Societatea noastră nu ştie nimic despre căsnicie

 

de Matt Walsh

Există cu siguranţă persoane şi cupluri care au dobândit înţelepciune şi multă cunoaştere în această problemă. Pe acestea le-au dobândit după ani de experienţă, în care şi-au exersat intuiţia şi au ajuns la o maturizare personală pe care puţini o ating – şi încă şi mai puţini şi-o doresc.

În societatea noastră, unii mai ştiu câte ceva despre căsătorie. Părinţii mei ştiu destule. Sunt căsătoriţi de peste 30 de ani şi au şase copii. Cunosc părţile bune şi pe cele rele ale unei căsnicii, au rezistat în faţa încercărilor şi obstacolelor vieţii. Căsătoria lor este adevărată, iubirea lor este reală şi ne inspiră pe mine şi pe soţia mea. Au mai rămas vreo câţiva mohicani din tagma părinţilor mei, dar societatea în ansamblu a uitat secretele acestora. Nu ştie nimic despre căsătorie.

Uitaţi-vă ce am făcut cu această instituţie. Uitaţi-vă la starea jalnică a acestei taine care este căsătoria. Gândiţi-vă cât de frivol şi arogant jonglează cu ea mulţi dintre noi: când în barcă, când în afara ei, de parcă ar fi vorba de o angajare cu jumătate de normă la un restaurant fast-food.

„Concepţia general-acceptată” despre căsătorie e vorbă goală. Gunoi. Mizerie. Unul din principalele motive pentru care cultura noastră nu se poate deloc numi „mai luminată” sau „mai avansată” decât cea a generaţiilor trecute. Da, mă opun agresiv, pasional şi fără să-mi cer scuze la „lecţiile” culturii noastre despre viaţă şi căsătorie. Tot de la părinţii mei am învăţat şi asta.

Sunt căsătorit de vreo doi ani. Nu pretind că să fiu consilier marital. Totuşi, ştiu destule încât să-mi dau seama ce minciuni se vehiculează. Noi am rezistat furtunilor şi am rămas uniţi tocmai pentru că am respins, practic, toate sfaturile pentru căsnicie pe care le are de oferit ţara sucită în care trăim. Am rezistat mai ales pentru că suntem creştini şi ne construim fundamentul căsniciei pe Hristos – o strategie care nu corespunde cu tendinţele actuale.

Cu câteva zile în urmă, un tip pe nume Seth Adam Smith a scris o postare devenită virală pe Internet, intitulată „Căsătoria nu este pentru tine”. Bineînţeles, mesajul pe care îl transmite nu este ceea ce se înţelege din titlu. El susţine un punct de vedere pe care nu-l contestă nimeni, şi anume că mariajul nu este ceva în care te implici doar pentru tine. Te implici în căsătorie pentru soţ sau soţie şi, când va veni timpul, pentru copii. Căsătoria este un act de iubire şi o instituţie ca atare. Dragostea nu arată spre sine. Nu afli secretul unei căsătorii de succes cufundându-te în Peştera Sinelui. Nu există nimic acolo. Doar vechile şi prăfuitele tale temeri şi obsesii egoiste. Secretul se află în inima celuilalt. Ne angajăm total când depunem jurământul înaintea lui Dumnezeu.

Parafrazez gândurile lui Seth, aşa că citiţi-i articolul. Zeci de oameni m-au rugat să-l comentez, dar iniţial am ezitat. Omul se bucură de un real succes cu un mesaj fantastic despre iubire şi unitate, iar eu nu am de gând să profit de pe urma succesului pe care numele lui l-a creat pe net. Apoi am văzut că e atacat şi criticat de trolii noştri neoliberali şi de eternii sceptici. Legiunile de nebuni moderni tot au găsit ceva de care să se plângă în declaraţia de fidelitate, iubire şi recunoştinţă pe care acesta i-o face soţiei.

Seth, fii puternic, frate! Mesajul tău e adevărat şi plin, dar de inspiraţie demodată, de aceea e întâmpinat cu atâta furie.

Eu înţeleg ce încerci să spui. Ţi-ai expus punctul de vedere destul de clar. Şi, desigur, oamenii căsătoriţi pot fi şi ei egoişti. Oamenii care au căsnicii fericite încă se luptă cu tendinţele egocentrice. Nimeni nu face remarci utopice. Dar ideea e (nu doar ideea lui Seth, ci IDEEA) că trebuie să ne luptăm cu această înclinaţie a firii şi să ne ostenim mereu să slujim şi să iubim persoana cu care ne-am căsătorit.

Da, să slujeşti, o, Doamne, ce învechit! Ştiţi ce? Soţia mea îmi slujeşte. Aşa e, te deranjează să citeşti asta? „NICIO FEMEIE NU AR TREBUI VREODATĂ SĂ SLUJEASCĂ UNUI BĂRBAT, ŞOVINISTULE!” Da, cu atitudinea asta, o să te întreb cum îţi merge la a patra căsătorie. Soţia mea îmi slujeşte şi eu îi slujesc, iar această slujire a unuia către celălalt se manifestă în diferite feluri.

Ai putea spune: „Păi, asta e o modalitate de a face căsătoria să funcţioneze”. Nu, nu e O modalitate. E UNICA. Nu sunt expert. Dar ştiu asta, fiindcă am fost atent la cuvintele pe care le-am rostit când ne-am jurat credinţă unul altuia.

În zilele noastre ne place să pretindem că mariajul este doar un „contract între doi adulţi care îşi dau consimţământul”, ceea ce îl face aproape la fel de important ca şi contractul de leasing sau ca şi cel încheiat cu echipa care-ţi reamenajează bucătăria.

Pentru mine, e mai mult decât atât. Cuvintele pe care i le-am spus soţiei în faţa altarului au însemnat ceva. Dar nu în sens simbolic. Cuvintele acelea nu au altă semnificaţie decât ceea ce spun, efectiv. Poate ar fi mai corect să spun că acele cuvinte au făcut ceva. Ceva s-a întâmplat în acea biserică, în acea zi. S-a întâmplat ceva misterios şi supranatural. Sufletul meu s-a unit cu sufletul soţiei mele şi noi am devenit una şi aceeaşi persoană. Asta nu este doar o frază mică şi drăguţă: este realitatea. Se întâmplă. Am devenit una cu soţia mea.

Inelul pe care i l-am pus pe deget a fost un simbol. Florile, rochiile, toate celelalte fleacuri au fost doar decor. Dar ceremonia în sine și cuvintele pe care le-am rostit nu au fost nici simbolice, nici decorative. Au fost reale. Dumnezeu era acolo și a luat acest eveniment și l-a transfigurat în ceva mistic și din altă lume. El mă va trage la răspundere cândva pentru jurământul depus.

Oamenii l-au contactat pe Seth, insistând că „ne menținem propria identitate în căsătorie”. Ei bine, nu este așa. Da, sunt tot eu, dar natura mea s-a schimbat. Dacă vrei să rămâi complet „tu însuţi”, nu te căsători. Ce este așa de greu? Venind la altar cu intenții frivole este ca și cum ai opera pe creier doar pentru că ești curios să vezi cum arată acesta: „A, chiar vrei să repar asta? Doamne, nu încercam să mă implic în ceva atât de serios!”

Oamenii tratează căsătoria ca pe mercenariat. Nu sunt soți, sunt vânători de trofee. Dăruiesc doar când primesc și dăruiesc direct proporțional cu cât primesc. Sunt calculați și imaturi. Cred că „sentimentele” lor sunt cele care ar trebui să le ghideze unirea. Se duc cu valul, până când valul nu îi mai duce. Se gândesc la dragoste ca la un tren pentru care îți cumperi bilet și apoi călătorești până unde merge. Nu-și dau seama că iubirea este o alegere și trebuie să o ALEGEM în fiecare zi până la sfârșitul vieții. Câteodată trebuie să o alegem în ciuda propriei persoane și în ciuda a ceea ce simțim.

Acesta este mesajul despre căsătorie care nu este popularizat (pentru că nici nu este popular, ce-i drept) şi care tocmai de aceea trebuie strigat de pe acoperişuri. Spun toate astea nu pentru că mă consider un model sau pentru că am soluţia pentru căsnicia perfectă, ci pentru că ăsta e adevărul. Pur şi simplu.

Cultura noastră e otravă pentru căsătorie. Cultura noastră este otravă în general. Ne convingem de asta pe zi ce trece.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Andreea Rusanovschi

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com