Date
publicate în 2012 de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că România are ce
mai ridicată rată de avort din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de naşteri
(aproape o treime din copiii concepuţi sunt avortaţi). E de peste două ori mai
mare decât rata medie în UE. România mai înregistrează şi cea mai mare rată a
mortalităţii materne, de 27 la 100.000. Numai Albania şi Moldova depăşesc
această cifră (31, respectiv 32 la 100.000). Experţi români implicaţi în
activismul social pentru viaţă arată cu degetul spre agenţiile americane de
asistenţă, care au subvenţionat contracepţia şi au promovat o idee despre
drepturile femeii pe care aceştia o consideră distorsionată.
Bogdan
Stanciu, liderul filialei bucureştene a Asociaţiei Pro-Vita, a declarat pentru
LifeSiteNews.com – o iniţiativă pro-life canadiană care a devenit portavoce
internaţională în apărarea familiei – că cifrele OMS corespund cu datele făcute
publice de Institutul Naţional de Statistică din România.
El a mai
subliniat că cifrele ar putea fi cu mult mai mari, deoarece „sistemul medical
privat, care devine tot mai important în România, nu transmite toate datele la
INS”. De exemplu, un studiu realizat în 2004 de dr. Mihai Horga, care a lucrat
în Ministerul Sănătăţii, arată că numai în anul 2000 clinicile private au făcut
80.000 de avorturi neincluse în statisticile oficiale.
De
asemenea, datele INS nu iau în calcul avortul chimic, sau hormonal. Prof.
Virgil Ancar, şeful clinicii de Obstetrică-Ginecologie de la Spitalul Sf.
Pantelimon din Bucureşti, estimează că acest tip de procedură reprezintă 30%
din numărul total de avorturi. Aşadar, statisticile ar putea fi cu o treime mai
mari numai luând în calcul această metodă.
Larisa
Iftime, preşedinta Asociaţiei Pro-Vita Media, este de părere că, pe lângă liberalizarea
avortului după căderea lui Ceauşescu, o mare parte din vină pentru rata
devastatoare a avorturilor o poartă mentalitatea promovată cu ajutorul
finanţărilor externe pentru avort, contracepţie şi sterilizare. Acestea sunt
promovate prin propagarea unei anumite viziuni despre „drepturile femeii”.
„O idee
prost înţeleasă despre libertate a fost promovată cu ajutorul diverselor
organizaţii internaţionale pro-avort precum International Planned Parenthood
Federation şi (furnizorul internaţional de servicii de avort) Marie Stopes,
care şi-au deschis birouri în România imediat după 1989 şi au început o
promovare agresivă a avortului şi contracepţiei în ţara noastră”. Această
viziune despre „drepturile femeii” a fost îmbrăţişată de presa secularizată şi
elita intelectuală, spune Larisa Iftime într-un articol publicat de Institutul
de Cercetări pentru Populaţie din Washington DC.
Discutând
situaţia din deceniul trecut, autoarea scrie că asistenţa guvernamentală
americană, prin USAID (Programul American de Asistenţă pentru Dezvoltare), s-a
numărat printre cauzele principale ale creşterii numărului de avorturi în ţară.
„De ce
are nevoie o ţară pe moarte precum România? De mai multe contraceptive şi
educaţie sexuală, conform USAID, care a construit programe de acest tip într-un
ritm furios la noi”, scrie Iftime, adăugând că în 1992 a fost înfiinţată în
România Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS), filială a
International Planned Parenthood Federation, cunoscută organizaţie
internaţională americană de promovare a avortului. Aceasta primea 70% din
finanţare de la USAID. „Despre Borbala Koo, directorul SECS, se relatează că a
afirmat că USAID a cheltuit pentru sănătatea reproductivă mai mulţi bani decât
guvernul României”.
Deşi,
odată cu aderarea României la UE, agenţia americană USAID s-a retras oficial
din România, în perioada 1990-2004, conform agenţiei Mediafax, aceasta a
cheltuit 35 de milioane de dolari pentru programe de sănătate reproductivă – o
sumă masivă pentru standardele româneşti.
Iftime a
mai explicat că adesea finanţările USAID ajungeau în aceste programe indirect,
prin intermediul Ministerului Sănătăţii. Iar programele ascund, sub sintagma
elegantă de „sănătate reproductivă”, finanţarea avorturilor. Aceasta a făcut ca
în clinicile de stat un avort să coste echivalentul a 5 dolari, o parte infimă
din costul procedurii la clinică privată.
În
articolul citat, Larisa Iftime mai arată: „Statisticile dovedesc o creştere a
numărului de avorturi în ciuda creşterii ratei contracepţiei (n.red. – despre
care se pretinde că ajută de fapt la scăderea numărului de avorturi). …În 1990,
în vâltoarea socială creată după prăbuşirea comunismului, numărul de avorturi a
fost de 992.880 (n.red. – trei avorturi pentru fiecare naştere, adică trei
sferturi – 75% – din copiii concepuţi au fost ucişi). Din 1993, numărul s-a
menţinut constant în jurul a 250.000 de avorturi pe an, o statistică apropiată
de cea din Marea Britanie, cu menţiunea că ţara respectivă are o populaţie de
trei ori mai numeroasă decât România”.
Programele
contraceptive din România propagă o mentalitate a avortului, care ar putea avea
drept consecinţă şi faptul că România are mortalitatea maternă cea mai mare din
UE. Între ţările de pe bătrânul continent, numai Albania şi Republica Moldova
ne întrec la această statistică.
CIA
World Factbook spune că populaţia României s-a micşorat cu până la 2,74 pe an
după liberalizarea avortului. Rata de creştere a populaţiei era în 2012 de
–0.26%.
Conform
datelor Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din Ministerul
Sănătăţii, între 1958 şi 2008, în România s-au avortat 22.178.906 copii, un
număr mai mare decât întreaga populaţie a ţării, care la momentul publicării
acestor cifre era de 21.504.442 persoane. Prin comparaţie, în SUA, la o
populaţie care în deceniul trecut ajunsese la aproximativ 300 milioane, s-au
făcut 55 de milioane de avorturi după 1973, anul în care s-a liberalizat
procedura.
Legea
federală americană interzice folosirea fondurilor publice pentru furnizarea de
servicii de avort, pentru promovarea sau combaterea avortului. Dar aceasta este
o practică obişnuită în SUA, care finanţează astfel de activităţi şi peste
hotare. Numeroasele investigaţii făcute în acest sens au fost însă nevoite să
constate că, printr-o portiţă juridică, aceste finanţări nu au fost ilegale. De
aceea, mulţi critici au argumentat că legea nu este suficient de clară,
sugerând şi limitarea finanţărilor publice venite prin terţi. Această jonglare
cu concepte juridice nu a fost întotdeauna simplă. Conform unui articol
publicat pe site-ul Institutului Guttmacher, puternică organizaţie americană
pro-avort, când a ajuns preşedinte, în 1984, Ronald Reagan, conservator convins
şi adept al viziunii pro-life, a determinat delegaţia SUA la Conferinţa ONU
pentru Populaţie să anunţe că SUA nu va mai subvenţiona nici direct, nici
indirect, activităţile legate de avort. Măsura a rămas valabilă şi în timpul
preşedintelui republican George Bush. Ea a fost abrogată de Bill Clinton în
1993, la două zile după începerea mandatului său de Preşedinte al SUA.
Să fie,
oare, acesta, unul din motivele pentru care Rusia, în 2012, şi Bolivia, în
2013, au cerut de curând USAID să îşi înceteze imediat activităţile în ţările
lor? Pe lângă faptul că USAID a fost acuzat de finanţarea opoziţiei politice
din respectivele ţări, mai există tradiţia de finanţare a programelor de
sănătate (cel mai adesea, dacă nu exclusiv, e vorba de sănătate reproductivă)
de către acest organism guvernamental SUA. În cele două decenii de activitate,
USAID a cheltuit în Rusia 2,6 miliarde de dolari, 37% din aceste fonduri fiind
îndreptate spre programe de sănătate. La ceva timp după această măsură
drastică, în 2013, Rusia a interzis reclamele la avort, iar, în 2014, în
Bolivia s-a reafirmat avortul ca omucidere şi dreptul la viaţă încă de la
concepţie.
Sursă: Ştiri pentru viaţă
Prelucrare:
Ştefana Totorcea
0 comments:
Trimiteți un comentariu