La 20 de kilometri de Turda, la mănăstirea Dumbrava,
un preot, o maică şi o fostă educatoare reuşesc să facă ceea ce mulţi dintre
noi ar considera un miracol.
Aproape 90 de copii părăsiţi şi 80 de bătrâni
abandonaţi de familii primesc adăpost şi alinare în căminele construite aici în
ultimele două decenii, când părintele Vasile, proaspăt numit la Dumbrava, a
decis că menirea lui pe pământ e să ajute.
Este vorba de un sistem social paralel cu cel
de stat, care e depăşit oricum de numărul mare al celor pe care nu-i mai vrea
nimeni.
O parte a proiectului e finanţată din bani donaţi
mânăstirii de credincioşi, după ce au văzut că omul Bisericii şi cei pe care îi
are alături readuc surâsul pe chipuri care n-au avut parte decât de durere şi
amar.
Este povestea unor români care ştiu să plece în
semn de respect capul în faţa trecutului şi să mângâie, cu multă blândeţe,
viitorul pe frunte.
La Dumbrava povestea începe acum două decenii
La mănăstirea de maici de lângă Alba a venit un
preot tânăr de 23 de ani.
După o copilărie săracă, lângă 6 alţi fraţi, văzuse
în preoţie şansa lui să răzbată şi devenise călugăr.
Noul paroh a vrut să ridice pentru comunitate o
biserică nouă. Curând şi-a dat seama că, până să facă o Casă a Domnului, e mai
multă nevoie de un cămin pentru oameni.
A luat 6 copii orfani din satul vecin şi i-a
mutat într-o cabană de lângă chiliile maicilor. Mâncau alături de ele, din ce
cultivau sau agoniseau călugăriţele.
Sătenii n-au înţeles de ce un călugăr lipsit,
teoretic, de dorinţa să aibă copii, ar vrea devină tată pentru copiii altora.
Între timp, zeci de familii din zonă se destrămau,
pe măsură ce adulţii plecau la muncă peste hotare. Copiii erau lăsaţi cu mătuşi
sau bunici şi ajungeau în spital bătuţi şi accidentaţi.
Protecţia Copilului Alba nu mai avea locuri în
centre şi nici asistenţi maternali să-i preia pe cei abuzaţi.
Adolescenţii pierdeau calea cea dreaptă. Fetele
rămâneau gravide şi îşi lăsau la rândul lor pruncii. Aşa a ajuns şi mama
Alexiei să îşi abandoneze copilul.
Doamna Amalia era educatoare în sat şi trecea
zilnic pe lângă cabană care adăpostea atunci 16 copii. Într-o zi s-a oprit şi
i-a spus părintelui că vrea să rămână aici, ca să-i înveţe pe cei mici să
scrie. Azi se împlinesc 11 ani de când a adus din spital primii gemeni părăsiţi.
Prin 2001, ca să fie totul oficial, părintele
Vasile a semnat cu un contract cu Direcţia pentru Protecţia Copilului Alba.
Urma să primească ajutor de la Consiliu şi de la Patriarhie pentru a construi
un centru în care să fie primiţi şi tineri deveniţi majori, pe care sistemul de
stat nu îi susţine. Ajutor a fost, dar numai moral.
Altfel, cei care au finanţat clădirea cu peste
50.000 de euro au fost enoriaşii, dar şi patronii din zonă. Periodic erau
invitaţi de părinte să vadă singuri că zeci de suflete au nevoie de un acoperiş
şi de hrană. Niciun preot nu mai mergea, cu mâna întinsă, ca să ceară văr, cărămizi
sau mână de lucru.
În 2002, primul corp construit separat pentru
orfani a ars. Din nou, exclusiv din donaţii, a fost ridicat un cămin chiar mai
mare ca primul, separat de copii, a apărut o aripă în care acum sunt îngrijiţi
bătrânii.
În zonă deja se ştia că, la Dumbrava, nevoiaşii
primesc adăpost. După deschiderea casei pentru bătrâni, au fost dimineţi când
maicile descopereau dimineaţa, îngheţaţi pe treptele mănăstirii, bunici
paralizaţi lăsaţi de familii.
Cu 3 ani în urmă a venit la mănăstire şi sora
Susana. A lucrat o viaţă întreagă la un cămin de bătrâni din Turda şi, divorţată
fiind, şi-a crescut fata care are acum viaţa ei.
La 60 de ani a îmbrăcat rasa călugărească şi a
rămas aici să aline ultimii ani ai celor 80 de bunici.
În timp, sora Susana a devenit administrator la
adăpostul vârstnicilor. Şi tot ea are grijă de magazia de alimente, face meniul
pentru cei cu regim şi le dă tratamentul când sunt sunt suferinzi.
Doamna Amalia e în plus şi contabil pentru cei
90 de copii. S-a mutat în centru, pentru că are mereu probleme urgenţe de
rezolvat. Sunt nopţi în care nu mai ajunge în cameră, pentru că un copil are
febră.
Părintele este acum fizic tot mai absent, umblă
cu dosarul sub braţ când la firme, când prin tribunal ca să rezolve cazurile
noi. Apare, în schimb, ca din senin, oricând e nevoie.
Şi, copiii, şi bătrânii asistaţi sunt îmbrăcaţi
cu haine de căpătat, aduse de enoriaşi sau trimise chiar de peste hotare de români
cu care a luat legătura părintele. Se mănâncă simplu: salam, margarină, pâine,
ceai, lapte şi fructe.
Peste vară, bucătăria lucrează doar cu legume
culese din sera unde lucrează maicile. Din banii luaţi pe ce produce o a doua
seră de flori au fost cumpărate şi două vaci. Aşa că micuţii beau mereu lapte
proaspăt.
Apoi, o patiserie, o alimentară şi un aprozar
trimit la câteva zile alimente de bază. Patronii au cerut să vadă că pungile
ajung la copii, şi nu în cămara părintelui. Au venit pe neaşteptate şi s-au
convins.
La Mănăstirea Dumbrava este nevoie zilnic de
300 de pâini
Cu tot cu transport costa 500 de lei şi s-a hotărât
că ar fi mai util să se ridice o brutărie. Mai ales că au şi copii care învaţă
la un grup şcolar din Mureş să devină brutari.
Mănăstirea a început să producă propriii bani
cu 2 ani în urmă. Lângă chilii a fost amenajată o pensiune, în care înnoptează
acum pelerinii sosiţi la mănăstire.
Nu există tarife pentru cazare, dar toţi cei
care vin lasă câteva zeci de lei, investiţi mai apoi în alimente sau rechizite
pentru copii.
Cu hrană, haine şi o pernă pe care pui capul nu
se rezolvă decât parţial problema. Familia de la Dumbrava îşi educă fiii şi
fiicele aşa cum poate.
Cei peste 70 de pitici ştiu să roage frumos, să
îşi lege şireturile şi să îşi ordoneze papucii aşa cum copiii care au o casă
numai a lor învaţă ani buni mai târziu. Se deprind repede, ca la armată.
Şi, la puţin timp după ce ajung aici, învaţă să
asculte. Nu să execute un ordin, ci să înţeleagă. Devin dornici să drămuiască şi
să dăruiască, mai ales că mulţi sunt aici cu surori şi fraţi.
Pe cei care n-au cunoscut altă familie îi
recunoşti după grabă cu care culeg îmbrăţişări de la orice străin. Se aşază la
rând ca să fie iubiţi. Sunt numai patru îngrijitoare plus doamna Amalia şi mult
prea puţine braţe să îi cuprindă pe toţi. Ar trebui de două ori mai mulţi
angajaţi, dar aici trebuie asigurate întâi următoarele mese.
Pentru cei sosiţi de curând, doamna Amalia
cheamă din când în când de la Cluj studenţi la Psihologie. O vreme, îi chema
zilnic pe fiica şi fiul ei pentru că micuţii simţeau mereu nevoia să povestească.
Delia şi cei 4 fraţi au venit cu 10 zile în urmă.
Erau trimişi la cerşit şi au fost ridicaţi de pe stradă.
Fata are 12 ani. Îi e deja dor de casă. De părinţi,
nu. E prima seară când un străin îi citeşte poveşti, aşa cum mama nu a făcut
niciodată. Sufleteşte, ea a început să se vindece.
20 dintre minori sunt la gimnaziu şi la liceu. În
fiecare zi microbuzul tocmit de părinte îi duce la şcoală. Când vin, o oră sau
două merg în sala de meditaţii.
De câteva ori pe săptămână vin voluntari
profesori pentru cei care au examen.
Cei care pleacă în acest an la oraş, să îşi
continue studiile, vor fi cazaţi în case ale bisericii donate în timp de bătrânii
care s-au stins la Dumbrava.
Cei mai mulţi se desprind greu, abia după 20 de
ani, de familia din mănăstire. Abia atunci primesc acces la un cont în care
statul le virează alocaţiile, cât timp stau aici.
Puţini au însă, încredere că vor merge la
facultate.
La Dumbrava, micuţii nu au permanent pe cineva
să îi mâne din urmă
Şi sărbătorile se ţin împreună, bunici, copii şi
maici. De la aniversarea parohului lipsesc doar bunicii bolnavi, ţintuiţi la
pat.
A fost şansa celor de aici să ajungă într-un
sistem care funcţionează, într-o mănăstire care slujeşte, în primul rând, omul.
Abia după ce priveşti comunitatea de la Dumbrava
în tihnă şi fără a căuta vinovaţi, îţi dai seama că te întristează de fapt doar
gândul că în România sunt mii de copii pe care nu-i va lua nimeni în braţe din
maternitate să îi ducă, la câteva zile de viaţă, într-un pătuţ curat. Şi mii de
tineri şi de bătrâni care nu pot apuca o mână întinsă de cei trimişi printre
noi tocmai să ajute.
Vei primi împăcare doar dacă te alături unor
asemenea oameni, care împacă trecutul şi pregătesc viitorul.
Români care ne fac să fim mândri, asemeni sorei
Susana, doamnei Amalia şi unui părinte tânăr de ţară, dispuşi să ofere bucurii
care nu se pot cumpăra, dar mai ales bucurii care costă doar dragoste.
Fundaţia Centrul de Servicii Sf
Veronica
BCR-Aiud
RON: RO86RNCB0005123886770001
Sursa: StirileProTV
0 comments:
Trimiteți un comentariu