Copiii au o imaginaţie foarte bogată.
Îşi doresc sau îşi închipuie că sunt piloţi, doctori, pompieri, super-man sau
chiar tigri, maimuţe sau cine mai ştie ce. Asta nu înseamnă că noi, părinţii, ne
vom duce cu ei să îi înscriem la cursuri de pilotaj, nu vom da foc casei pentru
că ei să o stângă sau îi vom lăsa se îşi facă operaţii unii altora. Şi cu atât
mai mult nu îi vom duce la vreun "specialist" care să îi
transforme în maimuţe sau tigri.Şi asta doar pentru că ei aşa se imaginează a
fi. Dar de unde ştim cum se vor imagina peste un an, doi sau mai mulţi? Copiii
nu sunt piese de lego pe care dacă nu le-am asamblat bine le putem desface. Nu
putem şi nu avem voie să ne jucăm de-a Dumnezeu cu sufletele şi vieţile lor. Responsabilitatea față de copii înseamnă să căutăm să
cultivăm ceea ce este bun în ei și să ne străduim să-i ajutăm să elimine ceea ce nu este bun. Aceasta este iubirea.
Thaddeus Baklinski
Maryland, 15 iulie 2013: Un cuplu
din Maryland îi permite fetiţei lor de 6 ani, Kathryn, să trăiască precum un băiat
şi o pregătesc pentru un eventual tratament cu hormoni spunând că ea a cerut
această schimbare şi că acest lucru a fost aprobat de un psihiatru.
The Washington Post spune că părinţii
lui Kathryn, Jean şi Stephen, s-au îngrijorat pentru prima dată când Kathryn,
pe atunci în vârstă de doi ani, a început să le spună că ea este băiat. Când
mama fetiţei a încercat, la vâsta de trei ani, să o convingă că ea este fată arătându-i
poze cu diferenţele dintre băieţi şi fete, copila întreba în mod repetat “Când
m-ai schimbat?”.
Când Kathryn avea 5 ani, părinţii săi
au dus-o la Michele Angello, sexolog specializat în “probleme legate de gen”,
ai cărei pacienţi sunt oameni care spun că au astfel de probleme.
Angello le-a spus părinţilor că
fetiţa, căreia i se permisese deja să se autonumeasca Tyler, avea “disforie de
gen” şi că ar trebui să i se permită să trăiască precum un băiat.
Tulburarea de identitate de gen
este recunoscută ca o boală psihică de către Asociaţia Psihiatrilor Americani
(APA).
Manualul pentru Diagnostici şi
Statistici al Bolilor Mentale a fost revizuit în luna mai pentru a înlocui
termenul “tulburarea de identitate de gen” cu “disforie de gen”.
Manualul APA stabileşte că doar un
număr mic de copii cu disforie de gen au aceste simptome şi de-a lungul
adolescenţei şi maturităţii.
Decât să caute ajutor psihologic
pentru fiica lor, Jean şi Stephen au decis mai degrabă să urmeze sfatul lui
Angell, încurajându-şi fiica în credinţa sa că este băiat.
Părinţii deja au început să se gândească
la lucruri precum înscrierea la şcoală, sporturi şi utilizarea băii, deoarece
fiica lor se apropie de vârsta mersului la şcoală. De asemenea, se gândesc să
caute un doctor pentru a-i da fiicei lor medicamente care să îi blocheze
progresul natural tipic femeiesc atunci când se va apropia de pubertate.
Un astfel de doctor este Norman
Spack, co-fondator al Serviciului Clinic de Management al Genului de la
Spitalul de Copii din Boston şi un avocat al alegerii încă din copilărie a
genului.
În 2011, un articol de pe prima
pagină din Boston Globe evidenţia munca lui Spack. The Globe raporta cum
encrinologul a blocat şi a alterat dezvoltarea corpului unui băieţel pentru
a se potrivi identificării sale cu o fată.
Wyatt Maines este geamănul identic
al lui Jonas, dar datorită puternicelor medicamente de blocare a hormonilor pe
care Spack i le-a dat băiatului pe când acesta avea 11 ani, el este mai scund
cu 12,7 cm şi cu câteva kilograme mai slab decât
Jonas, are trăsături feminine şi poartă numele de “Nicole”.
Potrivit articolului, “Nicole” şi-a
planificat să înceapă administrarea de estrogen pentru dezvoltarea şoldurilor şi pentru creştea sânilor, o schimbare ireversibilă ce va cauza infertilitate permanentă.
Ultima etapă – denumită de The Globe “ultimul pas al călătoriei băiatului spre
feminitate” – va fi o operaţie de îndepărtare a organelor genitale bărbăteşti şi
crearea unei imitaţii a structurii femeieşti.
Spack a fost citat spunând că îi
place să lucreze cu copii confuzi din punct de vedere al genului când aceştia
sunt încă tineri şi percepţia lor asupra genului este mai flexibilă.
“Pariez că m-aş putea duce în orice
clasă de a patra sau a cincea, să tund fetele, să pun cercei băieţilor, să
le schimb hainele şi i-am putea trimite pe acei copii în băile opuse ca gen şi
nimeni n-ar spune nimic. Putem face minuni dacă le începem devreme,” a spus
Spack.
Cu toate acestea, terapia schimbării
sexului rămâne o practică foarte controversată în comunitatea psihiatrilor.
Dr. Paul McHugh, preşedintele Departamentului de Psihiatrie din cadrul Universităţii John Hopkins, a concluzionat
că a face astfel de schimbări pe invidizi confuzi din punct de vedere al identificării sexuale înseamnă mai degrabă “să cooperezi cu o boală mintală decât să încerci
să o vindeci.”
Universitatea John Hopkins şi-a închis
clinica după ce McHugh a descoperit în evaluările sale că
majoritatea funcţiilor psihologice ale pacienţilor cu problem identificare sexuală nu s-au îmbunătăţit.
“Cred că noi, psihiatrii, am
face mai mult bine dacă ne-am concentra să le reparăm minţile şi nu organele
genitale,” a scris McHugh într-un articol din First Thing intitulat “Operaţie
de sex”.
Walt Heyer, un fost transexual care
şi-a îmbrăţişat identitatea masculină după ce ani de-a rândul a încercat să trăiască
precum o femeie, spune că încercările de a schimba sexul biologic al corpului
unui copil este doar o soluţie temporară care nu urmăreşte interesul copilului.
“Se uită doar la “o soluţie” pe
termen scurt. Dar în 10, 15, 20 de ani va exista un regret adânc, invariabil
acompaniat de alcoolism, dependenţă de droguri şi chiar şi tentative de
suicid,” i-a spus Heyer, care a încercat să se sinucidă după operaţia să de
schimbare de sex, lui Brian Camenker de la Mass Resistance, o organizaţie
pro-familie din Massachusetts.
Sarah Allis Yang din Los Angeles,
un alt fost transexual, a declarat în mod public că a învăţat să-şi accepte
feminitatea după ce s-a simţit ca un bărbat timp de 19 ani – deşi spune că
primele sale cuvinte au fost ”Sunt băiat.”.
”Dacă cineva ar putea să susţină că
”s-au născut aşa”, acea persoană aş fi eu”, spune Yang, care acum spune că este
măritată cu un bărbat. “Credeam că nu am altceva de ales în afară de operaţie
sau de a continua să mă întâlnesc cu femei ca un bărbat prins în corpul unei
fete.”
“Am încercat să mă sinucid nu din
cauza presiunii societăţii sau a lipsei de înţelegere şi acceptare din partea celorlalţi,
ci pentru că nu-mi mai doream să trăiesc aşa, deoarece era un stil de viaţă dăunător
şi dureros şi nimeni nu mi-a oferit o altă şansă sau opţiune decât să fiu aşa.”
Într-o declaraţie adresată direct
guvernului canadian în timp ce dezbătea legea propusă de un membru care ar
oferi protecţie specială aşa numiţilor bărbaţi şi femei “transexuali”,
psihiatrul renumit din Torornto, Dr. Joseph Berger, a spus că din punct de
vedere medical şi ştiinţific, nu există o persoană “transexuală”.
Dr. Berger, care este un psihiatru
consultant în Toronto şi ale cărui scrisori de acreditare îl fac un expert în
domeniul bolilor mintale, spune că oamenii care se identifica ca fiind
“transexuali” sunt bolnavi mintal sau pur şi simplu nefericiţi, şi a subliniat
că terapia cu hormoni şi operaţia nu sunt tratamente potrivite pentru psihoză
sau nefericire.
“Aşa numita “confuzie” asupra
sexualităţii pe care un tânăr sau un adult o are este pur psihologică,” spune
Dr. Berger, adăugând că operaţiile estetice nu pot schimba cromozomii unei
fiinţe umane.
The Washington Post relatează că
atunci când Kathryn o aude pe mama sa vorbind despre schimbarea ei din Kathryn în
Tyler, ea se “înfurie”, folosind un limbaj necaracteristic unui copil de 6 ani
spunând că “nu sunt transexual, sunt băiat.”
0 comments:
Trimiteți un comentariu