Ce-am avut şi ce-am pierdut -O lecţie de istorie şi limbă română cu Tudor Gheorghe

De Dana Andronie

Pe 25 februarie 2013 TUDOR GHEORGHE si-a început turneul naţional– Ce-am avut şi ce-am pierdut, bazat pe operele poetului şi dramaturgului Marin Sorescu în acompaniamentul tarafului autentic alcătuit din: Virgil Iordache (vioară), Floricel Gheorghe (ţambal), Liviu Preda (braci), Ionel Feraru (contrabas).

Maestrul Tudor Gheorghe, românul care reuşeşte să ridice sala în picioare la fiecare recital, îşi continuă neobosit acţiunile de promovare şi păstrare ale valorilor culturii naţionale, prin intermediul unui număr impresionant de spectacole oferite publicului de toate vârstele, de la tinerii aflaţi încă pe băncile şcolii şi până la cei trecuţi de vârsta înţelepciunii.

“De fiecare dată când îl ascult – şi asta se întâmplă des- Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia romanescă – populară şi cultă – poate mişca munţii.(…) Problema mea, inhalând prin toţi porii melodia fiinţei sale, este cum să-mi stăpânesc o lacrimă de dragoste, admiraţie şi mândrie că poate exista acest fenomen pe care, vorbă lui Grigore Vieru, îmi e mai uşor să-l pup.” Marin Sorescu (1988)

După ce a mers braţ la braţ cu domnul Marin Sorescu prin ţară, Tudor Gheorghe va ajunge în Capitală pe 1 aprilie. Sala Palatului va găzdui “Ce-am avut şi ce-am pierdut”, o lecţie de istorie şi limbă română “predată” de olteanul universal.

Jurnalul Naţional: Tudor Gheorghe este un produs românesc care se vinde bine. Aţi luat din nou ţara la picior. Cum a fost, până acum, turneul cu “Ce-am avut şi ce-am pierdut”?

Tudor Gheorghe: Spre marea mea bucurie, se pare că domnul Sorescu a câştigat din nou. Din punctul meu de vedere, în toată literatura română, doi scriitori români au surprins cu genialitate spiritualitatea rurală: Ion Creangă şi domnul Sorescu. Am plecat la drum cu o strângere de inimă, gândindu-mă că domnul Sorescu a prins lumea satului din Oltenia. Oare vor recepta mesajul cei din Transilvania sau Moldova? Ei bine, da. Şi mi-am dat seama de genialitatea lui. Fie că eşti ardelean, fie că eşti moldovean, reacţionezi la fel. Dovadă că spiritul ţărănesc este acelaşi, indiferent de zonă.

Iar dumneavoastră sunteţi olteanul universal, iar domnul Sorescu a avut un suport...

Da, faptul că eu nu recit, ci doar rostesc versurile, le relatez doar. Poeziile lui din “La lilieci” se pretează foarte bine la zicere. Dacă spectacolul debutează cu o oarecare nedumerire, fiindcă lumea se întreabă: bă, ce mai face ăsta, despre ce-o mai fi vorba?, apoi publicul se prinde că este un spectacol în zona tragicului. Am avut o anumită demnitate, pe care uşor-uşor ne-am pierdut-o. Malaxorul ăsta al globalizării ne-a introdus în magma europeană.

“Ce-am avut şi ce-am pierdut” este o altă lecţie “predată” de domnul Tudor Gheorghe?

Da, este. Încerc să o predau cu eleganţă şi cu mult umor. Este o lecţie agreabilă de istorie şi limbă română.

Cum arată România? Aţi avut vreme să o studiaţi, că sunteţi pe drumurile patriei de peste o lună.

Aceleaşi ruine, care au fost cândva întreprinderi. De fapt, au devenit nişte decoruri foarte bune pentru filmele străine de acţiune. Tot e bine, nu-i nimic în zadar! Am făcut din întreprinderi nişte decoruri excepţionale pentru americani... Este pustiu! Constat cu multă amărăciune că pământul patriei e nelucrat în proporţie destul de mare şi că lumea se vaită că nu are locuri de muncă.

Nu mai ştim să lucrăm pământul.

Da, noi nu mai ştim să lucrăm! Aşteptăm să ne dea cineva, fie Uniunea Europeană, fie Fondul Monetar Internaţional. Certăm guvernele, certăm sistemul şi stăm ca milogii cu mâna întinsă. E trist, dar asta e.

Şi totuşi există suflete care vor să fie hrănite cu poezie spusă de olteanul universal.

Apetitul omului către frumos se deschide în momentele grele. Înainte de '89, sălile la teatru erau pline. Iar acum publicul este sătul de televiziune, de aceleaşi şicane politice, de aceleaşi spaime pe care le anunţă presa. Oamenii simt nevoia să evadeze unde măcar există, pentru o oră, două, sentimentul că s-au eliberat de toate spaimele. Se transpun şi merg, o dată cu mine, înspre frumos. Trecerile muzicale sunt spectaculoase în “Ce-am avut şi ce-am pierdut”. De la o muzică ce se cânta pe vremea Brâncovenilor, prin 1650, până la decăderea tristă, din zilele noastre. Subliniez cum s-a folosit cântecul popular ca propagandă.

Încă un spectacol-document!

Mai târziu, cine ştie, când n-o să mai fiu, se va realiza că tot ceea ce am făcut este, de fapt, un program cultural pe care mi l-am asumat şi pe care l-am dus cu tenacitate şi cu încredere spre sfârşit. Nimic nu este întâmplător în spectacolele mele, temele nu sunt degeaba. Eu nu fac show.

Sursa: http://jurnalul.ro, Jurnal de Bucuresti