Suferinţa care naşte iubire se preschimbă în veşnicie-Omul care face troiţe pentru a-şi ajuta semenii

Dumitru Manolache, 25 mai 2013

„Veţi muri atât cât aţi refuzat să trăiţi“, spunea scriitorul scoţian George Mac Donald în romanul său „Lilith“, încercând să sugereze că omul este nemuritor, în măsura în care îşi acceptă viaţa aşa cum îi este ea dată de Creator. Fără a-l fi citit pe Mac Donald, Cornel Ionuţ Fuiorea, din satul Poiana Lacului, judeţul Argeş, îi confirmă ideea, căci vieţii lui, mult prea încercată, acest om i-a adăugat dimensiunea verticală a iubirii aproapelui. Pentru că Dumnezeu i-a salvat fiica bolnavă de leucemie, la rându-i, Cornel Ionuţ Fuiorea ajută, din mare dragoste creştină, copii cu boli grave şi ridică impresionante troiţe pe cele mai importante drumuri ale ţării.

Am aflat de Cornel Ionuţ Fuiorea de la un artist despre care am scris în „Ziarul Lumina“, fără să ne imaginăm că bărbatul acesta poartă în sine pecetea suferinţei luminate. A acelei dureri care naşte putere, lumină, dragoste de semeni şi zideşte. Zideşte profund, aşezat şi temeinic, cu fiecare gest pe care îl face, un alt fel de iubire: cea verticală, profundă, ce se numeşte har şi care vine de la Dumnezeu.

O durere care i-a schimbat viaţa

Când am ajuns în curtea lui de la Valea Lacului, ne-a întâmpinat un bărbat tânăr, ars de soare, cu mâinile bătucite de muncă, purtând pe ele chipul calvarului, al crucii pe care o duce, demn, conştient, spre Golgota, pentru a o înfige acolo, nu ca ocară, ci învingătoare, biruitoare a morţii. Omul acesta nu întoarce spatele vieţii, ci o primeşte în piept, chiar dacă loviturile ei uneori dor, rănesc adânc.

Este căsătorit cu Maria, are trei fete, cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani. În noiembrie 2009, fata cea mică, Loredana-Cristina, a fost diagnosticată cu leucemie. A stat în Spitalul Fundeni din Bucureşti 38 de zile, unde a intrat în şoc anafilactic. Părinţii au dus-o în Italia şi, în 31 decembrie 2009, a fost internată în Spitalul „San Mateo“ din Pavia, în apropiere de Milano. Doi ani a stat mama cu fata în spitalul din Italia. Treptat, Loredana a început să se simtă bine şi chiar foarte bine. Tratamentul şi analizele medicale au costat 50.000 de euro, la care s-au adăugat celelalte cheltuieli de întreţinere.

Ca să poată face faţă cheltuielilor, Cornel Ionuţ Fuiorea a înfiinţat, în februarie 2010, Asociaţia „Trăiesc datorită vouă“. „Atât de mare a fost Dumnezeu, încât mi-a dat putere şi am reuşit să strâng suma din donaţiile primite din toată ţara. Şi când am văzut că Loredana se simte foarte bine, din banii strânşi, am donat la rându-mi un miliard de lei vechi unui copil mic, diagnosticat cu sindromul Down şi cu alte afecţiuni care îi puneau viaţa în pericol. I-am ajutat şi familia, care mai are încă şase copii acasă, pentru a-l duce în Italia, unde a fost operat şi acum se simte bine“, povesteşte bărbatul.

Proiectul celor 44 de troiţe pentru suferinzi

Apoi, s-a gândit, şi reuşit, să facă un cofraj pentru troiţe unicat în ţară. „Am muncit mai mult de nouă luni singur. Prima troiţă realizată am instalat-o, în august 2012, în comuna Poiana Lacului, sat Grădineşti, ca semn de mulţumire către bunul Dumnezeu, pentru tot ceea ce mi-a dăruit. În ziua de Crăciun, anul trecut, am sfinţit-o, pentru că Loredana este născută pe 24 decembrie, noaptea târziu, spre ziua Naşterii Domnului. Intenţionez să realizez 44 de troiţe pictate. Până acum, am construit cinci: aceasta de la Poiana Lacului, apoi una amplasată la ieşirea din Bucureşti, spre Piteşti, alta la Nistoreşti, pe DN1, aproape de Sinaia, alta în Argeş, pe drumul Câmpulung -Braşov, şi alta în Bacău. Urmează a şasea. Banii rezultaţi din vânzarea troiţelor vor fi îndreptaţi în două direcţii: donaţia către copii diagnosticaţi cu leucemie, sindromul Down şi alte diagnostice grave şi construcţia altor troiţe“, ne descoperă planul său Cornel Ionuţ Fuiorea.

În ianuarie 2013, a donat 7.000 de lei pentru alţi doi copii cu boli grave, 2.000 lei pentru un altul, diagnosticat cu leucemie acută, şi 5.000 de lei pentru un copil care are o gaură în inimă, donaţii făcute „nu în ideea de a mă lăuda, ci pentru faptul că Dumnezeu mi-a ajutat pentru tot ceea ce eu m-am rugat“, mărturiseşte omul.

În decembrie 2012, a mai donat încă 5.000 de lei pentru un bărbat diagnosticat cu leucemie şi cu alte probleme de sănătate, care nu se poate întreţine.

Viaţă din viaţă, pentru viaţă şi Dumnezeu

Loredana este acum acasă, se simte bine şi merge la şcoală ca orice copil normal. După doi ani de tratament citostatic, fata nu este în nici un fel afectată.

L-am întrebat pe domnul Fuiorea în ce relaţie a fost cu Dumnezeu până la momentul acestei cumplite încercări. „Părinţii mi-au insuflat credinţa în Dumnezeu, iar eu, de mic, am început să cred în existenţa Lui, că este bun şi ne ajută, dar că şi noi, la rându-ne, trebuie să-I mulţumim într-un fel. Când aveam nouă luni, tata m-a adoptat. Avea 50 de ani. Toată lumea spunea că Florea, aşa îl chema pe tata, nu trăieşte să-şi vadă nepoţii. M-am căsătorit, iar tata a paralizat. Cu putere de la Dumnezeu, după un timp, a reuşit să se ridice din pat, a început să meargă şi a trăit până a născut soţia mea. Când a venit de la maternitate cu prima fată, Mihaela-Claudia, soţia i-a arătat-o, iar a doua zi, tata a murit în braţele mele…“, povesteşte omul.

Izbăviţi prin moartea Mântuitorului

De profesie tâmplar de mobilă, Cornel Ionuţ Fuiorea a absolvit recent şi cursurile şcolii de asistenţi medicali. „Sunt asistent medical generalist, dar eu leg la fier beton, cofrez şi m-am implicat atât de mult în realizarea acestui proiect, încât altceva nu văd în faţa ochilor“, ne mai spune el.

Înainte de plecare, am cunoscut-o şi pe Loredana. „Mă simt foarte bine, şi-I mulţumesc foarte mult lui Dumnezeu, pentru că El m-a ajutat să trec peste ce am avut şi pentru că L-a ajutat pe tata să facă ce a făcut pentru mine. Fără ajutorul Lui, probabil acum s-ar fi vorbit despre mine la timpul trecut. Sunt bucuroasă, fericită şi mulţumită“, ne spune fata.

Cunoscându-l pe acest bărbat, ne-am convins şi noi că nu murim decât atât cât refuzăm să trăim. Şi că refuzăm să trăim uitând să iubim. Să ne iubim aproapele, trăire care, până la urmă, înseamnă viaţă. Împlinire creştină, sau cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur într-o omilie, „Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea… Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă…“