de Jill Stanek, 23 februarie 2014
Apologeţii
avortului cer liber acces la servicii de avort, ascunzând sub preş efectele
acestei proceduri. Ei refuză să recunoască depresia post-avort, care îi
incapacitează pe cei afectaţi.
Charlotte Dawson se
născuse în Noua zeelandă şi devenise celebră în Australia ca manechin şi jurat
la concursul Australia’s Next Top Model.
Ziarul The
Telegraph relatează că acest model, exemplu de activism social, s-a luptat
toată viaţa cu depresia, care în final i-a luat viaţa la vârsta de 47 de ani.
Se pare că vedeta a
fost găsită spânzurată în apartamentul ei de lux de către un paznic. Era a doua
zi după ziua de naştere a fostului soţ, înotătorul olimpic Scott Miller, pe
care ea l-a descris mereu ca iubirea vieţii sale, în ciuda faptului că mariajul
lor nu a durat decât un an.
În cartea ei
autobiografică, Air Kiss and Tell, vedeta dezvăluise că din cauza lui făcuse un
avort, deoarece copilul i-ar fi afectat concentrarea sportivului care se
pregătea pentru Olimpiada din 2000. Ea precizează clar că acesta a fost
momentul în care a început lupta ei cu depresia.
Ziarul The
Australian spune că vedeta a povestit cu amar în carte că abia aştepta să aibă
un copil, dar a simţit ezitarea soţului ei: „Tot ce făcuse Scott până atunci
era pregătirea pentru acest moment şi nimic nu-i putea sta în cale, aşa că
decizia a fost să fie terminat copilul şi să încercăm mai târziu. Cine are
nevoie de un fetus care se dezvoltă când e pusă la bătaie o medalie de aur,
nu?”. Înotătorul nici măcar nu a însoţit-o când a făcut avortul.
Din acel moment, a
scris vedeta, a început bătălia sa cu depresia, care a durat 14 ani. Şi pe care
în final a pierdut-o.
Sursă: Ştiri pentru viaţă
Traducere: Ştefana Totorcea
Căutăm
voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă,
italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa:
redactievremuri@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu