trebuie să înveţi să obţii bucurie nu pentru că cineva ţi-a făcut ceva, ci pentru ce faci tu de dragul celuilalt! Când înveţi să faci acest lucru, trăieşti o bucurie care nu se compară cu nimic şi nu vei mai avea nevoie de nimic: nici de cadouri, nici de laude şi, de fapt, acest lucru este împlinirea poruncii lui Dumnezeu conform căreia, slujind aproapele, pe El Îl slujeşti. De ce Dumnezeu a creat-o pe Eva pentru Adam? Adam era în rai, Dumnezeu s-a îngrijit de el, l-a hrănit, a comunicat direct cu el. De ce nu e bine omului să fie singur? De ce avea nevoie de femeie? Putea să trăiască singur, să comunice cu Dumnezeu. Ce i-ar fi trebuit mai mult?! Nu, Dumnezeu îi dă lui Adam femeie pentru că omul singur se transformă în egoist, începe să trăiască numai pentru el – adică se transformă în consumator. Când ai alături pe cineva, slujindu-l Îl slujim pe Dumnezeu, Căruia nu-i trebuie nimic de la noi, decât inimă curată şi smerită! Dumnezeu aşteaptă exprimarea iubirii noastre către El, prin iubirea aproapelui – soţia/soţul, copii, mama, tata ... Este important să păstrezi priceperea de a dărui bucurie şi în perioadele dificile ale vieţii familiale, care apar după perioada de „bomboane şi flori”. Este foarte bine să începi fiecare dimineaţă cu rugăciunea: „Doamne, ajută-mă să-i ofer acestei persoane mai multă bucurie şi să-l necăjesc cât mai puţin”. Acest lucru umple de sens şi fericire viaţa ta şi viaţa celor apropiaţi!

Foarte mulţi soţi nu trăiesc în familie o viaţă plină, fericită, ci trăiesc în lentoare, plutesc pe firul vieţii sau aşteaptă ceva. Îmi amintesc că într-un film din zilele noastre, eroul, milionar, spune cu amărăciune: „Eu cu soţia nu am trăit, ci tot timpul am aşteptat ceva. La început am aşteptat să strângem bani pentru apartament, apoi pentru maşină, apoi am aşteptat să se nască copilul: primii cinci ani nu am avut copii; după aceea am aşteptat să crească fata. Poate că n-ar fi trebuit să aşteptăm, ci să trăim?” Adică să primeşti bucurie în fiecare zi a vieţii familiale.

Nadejda Hramova: Principala condiţie de unire a soţului şi soţiei – este „un singur trup şi un singur suflet!” Sunt cunoscute cazurile când, odată cu dobândirea de bogăţii şi lux, apare deteriorarea vieţii familiale, iar atât timp cât soţii înfruntă împreună greutăţile, au relaţii bune, sănătoase.

Părintele Pavel Humerov: Dacă omul nu are bucurie altruistă de la ceea ce dăruieşte celuilalt, mai devreme sau mai târziu începe să calculeze: tu mie, eu ţie. Iar apoi sunt inevitabile resentimentele şi nemulţumirea faţă de viaţa de familie şi faţă de jumătatea sa.

Farida Savyeleva: Ce poţi să le spui celor care se gândesc deja la divorţ?

Nadejda Hramova: Căutarea celui mai bun partener în viaţă, pentru care este trădat soţul, duce la un singur rezultat: pierderea de sine. În timpurile noastre, familia (una şi pentru toată viaţa), este o aducere-aminte permanentă despre Domnul nostru Iisus Hristos, Care chemându-ne la desăvârşire, ne-a vorbit de monogamie ca ideal. În cazul în care situaţia nu este împovărată cu problemele incompatibile cu viaţa, atunci căsnicia poate fi oricând salvată. Eu le-aş spune: „Despărţindu-vă, viaţa voastră nu devine mai bună. Nu trebuie să gândeşti că a doua încercare va fi mai reuşită. Asta pentru că, dacă tu nu ţi-ai rezolvat problemele încercărilor tale din prima căsătorie, te vei întâlni obligatoriu cu ele şi în a doua, dar mult mai amplificate! Dacă te-au adus în situaţia să te gândeşti la divorţ, ţine minte că acesta nu este finalul, ci o dificultate trecătoare, pe care poţi şi trebuie s-o înlături!”

Părintele Pavel Humerov: Pe cei care sunt în pragul despărţirii, i-aş sfătui să caute explicaţia faptului cum au ajuns în acest punct critic, să conştientizeze greşeala, în primul rând a lor, pentru că numai aşa poţi să ieşi din acest punct al neînţelegerii şi vrăjmăşiei unuia faţă de celălalt. În viaţa de familie, ca şi în cea duhovnicească, nu merge totul strună. Din timp în timp, noi mergem „când pe munte, când sub munte”. Cel mai important lucru este să nu ducem situaţia la limită, să nu luăm hotărâri negândite, pripite, să nu gândim că s-a terminat totul – că este sfârşitul vieţii. Astfel de gânduri, mai devreme sau mai târziu, le vin în minte aproape tuturor soţilor. Şi trebuie să ştiţi că aceasta este o ispită diavolească. Te desparţi – vei regreta amarnic acest lucru, iar apoi înţelegi că nu au fost motive temeinice pentru divorţ. Într-o căsnicie, certurile, neînţelegerile sunt inevitabile, dar trebuie să-ţi aduci aminte că mânia poate fi învinsă. Este necesar să renunţi la mânie, gelozie care sunt sfătuitori foarte răi. Trebuie să te linişteşti. Trebuie să mergi la specialişti, întrucât starea de dinainte de divorţ este ca o boală, care trebuie tratată! Nu trece nimic de la sine. Ne ajută mult amintirile de la începutul căsniciei. Ce, au trecut 15 ani şi tot timpul a fost groaznic şi rău?! Aleksander Prohanov are o povestire: „Rochia înflorată”. Soţul este părăsit de soţie. Acest soţ schimba permanent locul de muncă: fie fora sonde, fie construia conducte de petrol, fie lucra ca şofer pe camion, fie lucra ca pescar. Permanent, el şi soţia lui se mutau dintr-un loc în altul prin ţară, fără să aibă casa lor, confort casnic, fără să aibă copii. În final, soţia pleacă. Ea îşi doreşte o fericire simplă, o casă a ei, o familie adevărată. La început soţul părăsit nu suferă foarte mult. „N-are decât să plece! Mai sunt şi alte femei...”. Dar, după un timp, el începe să-şi aducă aminte acele vremuri când ei erau tineri, frumoşi şi fericiţi, se iubeau unul pe altul şi se bucurau de viaţă. El îşi aminteşte necazurile şi bucuriile pe care le-au trăit împreună. Îşi aminteşte cum, odată, i-a dăruit soţiei o rochie înflorată, în care ea arăta foarte frumoasă. El găseşte această rochie, deja veche şi ruptă, şi conştientizează destul de clar: tot ce a făcut el toţi aceşti ani – munca sa, căutările şi năzuinţele – totul a fost pentru soţie şi împreună cu ea; fără ea totul este lipsit de sens. Se hotărăşte s-o caute, indiferent ce s-ar întâmpla, pentru că fără ea, el nu mai are viaţă.

Dacă tu nu poţi să schimbi situaţia, să găseşti acum rezolvare, nu te grăbi să acţionezi fără să gândeşti – lasă-L pe Dumnezeu şi timpul să acţioneze şi Dumnezeu te pune în condiţii noi, care să-ţi arate drumul.

În orice caz, străduiţi-vă să amânaţi divorţul: acesta este o tragedie pentru tine, pentru soţul/soţia ta, pentru copii tăi – absolut pentru toţi! Viaţa copiilor devine cu totul alta şi ei îşi vor construi propria familie, ţinând cont de tragedia trăită.

Soţii se ceartă, se împacă, dar de ce nu se gândesc la copii, cu ce sunt ei vinovaţi?! Este ca şi cum ei şi-ar lua ostatic o fiinţă absolut nevinovată, lipsită de apărare – copilul.

În concluzie vreau să vă împărtăşesc alte câteva reguli pe care le folosesc, inclusiv în propria-mi viaţă de familie.

Fericitul Augustin ne spune: „Familia este rămăşiţa raiului pe pământ”. Omul îşi întemeiază familia pentru fericire şi raiul în familia sa îl construieşte cu propriile forţe. În fiecare zi trebuie să dăruiască bucurie celor apropiaţi: să spui vorbe frumoase, să lauzi, să mulţumeşti, să ajuţi, să ierţi. În cursul zilei trebuie să ocoleşti cu orice preţ cuvintele rele, răceala, neatenţia, jignirea, observaţiile lipsite de conţinut, iritarea şi mânia. O altă regulă, la fel de importantă, este priceperea de a vedea în cei apropiaţi şi în viaţa voastră familială, cât se poate de mult, părţile bune, pe care să le apreciaţi şi să nu vă străduiţi să faceţi totul numai după mintea şi vrerea voastră. De asemenea trebuie să ştiţi să iertaţi defectele celor apropiaţi şi să nu faceţi din ele o tragedie. Şi ultima regulă: să rezolvaţi în comun problemele familiale. Familia este un singur organism, care trăieşte o singură viaţă, în care toţi membrii se ajută unul pe altul.

Şi încă un sfat celor care au de gând să se căsătorească: în căsnicie trebuie să intri cu gândul că aceasta este pentru totdeauna, iar pe cel ales să-l percepi ca pe trimisul Domnului, inclusiv pentru îndreptarea propriilor tale defecte.

[1] Căsătoria nu este motiv pentru divorţ,  Viţa de vie, 2013. Nr.6 (56) nov – dec. p.5-11

Sursă: Ştiri pentru viaţă 

Traducerea: Nicoleta Macovei

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com