E o minune că un
om, rob al spaimelor, dorinţelor şi căutărilor de tot felul, ispitit de
deznădejdea pe care vrăjmaşul ne-o oferă ca pe "singura soluţie!", să
ia pur şi simplu decizia de a nu mai întreba "de ce?" şi de a căuta
să facă voia lui Dumnezeu.
Poate că vă va fi de ajutor acum pe cale un cuvânt al unui sfânt din
secolul trecut. Pornind de la definiţia Rugăciunii ca vorbire a omului cu
Dumnezeu, el învăţa că o formă uşoară de rugăciune este conversaţia permanentă
cu Dumnezeu, renunţarea la "a gândi" în favoarea lui "a vorbi cu
Dumnezeu". E aceeaşi "tehnică" pe care o primim şi de la
părintele Rafail care ne învaţă să-I arătăm în fiecare clipă lui Dumnezeu exact
ce este în noi şi în mintea noastră, în inima noastră, tot, tot...
Această expunere onestă în faţa privirii lui Dumnezeu va lucra, la început,
fără ca noi să simţim ceva special, pentru că va lucra cu duhul nostru, cu
partea sufletului la care nu avem acces din cauza agitaţiei psihismului nostru
înnebunit de realitatea zilei. Acolo va lucra această rugăciune, în acel ascuns
al nostru şi viaţa ni se va schimba! Când vorbim cu noi înşine, ne asemănăm,
spune sfântul, cu şarpele care-şi mănâncă singur coada! Or, prin simplul efort
de a ne arăta lui Dumnezeu cu toate ale noastre, fără ascundere şi fără
eforturi de cosmetizare, ne smulgem pur şi simplu din acest cerc vicios al
egoului în care mulţi dintre noi nu mai putem respira...
O, dacă am alege să ne confesăm mereu doar lui Dumnezeu! Am fi ca Fericitul Augustin care s-a confesat lui Dumnezeu, spune
Părintele, şi nu ca Jean-Jacques Rousseau care s-a confesat doar sieşi!
Să ne mutăm cu toate ale noastre în această Rugăciune simplă şi Domnul
nu va întârzia să ni se facă cunoscut ca Prieten!
Sursă: Gânduri de la Maica Siluana
0 comments:
Trimiteți un comentariu