SCRISOARE DE PROTEST
adresată Prim-ministrului Republicii Franceze, împotriva violărilor repetate ale drepturilor omului și democrației în Franța
adresată Prim-ministrului Republicii Franceze, împotriva violărilor repetate ale drepturilor omului și democrației în Franța
Excelența
voastră,
Organizațiile semnatare ale
prezentei scrisori doresc să vă transmită alerta și
preocuparea lor cu privire la cazurile de violare a drepturilor omului care se
petrec în această perioadă în Franța, odată cu o
serioasă alunecare spre practici totalitare care nouă, românilor, ne sunt
binecunoscute.
Într-o atmosferă tensionată de dificultățile economice și sociale și în contextul dezbaterilor parlamentare asupra proiectului de lege privind
așa-zisa „căsătorie pentru toți” („legea Taubira”), precum și ulterior
promulgării legii, milioane de francezi din Paris și alte orașe au demonstrat și demonstrează
într-un spirit pașnic, familial și în cadru legal, încă din noiembrie 2012. Manifestanții sunt victime
ale violenței de mai multe feluri, de la
atacuri armate și până la represiuni brutale și neprovocate din partea poliției, incluzând utilizarea abuzivă a gazelor lacrimogene și câteva sute de arestări.
Cel mai grav este cazul lui Nicolas Bernard Busse,
participant la un protest de stradă absolut pașnic, condamnat la 2 luni de închisoare cu executare și amendă de 1.000 euro pentru infracțiuni discutabile: „rebeliune” și refuzul de a se lăsa amprentat.
Împreună cu colegii noștri din mișcarea „La Manif Pour
Tous” din Franța și alte țări, solicităm
oprirea represiunii autorităților
asupra opozanților
acestei legi, impusă antidemocratic
de grupări contraculturale agresive, și care nu a făcut altceva decât să agraveze problemele din societatea
franceză, învrăjbind cetățenii unii contra
altora.
Mai atragem atenția și asupra următoarelor stări de fapt, care de asemenea
constituie, în opinia noastră, evenimente fără precedent pentru „patria drepturilor
omului”, Franța. Unele dintre acestea au fost
documentate în Rezoluția 1947 (2013) a
Adunării Parlamentare a Consiliului Europei:
- Dreptul de a protesta formal este restricționat. Evenimentele sociale spontane sunt aspru pedepsite. Sunt deja de notorietate cazuri de amendare a purtătorilor de tricouri cu imaginea unei familii sau de confiscare a steagurilor tricolore;
- Rămân nesancționate amenințări sau chiar fapte de agresiune asupra manifestanților, precum și acte flagrant contrare bunelor moravuri, comise de grupări extremiste de stânga (tip „Femen”), inclusiv în locașe de cult;
- Procesul constituțional și legislativ a fost viciat. Solicitarea scrisă a unui număr de 700.000 de cetățeni de organizare a unui referendum național privind căsătoria a fost ignorată;
- Consultările publice privind „legea Taubira” au fost dezechilibrate prin refuzul autorităților și în special al președintelui Hollande de a dialoga cu reprezentanții manifestanților și ai cultelor;
- Datele și informațiile despre amploarea manifestațiilor cetățenești au fost manipulate de către autorități, în scopul dezinformării, inclusiv prin trucarea, în repetate rânduri, a înregistrărilor video-foto.
Făcută publică la București, azi 12 iulie 2013, cu ocazia vizitei în România a
Prim-ministrului Franței, dl. Jean-Marc
Ayrault
Semnatari:
Fundația Ioan Bărbuș
Asociația PRO VITA
filiala București
Asociația „Alianța Familiilor din România”
Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România
Asociația „Barasabii”
Asociația „Rost”
Asociaţia pentru Revigorarea Tradiţiei
Alianța pentru Demnitate
Națională
Asociația Cercul Studențesc „Floarea de foc”
Asociația pentru Cultură și Educație „Sf. Daniil
Sihastrul”
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români - filiala Tg Jiu
0 comments:
Trimiteți un comentariu