Ridicările, mai importante decât căderile / Şcoala de Duminică

Mulţi oameni au o idee greşită despre ce înseamnă fericirea adevărată. Pe aceasta nu o poţi obţine prin satisfacerea poftelor personale, ci prin fidelitatea arătată unui scop demn de preţuire, afirma o scriitoare americană din secolul trecut, Helen Keller. Această fericire au căutat-o şi cei patru prieteni, trei cântăreţi de rap, Stelian Crăciun, alias Cedry2k, Dragoş Tudorache, cunoscut ca Dragonul AK 47, Robert Iordache, zis şi Robert Drogatul, şi grafferul Dragoş Lipşa. Povestea aflării ei o puteţi citi în rândurile de mai jos.

I-am urmărit pe cei patru artişti la întâlnirile lor cu tinerii organizate fie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, fie prin liceele din Capitală. Amintirile dureroase ale trecutului din concertele unde drogurile şi beţia se luau de mână cu orgoliul de a fi the best in town, de a te considera un zeu pentru cei care te ascultau, se amestecau acum cu mărturisirile de credinţă în Hristos luată cât se poate de în serios.

Hip-hopul şi frecvenţele lui Dumnezeu

Primul care vorbeşte în adunările unde media vârstei nu depăşeşte 18-19 ani este Stelian. Cuvântul lui este unul convingător, penetrant. Liniştea se lasă în sala de curs şi Cedry2k de altădată electrizează mulţimea cu mesajul lui. „Convertirea durează până la sfârşitul vieţii. Unii, când aud că noi ne-am schimbat, îşi imaginează că suntem nişte sfinţi. Nimic mai fals. Avem în continuare de luptat cu multe patimi, cu care în sfârşit ne luptăm. Dar trebuie să ţinem minte că cu ajutorul lui Dumnezeu se fac toate, pentru că, aşa cum spune Scriptura, «la Dumnezeu totul e cu putinţă».

Ce-i face pe oameni să fie sfinţi? Ridicarea continuă după căderi. Sfinţii sunt oamenii care încearcă continuu şi reuşesc să se ridice. Ei nu acceptă căderea şi se ridică permanent. Nu rămân jos. Spre deosebire de noi, care avem tendinţa de a rămâne jos atunci când am căzut şi ne mulţumim cu mocirla din jurul nostru. Să ne bălăcim în ea. Dumnezeu nu renunţă la iubirea Lui pentru noi în momentul căderii, ci ne iubeşte mai mult în momentul ridicării noastre. Mult mai importante sunt în ochii lui Dumnezeu ridicările decât căderile.

Sfinţii au ţinut cu tot dinadinsul să se ridice după fiecare cădere. Lucrul acesta îl vom face şi noi până la sfârşitul vieţii. Neştiind câte zile mai avem de trăit, e foarte important cum ne prinde moartea. Să ne amintim de pilda celor 10 fecioare care-L aşteptau pe Mire, pe Hristos. Momentul acela trebuie să ne întâmpine pregătiţi, într-o stare de pocăinţă. Dacă v-aş întreba care dintre voi este cel mai păcătos, cred că cei mai mulţi v-aţi uita în stânga, în dreapta şi foarte puţini aţi lăsa privirea în jos gândindu-vă la voi înşivă.

Uneori sunt întrebat: de ce nu continuaţi să cântaţi, schimbând mesajul? Iată de ce. Hip-hopul presupune folosirea unor tobe africane. Acestea cândva ajutau la invocarea ploii, de aceea muzica hip-hop, frecvenţele joase de aici nu se potrivesc cu frecvenţele înalte ale lui Dumnezeu.“

Fără duhovnic nu poţi izbândi

Bileţelele trimise din sală se înmulţesc pe masa laboratorului de chimie din Liceul „Marin Preda“. Dar Stelian e neobosit în a da răspunsuri cât mai potrivite întrebărilor care îi macină pe cei din clasele a XI-a sau a XII-a.

„Dragostea lui Dumnezeu e mai puternică decât frica de trecutul nostru. Avem mai multe frici. Toată viaţa vom lupta cu amintirea acestor patimi care ne-au marcat. Am influenţat generaţii, deci nici măcar nu mai e vorba doar de noi. Sunt nişte păcate mai mari decât le vedem noi acum, pentru că nu am ajuns la o stare de pocăinţă reală. Avem pocăinţă, dar nu cât ar trebui. Ştim că aceasta se câştigă cu harul lui Dumnezeu prin rugăciune şi împărtăşirea de Sfintele Taine. Credinţa noastră ne spune că singurul război pe care-l pierdem e cel la care renunţăm, şi nu cel în care suntem biruiţi. Teama care te face să depui armele este singura noastră piedică spre mântuire.

Nicolae Purcărea, cel care a trecut prin abominabilul fenomen Piteşti, spunea: «Crucea pe care o purtăm este formată din două braţe, din două axe, cea verticală este dragostea pentru Hristos, iar cea orizontală este dragostea pentru neam şi ţară». Dacă ne aducem aminte, ştim că vom fi judecaţi personal, individual, dar şi ca neam, ca popor. Trebuie să ne apărăm ţara, să fim aproape de cei nedreptăţiţi. Dacă cumva vreodată ne simţim inutili, să strângem un grup de prieteni şi să ne apucăm să facem curat pe malul unui râu. E un început bun. Chiar şi această simplă bunăvoinţă va fi răsplătită de Dumnezeu. Pornind de aici, vom găsi alte responsabilităţi, tot mai multe activităţi de îndeplinit.“

Ridicarea din păcat nu se face singur. Se ştie că dacă ai căzut singur, numai împreună te poţi ridica. Împreună cu cine? Cu cel care te poate îndruma pe calea mântuirii, cu duhovnicul. „Cei care nu aveţi un părinte duhovnic căutaţi-vă unul. Părinţii noştri, oricât de bine intenţionaţi ar fi, în afară de a ne pune ceva pe masă în fiecare zi ca să mâncăm, mai mult decât hainele pe care ni le cumpără şi facultăţile pe care ni le plătesc, nu au cu ce să ne ajute. Ei sunt destul de afectaţi de trecutul comunist în care au crescut şi mulţi nu au pregătirea spirituală necesară pentru a-şi ajuta copiii în problemele sufletului. E nevoie de un părinte duhovnic care să cunoască bine cuvântul lui Dumnezeu şi să aibă grijă să nu vă abateţi de la el, sau dacă vă abateţi, să reveniţi, să vă ridicaţi din cădere.“

Drogurile şi experienţele demonice

Al doilea din grupul raperilor este Dragoş, sau Dragonul AK 47. Pentru cine nu ştie, AK 47 este prescurtarea numelui armei inventate de Kalaşnikov. Pe Dragonul l-am întâlnit nu doar la conferinţe, ci şi la o Vecernie de sâmbătă seara la Antim. Dragoş are chipul blând. Zâmbeşte. Dar mărturia lui e una care vine din altă lume, una întunecată unde stăpâneşte răul şi necredinţa. „Am ajuns la Biserica lui Hristos prin eliminare, până am rămas fără variante. Am căutat adevărul în toate celelalte religii înainte să caut în Ortodoxie. Provin dintr-o familie fără Hristos. Părinţii mei n-au fost credincioşi. Aceasta este o repercusiune a sistemului comunist. Sarcina noastră acum este să întoarcem familia la credinţă. În cazul meu, familia s-a întors la Hristos văzându-mă pe mine. 50 de ani de comunism şi-au făcut bine treaba. A mai rămas aşa, doar o mică speranţă, dar cu ajutorul lui Dumnezeu o să ne revenim tot tineretul.

Când eram mic, mă uitam la MTV foarte mult. Am crescut într-un sistem occidental, al oamenilor care sunt preocupaţi mai mult de o carieră decât spre o vieţuire adevărată, îndreptată spre Dumnezeu. Mi-am dorit de mic să ajung un star şi zic eu că am ajuns undeva. Dar am cunoscut drogurile, care m-au adus la nişte experienţe demonice extreme. Eram doar un raper cunoscut, nu mă aşteptam să intru într-o lume ocultă, în magie, apariţii ciudate la concerte şi după. Percepţia mi-a fost blurată foarte rău şi am ajuns la un pas de moarte şi de îndrăcire. Apoi am ajuns la dezintoxicare la o mănăstire. Acolo am simţit harul lui Dumnezeu, Mângâietorul, Care m-a scos din toate belelele şi m-a pus pe picioare, mi-a dat o direcţie în viaţă. Acum sunt căsătorit. Sunt clean în limbajul de toxicoman. Sper în câţiva ani să renunţ şi la muzică.“

Nepăsarea e un păcat greu. Atunci când laşi să intre oricine şi orice să te influenţeze în existenţa ta, e periculos. Trebuie făcută o selecţie. În toate. Plecând de la muzica pe care o asculţi până la modele de urmat. „În viaţă, orice faci este important. Adică lasă urme în sufletul tău. Orice are o repercusiune. Bună sau rea. Să luăm de exemplu muzica. Noi nu ne dăm seama de influenţa pe care muzica ascultată de noi o are asupră-ne. Cei care fac muzică, DJ-ii în ziua de astăzi, nu sunt nişte repere morale, nişte oameni model, ci persoane care au îmbrăţişat drumul pierzării, al desfrâului.

Toată problema în viaţă pleacă de la modelele pe care ţi le alegi. Dacă-ţi alegi un model prost, nu ai cum să mergi bine. Eu am deconspirat un pic industria muzicală şi cloaca hip-hopului pe care o cunosc foarte bine, fiindcă sunt din branşă. Am fost făcut ipocrit, dar nu mă interesează. Eu ştiu că cine nu-L are pe Hristos e un om chinuit, un om care nu se cunoaşte pe sine şi pentru aceea trăieşte fals.

Firea noastră este înclinată mai mult spre rău decât spre bine. Şi din cauza asta, atunci când faci rău, când îţi faci rău, ai pe mulţi în jurul tău asemenea ţie. Când trăgeam legale erau foarte mulţi pe lângă mine, dar când am ajuns să merg la Sfântul Maslu, se făcuse gol în jurul meu. Nu îţi găseşti repede tovarăşi într-o astfel de ambianţă.“

Sursă: Ziarul Lumina