Trăim într-o epocă dominată
de mass-media, într-o epocă în care toată lumea vrea să ştie, să afle, să fie informată.
Informaţia a devenit ca un narcotic. Astfel, omul contemporan este supus unei
presiuni mediatice continue, ce se află din ce în ce mai mult în contradicţie
cu tot ceea ce înseamnă educaţie şi valori creştine. Despre cum şi cât
influenţează starea psihică şi echilibrul naţiunii ştirile negativiste şi
alarmiste, despre cum dăunează polarizarea socială extremă, aflăm în interviul
pe care ni l-a acordat Prof. Univ. Dr. Florin Tudose, renumit psihiatru.
Cât de mult este influenţată
starea psihică a naţiunii noastre de ştirile negative şi alarmiste difuzate de
toate televiziunile?
Este un fapt cunoscut din
negura vremilor că ştirile negative modifică starea psihică a fiecărui individ,
dar şi a grupurilor mari de persoane, deoarece apare şi fenomenul de contagiune
în care efectul pe care ştirea sau ştirile proaste îl au asupra fiecăruia se
potenţează cu starea celorlalţi. De asemenea, apar interpretări secundare care
pot fi extrem de pesimiste şi care la rândul lor accentuează efectul negativ
asupra psihicului individual şi colectiv. În epoca contemporană, faptul că
ştirile sunt difuzate în repetate rânduri prin televiziuni, ca şi faptul că
sunt prelucrate şi deformate în aşa fel, încât efectul lor manipulativ să fie
maxim, fac din televiziuni un focar de infecţie psihologică, diseminat în
fiecare locuinţă, creând contagiune prin contactul direct cu aproape întreaga
populaţie a unui oraş sau a unei ţări. Stările psihice pe care le induc aceste
bombardamente cu informaţii negative sunt în principal anxietatea, angoasa,
depresia, iar uneori chiar ideile paranoide. Este şocant modelul sui generis pe
care televiziunile îl practică, în care se autodefinesc în mod mincinos drept
canale de ştiri şi informaţii şi apărători ai intereselor cetăţeanului, în
realitate fiind doar emiţători de mesaje manipulatorii care slujesc intereselor
stricte ale unui grup sau, mai grav, ale unei singure persoane. Se substituie
într-un mod diabolic opiniei publice pe care o identifică cu propriile opinii
şi cultivă sloganul "Aşa vrea publicul". Este o absurditate să crezi
că publicul vrea să afle doar ştiri alarmiste sau negative şi, eventual, despre
comportamentele criminale sau imorale ale oamenilor.
Românii sunt consideraţi
uneori leneşi, dar cu toate acestea se pare că sindromul oboselii cronice este
tot mai frecvent. Cum explicaţi acest fenomen?
Nu ştiu dacă românii sunt
leneşi sau doar sunt consideraţi leneşi, cert este că nu putem invoca argumente
conjuncturale sau legate de o anumită evoluţie socio-politică atunci când citim
una din cele mai semnificative poveşti ale lui Ion Creangă, şi anume "Povestea
uni om leneş" în care este preferat ştreangul efortului minimal al
înmuierii posmagilor. Aud în ultima vreme, 10-15 ani, replica din partea unor
persoane tinere care cheltuie din veniturile părinţilor, cel mai adesea pensia,
că pentru suma X sau Y - de regulă salariul mediu pe economie - nu merită să-ţi
faci deranj. Continuă să stea şi să aştepte ca societatea să le ofere pachete
de bani şi avantaje pentru simplul motiv că există. În ceea ce priveşte
sindromul oboselii cronice, atunci când acesta există în realitate, nu are
drept cauză cel mai adesea efortul. Oboseala cronică nu apare prin
suprasolicitare, iar tinerii şi adulţii care nu fac nimic nu pot încrimina
această boală, de altfel nu chiar aşa de frecventă cât încearcă presa să
acrediteze pentru nemunca lor, pentru faptul că refuză să dăruiască ceva
înainte de a cere.
Din experienţa
dumneavoastră, a colegilor sau conform altor studii de specialitate, în ce
parametri s-ar afla în acest moment sănătatea psihică a românilor faţă de
perioada comunistă?
Este foarte greu de făcut o
comparaţie de acest gen datorită faptului că şi atunci, ca şi acum, studiile
epidemiologice lipseau cu desăvârşire, iar dacă totuşi se făceau, erau
"ajustate" politic. Cine ar putea să creadă că boala Alzheimer sau SIDA
au apărut în România numai după 89? Şi în perioada comunistă exista o
sumedenie de factori care puteau genera oricând suferinţă. De asemenea,
calitatea vieţii era mizerabilă. Totuşi, ceea ce genera cea mai mare patologie
era lipsa de perspectivă, imposibilitatea de a spera că într-un fel sau altul
lucrurile s-ar putea modifica esenţial şi că viitorul ar putea să fie controlat
cât de cât şi de fiecare individ în parte. Foarte mulţi au impresia că la ora
actuală ar fi mai multe boli psihice şi mai mulţi bolnavi decât acum două
decenii, dar dacă acest lucru este într-o oarecare măsură adevărat, acesta este
o tendinţă europeană şi chiar mondială în ţările mai dezvoltate ale planetei.
Media contemporană din
România şi-a pierdut caracterul educaţional
Care este impactul actualei
educaţii media pentru tânărul de astăzi, aflat într-un proces de devenire şi
formare?
Media contemporană din
România şi-a pierdut de mult caracterul educaţional într-o măsură chiar mai
mare decât pe acela informaţional şi nu pare să fie deloc interesată de tânărul
consumator decât în măsura în care îl poate manipula spre acceptarea unor
produse dintre cele mai diverse pentru care ziarele şi televiziunile, ca şi
alte mijloace media, fac reclamă. Calitatea tot mai redusă a celor care lucrează
în media, lipsa lor de cultură şi comportamente extrem de primitive fac ca
problema educaţiei media să fie una pur teoretică. În procesul de formare al
tânărului, media îşi aduce din ce în ce mai puţin aportul sau, din contră, nu
este decât o altă metodă de spălare a creierelor.
Ştim că românii sunt
credincioşi. Cât de mult contează o raportare corectă la Dumnezeu şi la oameni
pentru menţinerea echilibrului sufletesc?
Ne place să afirmăm că
suntem credincioşi şi, în plus, că şi concetăţenii noştri ar fi la fel. Sigur
că orice afirmaţie ar trebui probată cu fapte şi că acelaşi lucru este valabil
şi pentru credinţă. Credinciosul stabileşte un raport particular şi superior cu
Dumnezeu, iar acest lucru nu poate să aibă decât un impact pozitiv asupra echilibrului
lui sufletesc. Cine are credinţă este mult mai puternic în faţa stresurilor
vieţii, face faţă mai bine unor încercări şi are mai puţine dezechilibre
sufleteşti.
Cum dăunează polarizarea
socială extremă dintre bogaţi şi săraci, care a apărut după perioada de
tranziţie, relaţiilor interumane? Se datorează aceasta secularizării
societăţii?
Fenomenele de polarizare
socială, şi nu neapărat pe tema bogăţiei, conduc la modificarea rapidă în sens
negativ a relaţiilor interumane. În orice societate polarizată, intoleranţa
faţă de semeni creşte, respectul dintre indivizi se diminuează. Dacă subiectul
polarizării este bogăţia, or să apară inegalităţi frapante atât timp cât
oamenii nu mai apelează la nici o cenzură morală şi ajung uneori (vorbesc de
cei bogaţi) să-i considere pe ceilalţi ca simple obiecte de consum.
Secularizarea societăţii accentuează gravele perturbări ale relaţiilor dintre
oameni. Cred că acesta este sensul în care Malraux spunea "secolul XXI va
fi religios sau nu va fi deloc".
Interviu realizat de Diaconul Ciprian Bâra
0 comments:
Trimiteți un comentariu