APOSTOLUL
EVREI
1, 10-14; 2, 1-3
Întru început Tu,
Doamne, pământul l-ai întemeiat şi cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; ele vor
pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi; ca un pe un veşmânt le
vei strânge şi ca o haină vor fi schimbate. Dar T acelaşi eşti şi anii Tăi nu
se vor sfârşi. Şi căruia dintre îngeri a zis Dumnezeu vreodată: «Şezi de-a
dreapta Mea până când voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale?».
Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru
cei ce vor fi moştenitorii mântuirii?
Pentru aceea se
cuvine ca noi să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca nu cumva să ne
pierdem. Căci, dacă s-a adeverit cuvântul grăit prin îngeri şi orice călcare de
poruncă şi orice neascultare şi-a primit dreapta răsplătire, cum vom scăpa noi,
dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din
propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o.
EVREI
7, 26-28; 8, 1-2
Fraţilor, un astfel
de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de
cei păcătoşi şi fiind mai presus decât cerurile. El nu are nevoie să aducă
zilnic jertfe, ca arhiereii: întâi pentru păcatele lor, apoi pentru ale
poporului, căci El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, aducându-Se jertfă
pe Sine însuşi. Căci Legea pune ca arhierei oameni care au slăbiciune, pe când
cuvântul jurământului, venit în urma Legii, pune pe Fiul, desăvârşit în veacul
veacului.
Lucru de căpetenie
din cele spuse este că avem astfel de Arhiereu care a şezut de-a dreapta
tronului slavei în ceruri, slujitor Altarului şi Cortului celui adevărat, pe
care l-a înfipt Dumnezeu şi nu omul.
*
EVANGHELIA
MARCU
2, 1-12
În vremea aceea, a
intrat iarăşi Iisus în Capernaum după câteva zile şi s-a auzit că este în casă.
Şi îndată s-au adunat aşa de mulţi, că nu mai puteau încăpea nici pe locul
dinaintea uşii, iar Dândul le grăia cuvântul lui Dumnezeu. Şi au venit la
Dânsul aducând un slăbănog, pe care îl purtau patru inşi. Dar, neputând ei să
se apropie de Dânsul din pricina mulţimii, au desfăcut acoperişul casei unde
era Iisus şi prin spărtură au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Atunci,
văzând credinţa lor, Iisus a zis slăbănogului: fiule, iartă-se ţie păcatele
tale. Dar unii dintre cărturarii care erau acolo de faţă cugetau în inimile
lor: de ce grăieşte Acesta astfel de blasfemii? Cine poate să ierte păcatele,
decât numai singur Dumnezeu. Însă Iisus, cunoscând îndată cu duhul Său că aşa
gândeau ei în sinea lor, le-a zis: de ce cugetaţi acestea în inimile voastre?
Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: iartî-se păcatele tale, sau a zice:
scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are putere
pe pământ să ierte păcatele, a zis slăbănogului: ţie îţi poruncesc: scoală-te
ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul,
a ieşit afară înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi preamăreau pe
Dumnezeu, zicând: niciodată n-am văzut aşa ceva.
IOAN
10, 9-16
Zis-a Domnul: Eu sunt
uşa; dacă va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi, şi
păşune va afla. Furul nu vine decât numai să fure, să junghie şi să piardă. Eu
am venit ca oile Mele să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. Eu sunt păstorul
cel bun; păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oile sale. Iar cel plătit, care
nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă
oile şi fuge, iar lupul răpeşte şi risipeşte oile. Cel plătit fuge, pentru că
este plătit şi n-l doare inima de oi. Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc oile
Mele şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi Eu cunosc
pe Tatăl; şi Eu îmi dau viaţa pentru oile Mele. Mai am şi alte oi, care nu sunt
din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc; ele vor asculta de glasul
Meu şi va fi o turmă şi un păstor.
*
Sf. Ioan Gură de Aur:
Dar ce zic eu, că nu
este ruşine a-şi mărturisi cineva păcatele sale pomenirea păcatelor noastre
este cu mult mai mărită decât pomenirea faptelor noastre celor bune.
Pomenirea faptelor
noastre celor bune nu numai că nu ne dă vreo strălucire, ba chiar aduce asupra
noastră ruşine şi osândire; pe când pomenirea păcatelor noastre ne umple de o
veselă asigurare şi îndreptare la Dumnezeu. Cine ne spune aceasta? Fariseul şi
vameşul. Acesta din urmă şi-a mărturisit păcatele sale şi s-a dus îndreptat de
dânsele; iară celălalt şi-a numărat faptele sale cele bune şi s-a pogorât mai
jos decât vameşul. Vezi câtă vătămare se aduce cand cineva pomeneşte faptele
sale cele bune şi cât folos se pricinuieşte cand cineva nu uită păcatele sale ?
Si aceasta nu este de mirare.
Căci cine pomeneşte
faptele sale cele bune, cade în mândrie şi semeţie, dispreţuindu-i pe ceilalţi
oameni, ca fariseul acela. El n-ar fi ajuns la o fală aşa de mare şi n-ar fi
zis: “nu ca ceilalţi oameni” (Lc. 17, 11) dacă n-ar fi pomenit postul şi
zeciuielile sale. Dimpotrivă, pomenirea păcatelor noastre smereşte duhul
nostru, ne învaţă a fi cumpătaţi, si prin cumpătare ne dobândeşte bunăvoinţa
lui Dumnezeu. Ascultă numai, cum ne porunceşte Hristos să nu pomenim faptele
noastre cele bune: “Când aţi făcut toate, ziceţi: robi netrebnici suntem” (Lc.
17, 10). El vrea să zică: mărturiseşte tu numai că eşti un rob netrebnic, iar
Eu nu te voi face aşa, dacă tu vei mărturisi înjosirea ta, ci te voi mări şi te
voi încununa. Citeşte mai mult...
*
Sf. Teofan Zăvorâtul:
V-aţi îmbolnăvit! Ce este de făcut? Răbdaţi şi mulţumiţi
lui Dumnezeu, spunând în sinea dumneavoastră:
Această boală este pentru păcatele mele mari şi nenumărate.
Domnul îmi ia puterile ca prin aceasta să mă facă mai înfrânat. El nu mai ştie
cum să mă îndrepte altfel. A încercat şi cu milă, şi cu necazurile, şi nimic nu
a folosit. Iar ceasul morţii se apropie – şi, când va veni, ce va face ticăloşia
mea? Doamne, Dumnezeul meu! Cruţa zidirea Ta cea neputincioasă.
Totul e de la Dumnezeu: şi bolile, şi sănătatea. Şi
de la Dumnezeu totul ni se dă spre mântuirea noastră. Aşa să îţi primeşti şi tu
boala şi să dai mulţumită pentru ea lui Dumnezeu, Care Se îngrijeşte de mântuirea
ta. Cum anume slujeşte spre mântuire boala trimisă ţie de Dumnezeu poţi să nici
nu încerci să afli, fiindcă se prea poate să nici nu reuşeşti. Dumnezeu trimite
boala uneori ca pe o pedeapsă, ca pe un canon, alteori spre învăţare
de minte, ca omul să îşi vină în fire, alteori ca să îl izbăvească de un
necaz ce ar cădea asupra lui de ar fi sănătos, alteori ca omul să vădească
răbdare şi prin aceasta mai mare răsplată să merite, iar alteori ca să
se curateasca de vreo patimă, ca şi din multe alte pricini.Citeşte
mai mult...
*
Pr. Petroniu Tănase:
După popasul din
Duminica Ortodoxiei, săptămâna a doua urmează cu rânduiala obişnuită. Totuşi
sfintele slujbe, cântările şi citirile de la utrenie şi vecernie, îmbărbătându-ne
în ostenelile duhovniceşti, în fiecare săptămână stăruie asupra unei teme
deosebite. În săptămâna aceasta ni se pun înainte pilde din Vechiul Testament.
„Adam, nepostind, a
luat moartea pentru neascultare; ci noi, să postim ca să câştigăm Raiul; Postul
aduce mari daruri celor ce-l lucrează. Astfel, prin post Moise s-a făcut văzător
de Dumnezeu şi a primit Legea, iar Ilie s-a arătat mergător pe cer în căruţa de
foc. Să ne facem şi noi ca Ilie, căruţă din cele patru bunătăţi: rugăciunea,
milostenia, smerenia şi postul. Cei trei tineri întăriţi cu postul s-au arătat
mai tari decât focul; şi noi, prin post vom scăpa de focul gheenei“.
Postul este nedesăvârşit
fără smerenie şi milostenie. Deci să-l împodobim cu iertarea celor ce ne-au greşit
şi cu milostenia şi cu îndurarea spre cei săraci, făcută în ascuns, ca să nu ştie
stânga lucrul dreptei. Că nimic nu mântuieşte pe suflet ca dăruirea la cei
lipsiţi, iar milostenia unită cu postul izbăveşte de moarte. Deci să mâncăm
darurile Duhului ca pe nişte bucate şi ca o băutură să bem izvoarele lacrimilor
şi să aducem laudă lui Dumnezeu veselindu-ne în aşteptarea bucuriei celei mari
de la capătul postului. „Doamne, învredniceşte să mergem lesne spre cele viitoare
şi să ajungem încununaţi şi la stăpânească ziua Învierii tale“.
Duminica de
încununare a săptămânii este închinată marelui Arhiepiscop al Tesalonicului,
Sf. Grigore Palama, apărătorul şi teologul luminii celei dumnezeieşti, pe care
văzând-o ucenicii pe Tabor, la Schimbarea Domnului la Faţă, n-ar fi mai vrut să
se lipsească de ea şi au zis: „Doamne, bine este nouă aicea!“. Citeşte mai mult...
*
Părintele Cleopa Ilie:
Cele mai importante
rugăciuni comune care se fac în bisericile noastre pentru credincioşi sunt mai
ales două: Sfânta Liturghie şi Taina Sfântului Maslu. Oare câte minuni nu s-au
făcut şi se fac astăzi prin Sfânta Liturghie? În timpul ei, mai ales în sărbători,
se adună cei mai mulţi credincioşi. Astfel rugăciunile lor comune, săvârşite cu
multă credinţă, se unesc cu rugăciunile preoţilor din sfintele altare şi
contribuie cel mai mult la împlinirea cererilor lor.
Rugăciunile cu credinţă
ale preoţilor, unite cu ale credincioşilor, săvârşesc cea mai mare minune ce
are loc pe pământ de la Hristos până astăzi. Această minune negrăită este
prefacerea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos în cadrul Sfintei
Liturghii. Astfel, fără Sfânta Liturghie nu avem Sfânta împărtăşanie, iar fără
aceasta, nu ne putem uni cu Hristos, nu putem fi iertaţi şi deci mântuiţi, că
zice Domnul: “De nu veţi mânca Trupul Meu şi de nu veţi putea bea Sângele Meu,
nu veţi avea Viaţa întru voi“.Citeste
mai mult…
0 comments:
Trimiteți un comentariu