„Acest copil nu are nici o șansă să supraviețuiască” - povestea unei mame curajoase

de Michelle Kaufman

20 iunie 2013

New Zealand Herald a publicat recent o ştire despre povestea frumoasă a unei tinere mame curajoase, care a ales să dea viaţă copilului său nenăscut, după ce fusese avertizată de medici că bebeluşul pe care îl purta în pântece, dacă ar fi supravieţuit, ar fi făcut-o numai pentru un timp foarte scurt de la naştere.

În a 16-a săpămână de sarcină, mamei, al cărei nume este Toni, i s-a dat vestea înspăimântătoare că o parte din creierul bebeluşului se dezvolta mai rapid decât cealaltă. La o altă ecografie Toni a aflat că nu există lichid amniotic în jurul bebeluşului. La alte ecografii s-a descoperit că nu existau oase ale feţei, unele organe lipseau, iar plămânii erau subdezvoltaţi. În plus, Toni a fost diagnosticată cu ruptură prematură de membrană (PPROM), o condiţie care afectează 2 din 100 de sarcini.

Lui Toni i s-a spus că nu există nici o speranţă.

Atunci când experţii medicali admit că nu există nici o şansă de supravieţuire, în general, soluţia lor este de a „termina”.

Deşi trei experţi medicali îi spuseseră să pună capăt vieţii copilului, această mamă curajoasă a rămas fermă în rolul său de a-şi proteja, iubi şi creşte bebeluşul. A ales viaţa în ciuda fricii de necunoscut.

Cu sprijinul familiei, au găsit pe internet cazuri de peste ocean, care le-au dat speranţe. Dar Janine, mama lui Toni, îşi aminteşte cât de fermi erau profesioniştii din domeniul medical:

Fiica mea plângea şi doctoriţa i-a spus: „Acesta nu este un articol săptămânal dedicat femeii... nu va fi o sarcină miracol... acest copil nu va supravieţui.”

Dar la 32 de săptămâni s-a născut micuţa Ava. Perfect normală. Ea nu a avut niciuna dintre anomaliile diagnosticate înainte de naştere, ci doar un rinichi potcoavă, nediagnosticat la ecografii, dar care e o anomalie destul de întâlnită în rândul noilor născuţi, 1 din 400 suferind de aşa ceva. Pentru că Ava a fost născută prematur, cu 8 săptămâni înainte de termen, a petrecut ceva timp în incubator, dar a fost puternică şi a putut să meargă acasă după două săptămâni.

În aceste vremuri în care ecografiile prenatale sunt o rutină, această întâmplare (şi nenumărate alte situații similare), ar trebui să servească drept avertisment pentru profesioniştii din domeniul medical, pentru părinţi şi pentru familii. De prea multe ori un diagnostic prenatal de deficienţă, dizabilitate sau o condiţie de limitare a vieţii, sfârşeşte printr-un avort. Adesea, aceasta se datorează presiunii exercitate de către experţii medicali, lipsei de informare şi fricii de necunoscut.

Dar povestea bebeluşului Ava arată că uneori doctorii pot greşi.

Şi chiar dacă nu greşesc, de ce răspunsul e avortul?

Maternitatea începe odată cu apariţia unei noi vieţi. Mamele îşi  iubesc, îşi protejează şi îşi cresc copiii. Toni a arătat mamelor de pretutindeni, care se confruntă cu necunoscutul, cum să facă acest lucru cu curaj.

                                                  Traducător: Ingrid Cezarina-Elena Bărbieru

                                                                                       Sursă: LifeSiteNews