Acolo-n Transilvania, în satul meu,
Voi fi purtat de alţii într-o seară,
Şi aşezat pe deal în ţintirim,
Adăugat la neamul de sub ţară.
Să-mi facă petrecanie ca la ţărani,
Şi un bătrân mă spele la fântână,
Mă-nfăşure în pânză de cânepă de-o fi,
Şi o făclie-n mână mi se pună.
Apoi, m-aşeze-ntr-un sălaş curat,
Şi preotul din sat mă prohodească,
Şi să se roage toţi, cât vor putea,
Ca ţărna-n pacea ei să mă primescă.
Un prapor alb să fie, al Mirelui frumos,
La casa maicii, spânzurat de poartă,
Şi un colac şi un ulcior cu grâu,
Şi un ştergar i-atârne într-o toartă.
Mă pună-n dricul carului cu fân,
Şi înjugaţi doi bivoli din poiată,
Un om de treabă meargă-n fruntea lor,
Şi satul meu, cu-ncetul, să-l străbată.
Cădelniţa oprească la fiece răscruci,
Ca din scripturi părintele să spună,
Astfel, iubiţii mei, din vămi în vămi,
Vom trece-aşa, cu bivolii-mpreună.
Copiii din clopotniţă, acolo sus,
Să privegheze cum învie satul,
Şi clopotarul
pleacă dintre noi
Pe clopotul cel mare, la-mpăratul.
0 comments:
Trimiteți un comentariu