Orice cuvânt frumos şi de
laudă se cuvine şi se potriveşte pentru aceste inimi dăruite de mirese ale lui Hristos.
Un eroism care depăşeşte
oricare alt eroism omenesc, pentru că inimile acestea au deliberat singure, au
hotărât fără echivoc, fără milă pentru familie şi pentru tinereţea lor cu tot
ce e frumos în ea.
Cu firea firavă, necunoscută şi fără de nici un nume în lume, au învins valuri întregi de împotrivitori
văzuţi şi nevăzuţi, şi cu o râvnă drept îngerească au venit şi şi-au dăruit
viaţa fără teamă şi fără de întoarcere Prinţului Divin, Iisus Hristos, ca
smerite mirese.
Din prima clipă a plecării
lor, harul iubirii lui Dumnezeu le-a ajutat cu drag şi cu o radiere sfântă au cinstea
cea mai distinsă şi nobilă din lume să fie alături de Iisus Hristos pe drumul
grozav şi însângerat al Golgotei.
Nu e nici un fel de fantezie dacă spunem că se numesc îngeri. Toate
puterile cereşti văzând lacrimile acestor tinere mirese că sunt
mărgăritare la cer, văd şi cinstea şi numele şi bucuria pe care o are bunul
Dumnezeu şi Maica Domnului pentru drumul acesta jertfitor dar şi grozav de
luminos pe care îl străbat aceste tinere, anonime în lume, dar care, iată, astăzi
au primit darul şi s-au consacrat conturându-se pe o nouă treaptă în sus, a
cinului monahal.
Ţâşnirea aceasta spre lumea îngerilor, îngeri ai pământului, cere jertfă neîntreruptă, cere credinţă
totală şi lumea nu înţelege că aceştia, călugării, sunt fiii cei mai curaţi,
mai luminaţi, mai necesari şi mai hărăziţi ai neamului lor şi orice sfat de
oprire le-ar da, ei, care au simţit inimile stropite cu harul acestei mari chemări,
nu se mai pot opri pentru că aceasta nu este numai o înaltă înţelegere ci este
şi o mare necesitate sufletească. Şi dacă lumea ar zice că este o nebunie, noi
zicem: da, dar este o dulce nebunie în Hristos, o nuntă, nuntă îngerească.
Împăraţi mari şi generali viteji ca: Alexandru Macedon, Cezar, Napoleon au
cucerit pământul şi le-a părut rău că nu au putut cuceri şi stelele, aceştia ar
fi fost şi mai mari cuceritori dacă se
cucereau şi pe sine, total.
Iată că această smerită dar severă poziţie a călugărului şi deci şi aceste
tinere monahii merg spre a se cuceri total pe sine (şi numai aşa) şi stelele şi cerul întreg. Iată de ce este
înalt, luminos, îngeresc şi divin acest drum al monahismului.
Realitatea din inima
monahului, liniştea adâncă şi gândirea înaltă trezeşte sentimentul de
răspundere în jurul lor şi creează o singură şi mult aşteptată armonie în lume. Pentru mine
e o mare bucurie să vorbesc acum de această dulce şi sfântă nebunie a
călugărilor lui Dumnezeu.
Vă pot spune, scumpe
măicuţe, care astăzi, iubirea aleasă a lui Dumnezeu a vrut să conturaţi în chip
matur călugăria, să vă naşteţi pe voi însevă, să deveniţi necesare şi răspunzătoare
în lupta cu păcatul, ori de unde şi cum
ar fi el.
Vă numiţi părinţii propriei voastre naşteri şi de aceea
vi se spune şi maici pentru că vă
naşteţi duhovniceşte pe voi însevă. Putem
spune că maternitatea noastră e de mii de ori mai mare deoarece, cucerindu-ne
mereu, renaştem mereu spiritele bune şi armonioase ale vieţii pe pământ.
Rămâneţi deci în frumuseţea îngerească, în smerita smerenie, în ascultarea
de aur a lanţului tăierii voii şi a iubirii deschise pentru toată lumea din
lume în vecii vecilor.
Maica stareţă este mămica
adevărată a acestor tinere, curate şi dăruite. A pus o râvnă de amănunt pentru
acest moment sacru şi mai ales cu această ocazie s-a observat că
poartă în inimă dorinţa de unitate şi armonie monahală. Ca o mamă adevărată lea
primit, le-a blagoslovit, le-a făcut să le bată inima bine, şi astăzi, aici, se
bucură adevărat după multe dureri greu de depăşit, încununându-se alături de aceste
pline de duh începătoare şi împreună fericite mirese ale lui Hristos, Domnul
nostru.
Să nu uitaţi niciodată taina
aceasta, taina cea mare a vieţii voastre şi să mă pomeniţi şi pe mine în rugăciunile
frăţiilor voastre.
Sursă: Mănăstirea Dervent, din cartea Scrisori către fiii duhovniceşti, Părintele Arsenie Papacioc.
0 comments:
Trimiteți un comentariu