Stabilirea priorităţilor

de stareț Nectarie (Morozov), 26 august 2013

S-a încetățenit deja o expresie: „Stabilirea priorităților”. Expresia, strict caracteristică vieții mondene, emană răceală, ariditate, un fel de raționalism rafinat. Totuși... Totuși, fără această stabilire a priorităţilor, succesul, în orice acțiune întreprinsă, este posibil doar întâmplător, vremelnic. Fără ea, pe întreprinzător, de regulă, îl așteaptă un fiasco obligatoriu și zdrobitor.

Și cum ar putea fi altfel? Dacă tu nu știi ce este important, ce este secundar, te miști dintr-o parte în alta, te dispersezi, te pierzi în mărunțișuri și nu mai ai forțe să rezolvi prioritățile; atunci la ce rezultat te poți aștepta? Mai ales dacă îți desfășori activitatea într-un mediu puternic concurențial. În acest caz soarta ta este predeterminată: vei fi acea persoană denumită cu dispreț și fără milă „loser”, un om care totdeauna pierde câte ceva, dar și el însuși este complet pierdut.

Dar ce fel de „loser” – care pierde și se va pierde – poate fi creștinul?

El pierde nu numai ceva deșert și trecător, dar și ceea ce ar trebui să determine participarea la nemurire și, din nou, pe sine însuși, așa cum ar trebui să fie el. Și pentru aceasta, în viața creștină este, de asemenea, important – să pui ordine în priorități. Chiar dacă acest lucru „nu este expresia noastră”, chiar dacă este o expresie birocratică, este absolut clară, de înțeles pentru omul contemporan.

De aceea nu reușim, de aceea noi batem pasul pe loc, ba uneori mai dăm și înapoi, pentru că ne lipsește această repartizare – clară și fermă.

Suntem într-adevăr ocupați, suntem înflăcărați de momentul de față trecător. Acordăm o mare însemnătate modului în care ne este apreciată viața și activitatea, cum suntem noi înșine apreciați de oamenii din jurul nostru. Noi ne subordonăm legilor acestei lumi și nu ne subordonăm pur și simplu, ci le respectăm și le cinstim. Evanghelia?... Da, desigur, o citim, uneori chiar o studiem, descifrăm diferitele tâlcuri, ne străduim să trăim după ea. Ne străduim? Cred că da. Dar putem noi oare cu mâna pe inimă să spunem că viața după Evanghelie este „prioritatea” noastră principală, că nimic nu poate, pentru noi, să o pună în planul secund? Mă tem că un răspuns afirmativ este rar când de față este evlavia vieții noastre; mai curând el dă în vileag fie prezența încântării, fie o minciună premeditată fie, ceea ce este mai plauzibil, superficialitatea, neseriozitatea atitudinii față de propria credință. Și apoi este posibil oare să răspundem satisfăcător la o asemenea întrebare? Pot răspunde faptele noastre, alegerea pe care trebuie să o facem în fiecare minut, dispoziția inimii noastre, de fapt, pe deplin, numai Dumnezeu.

Orice preot aude regulat la spovedanie sau, pur și simplu, în discuție: „Vreau foarte mult să trăiesc creștinește! Dar, nu știu de ce, nimic nu-mi iese”. Ce poți să-i spui vorbitorului și, de fapt, și ție însuți? Când omul vrea să mănânce, el mănâncă și încearcă numai să-l împiedici! Când vrea să doarmă, doarme. Când vrea să spună ceva, ce-l umple pe el din interior, spune, fără să se gândească uneori la interesele sale, dar și la o autoconservare elementară!

Iar când vrea să trăiască creștinește, vrea foarte mult, atunci... nu știu de ce nu-i iese nimic. Este clar de ce. Pentru că nu învinge numai această voință puternică, nu învinge ea toate cele, ci cedează în fața lor, se sufocă cu ele. Nu există o organizare corectă a priorităților. Ceea ce-l face pe om creștin nu are nume, ci esență.

Până una alta ne rămâne să „șchiopătăm de ambii genunchi” și nici viață creștinească nu putem clar să trăim, pentru că determinarea noastră nu este suficientă, și nici „obișnuită”, pentru că ne reține totuși credința noastră slabă, ne îngrădește mijloacele de atingere a țelurilor nu fără de păcat. Trebuie totuși să alegem una din ele. Ce oare? Acel lucru care este mai „avantajos”, „prețios”, ce poate să „recupereze toate pierderile”, pentru că el nu este vremelnic, ci veșnic.

Trebuie, din nou, să ne organizăm corect prioritățile...

Sursă: Pravoslavie.ru

Traducere: Nicoleta Macovei