APOSTOLUL
I CORINTENI 8, 8-13; 9, 1-2;
Fraţilor, nu mâncarea ne va
pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă
nu vom mânca, nu ne lipseşte. Dar vedeţi ca nu cumva această libertate a
voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi. Căci dacă cineva te-ar vedea pe
tine, cel ce ai cunoştinţă, şezând la masă în templul idolilor, oare conştiinţa
lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor? Şi
va pieri prin cunoştinţa ta cel slab, fratele tău, pentru care a murit Hristos!
Şi aşa, păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor slabă, păcătuiţi
faţă de Hristos. De aceea, dacă o mâncare sminteşte pe fratele meu, nu voi
mânca în veac carne, ca să nu aduc sminteală fratelui meu.
Oare, nu sunt eu liber? Nu
sunt eu Apostol? N-am văzut eu pe Iisus, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrul
meu întru Domnul? Dacă altora nu le sunt Apostol, vouă, negreşit, vă sunt. Căci
voi sunteţi pecetea apostoliei mele întru Domnul.
EVANGHELIA
MATEI 25, 31-46;
Zis-a Domnul: când va veni
Fiul Omului în slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe
scaunul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Sa toate neamurile şi-i va
despărţi pe unii de alţii, cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile
de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a
dreapta Sa: veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea
pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să
mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;
gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi căutat; în temniţă am
fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii îi vor răspunde, zicând: Doamne, când
Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit, sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când
Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am
văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va
zice către ei: adevărat vă spun că, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti
fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga
Sa: duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care este pregătit
diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc;
însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit;
gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci
vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau
străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit Ţie? El însă le
va răspunde şi le va zice: adevărat vă spun că, întrucât nu aţi făcut unuia
dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la
chinuri veşnice, iar drepţii la viaţă veşnică.
*
Sf. Ioan Gură de Aur:
“Noi toţi trebuie să ne
arătăm înaintea scaunului Judecăţii lui Hristos, ca să ia fiecare după cele
săvârşite prin trup, ori bine ori rău” (II Cor. 5, 10).
Să ne înfăţişăm,
rogu-vă, înaintea scaunului Judecăţii lui Dumnezeu, ca şi cum El ar sta
înaintea noastră, ca şi cum Judecătorul ar fi aşezat pe dânsul şi ca şi cum
toate faptele noastre ar fi descoperite. Aşa, noi trebuie nu numai să ne arătăm
înaintea acestui scaun de judecată, ci vom fi înaintea lui cu totul dezveliţi.
Nu roşiţi oare ? Adeseori am voit noi mai bucuroşi să murim decât unele fapte
de ruşine ale noastre să fie cunoscute prietenilor noştri celor vrednici de
cinste. Dar ce vom simţi noi atunci când păcatele noastre vor fi descoperite
îngerilor şi oamenilor, si nouă înşine ne vor fi ţinute înaintea ochilor?
Dumnezeu chiar zice,
prin Psalmistul: „Mustra-te-voi şi voi pune înaintea feţei tale păcatele tale”
(Ps. 49, 22). Deci noi chiar acum, când Ziua Judecăţii este încă departe şi
numai se vesteşte, murim de groaza conştiinţei, ce va fi cu noi atunci când
toată lumea va fi adunată, când toţi îngerii şi oştile cereşti vor fi de faţă,
când trâmbiţele vor suna, când drepţii se vor răpi în nori şi se va înălţa un
grozav ţipăt de tânguire al păcătoşilor ? Ce groază ne va cuprinde atunci ?
„Unul – zice Domnul – se va lua, altul se va lăsa” (Mt. 24, 40). Ce vor simţi
ei, când vor vedea că unii s-au luat cu cinste mare, iar ei, dimpotrivă, au
fost respinşi cu multă ruşine ? Această durere, eu zic şi mă jur, că nu este cu
putinţă a se descrie prin cuvinte. Văzut-aţi pe cineva care se duce la moarte ?
Ce socotiţi voi că trebuie să simtă un astfel de biet păcătos când face această
tristă cale de pe urmă ? Ce n-ar face şi n-ar suferi el bucuros, numai să scape
de această înfricoşată pedeapsă de moarte ? Citeşte mai mult...
*
Sf. Nicolae Velimirovici:
Unul,
numai Unul singur ne-a vorbit limpede şi desăvârşit despre tot ceea ce se va întâmpla
la sfârşitul veacurilor: Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă cineva ar spune ceea
ce a spus El despre sfârşitul lumii, nu l-am crede, chiar dacă ar fi cel mai
mare înţelept. Dacă ar vorbi din înţelegerea sa omenească şi nu din descoperirea dovedită a lui
Dumnezeu, nu l-am crede. Pentru înţelegerea şi socotinţa omenească, oricât de înaltă
ar fi aceasta treaptă, noi suntem prea mici ca să ajungem la începutul şi sfârşitul
lumii. Înţelegerea nu-şi găseşte rostul acolo unde trebuie viziune. Avem nevoie
de un văzător cu duhul, tot aşa de limpede cum vedem soarele - pentru a vedea
lumea întreagă de la începuturi până la sfârşitul ei, cât şi începutul şi sfârşitul
veacurilor. A fost numai unul singur în stare să facă aceasta: Domnul Iisus
Hristos. Citeşte mai mult...
*
Sf. Luca al Crimeii:
Trec zile, săptămâni, iar de Dumnezeu
uneori nici nu ne amintim, nu medităm la viaţa noastră, nu ne înmuiem inima –
iar inima pe care ne-o încălzeşte dragostea de Dumnezeu va fi rece şi faţă de
aproapele, şi în locul dragostei se va cuibări în ea vrăjmăşia, în locul milei şi
al dorinţei de a ajuta – ura, bucuria răutăcioasă. Atunci ne pregătim singuri
osânda viitoare: “Judecată este fără milă pentru cel ce n-a făcut milă” (Iacov
2, 13).
Două porunci de temelie ni s-au dat:
prima e dragostea de Dumnezeu, a doua – dragostea de aproapele (v. Marcu 12,
30-31).
Cine
este aproapele nostru? Toţi cei lângă care trăim, muncim, cu care ne întâlnim,
care au nevoie de dragostea nostra, de ajutorul nostru, de rugăciunile noastre.
Potrivit credinţei noastre creştineşti, suntem cu toţii fraţi şi surori, alcătuind
o singură familie în Hristos. Nimeni nu ne e străin. În spatele fiecărui semen
al nostru stă Hristos Însuşi. Dacă nu arătăm dragoste aproapelui, n-o arătăm
nici lui Hristos. Citeşte mai mult...
*
Pr. Ioanichie Balan:
În tot Vechiul şi Noul Testament nu este un alt text care
să cutremure mai tare pe om ca această Evanghelie ce s-a citit astăzi, pentru
că nici sufletul omenesc nu va fi cuprins de o frică mai mare decât aceea de la
judecata viitoare, când toate faptele lui bune şi rele se vor descoperi
înaintea îngerilor şi a oamenilor.
Dar pentru ce s-a
rânduit Evanghelia înfricoşatei judecăţi tocmai înainte de intrarea în post?
Pentru ca, auzind noi de faptele bune ale celor de-a dreapta şi de puterea
covârşitoare a milosteniei, să urmăm celor drepţi pe calea milei, iar pe de
altă parte, auzind de osânda celor răi şi zgârciţi de la stânga, să fugim de
păcatele lor, ca să nu moştenim văpaia focului de veci. Şi această aleasă
pregătire pentru judecată se face mai bine ca oricând în vremea Postului Mare. Citeşte mai mult...
*
Pr. Petroniu Tănase:
Iubirea faţă de Dumnezeu e datoria cea
mai sfântă a omului. Nu-şi iubesc oare copiii pe părinţi? şi animalele şi
fiarele sălbatice iubesc pe binefăcătorul lor; dar cum să nu iubească omul pe
Dumnezeu, Făcătorul său şi dătătorul a tot binele? "Dragostea de Dumnezeu
e mişcarea cea mai firească a inimii: trebuie să te constrângi, să-ţi faci
sila, să te chinuieşti, ca să nu iubeşti pe Dumnezeu".
Dumnezeu
nu sileşte pe om şi cu atât mai mult nu-i porunceşte să-L iubească; dar prin
iubirea - împlinire a poruncilor, omul se face moştean al vieţii de veci. şi
fiindcă Dumnezeu pentru om a gătit împărăţia Sa de la întemeierea lumii şi voieşte
ca toţi să o dobândească, de aceea porunceşte: "Fiţi desăvârşiţi",
"Fiţi sfinţi", "Fiţi milostivi, asemenea Tatălui Celui ceresc,
ca să fiţi de-a pururi împreună cu El", împlinirea poruncilor deci, nu
este un lucru datorat Iui Dumnezeu, cum se întâmplă cu poruncile omeneşti, ci
este datorie faţă de noi înşine, interesul cel mai de temelie al vieţii
noastre. Citeşte mai mult...
*
PF Daniel:
Evanghelia de astăzi ne
mai arată că Dumnezeu este iubire smerită şi milostivă, iar criteriul
ultim al judecăţii tuturor oamenilor, indiferent de etnie, cultură, poziţie
socială sau vârstă, este iubirea milostivă. Câtă iubire milostivă a
arătat un om în viaţa sa pe pământ, atâta binecuvântare primeşte el în bucuria
iubirii veşnice a Preasfintei Treimi din Împărăţia cerurilor. Cei
care au fost indiferenţi şi nemilostivi faţă de semenii lor în suferinţă sunt
numiţi blestemaţi. Acest
apelativ extrem de aspru este un reproş-sentinţă care explică gravitatea
nepăsării unora faţă de suferinţa altora. Citeşte mai mult...
0 comments:
Trimiteți un comentariu