APOSTOLUL
Romani
2, 10-16;
Fraţilor,
mărire, cinste şi pace oricui face binele: iudeului mai întâi, şi elinului.
Căci nu este părtinire la Dumnezeu! Câţi, deci, fără lege au păcătuit, fără
lege vor şi pieri; iar câţi au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecaţi.
Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea
vor fi îndreptaţi. Căci, când păgânii, care nu au lege, din fire fac ale legii,
aceştia neavând lege, îşi sunt loruşi lege. Ceea ce arată fapta legii scrisă în
inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi
învinovăţesc, sau îi şi apără, în ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus
Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor.
APOSTOLUL
Evrei
11, 33-40; 12, 1-2;
Fraţilor,
proorocii, prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit
făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de
ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în
război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă; unele femei şi-au luat pe
morţii lor înviaţi, iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să
dobândească mai bună înviere; alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar
lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost
tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi
în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi, ei, de care lumea nu era
vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile
pământului. Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit
făgăduinţa, pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia
fără noi desăvârşirea.
De
aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice
povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta
care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi
plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea,
n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.
EVANGHELIA
Matei
4, 18-23;
În
vremea aceea, pe când umbla Iisus pe lângă marea Galileii, a văzut doi fraţi:
pe Simon, care după aceea a fost numit Petru, şi pe Andrei fratele acestuia,
care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari, şi le-a zis: veniţi după Mine
şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, lăsându-şi mrejele în clipa aceea, au
mers după Dânsul. De acolo, mergând El mai departe, a văzut alţi doi fraţi: pe
Iacob al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor,
cârpindu-şi mrejele, şi i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia şi pe
Zevedeu, tatăl lor, au mers după Dânsul. Şi a străbătut Iisus toată Galileea,
învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind
orice boală şi orice neputinţă în popor.
EVANGHELIA
Matei 5,14-16; 10,32-33, 17-18,22;
Voi
sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici
nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor
din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă
faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.
Oricine
va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el
înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine
înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în
ceruri. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în
sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători şi la regi veţi fi duşi
pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru
numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.
*
Sf. Nicolae Velimirovici:
De ce
se grăbesc atât de mult oamenii în zilele noastre? Ca să-şi vadă cât mai repede
strădaniile încununate de succes! Iar succesul vine, şi se duce, şi lasă în
urmă o umbră de tristeţe. De ce se grăbesc atât de mult fiii oamenilor în
zilele noastre? Ca să culeagă cât mai repede roadele muncii lor. Iar roadele
vin, trec, şi în urma lor rămâne o umbră de amărăciune. Vine moartea, şi
oamenii noştri mor cu ochii la trecut: la succesul lor pe care lumea l-a uitat,
la recolta de roade care au putrezit. Mor, şi odată cu ei moare şi ultima urmă
a strădaniilor şi a împlinirilor lor. Vin alţii care, la fel, seamănă şi ei în
mare grabă; la fel strâng roadele şi le mănâncă, şi ies cu mâinile goale din
acesta lume.
Aşa
stau lucrurile cu oamenii. Dar la Dumnezeu e altfel. Văzând ce deosebire este
între lucrul lor şi al lui Dumnezeu, oamenii spun: „La moara lui Dumnezeu
macini încet, dar bine”. Dar poate că Dumnezeu lucrează încet într-o generaţie,
în întregul istoriei însă nu lucrează încet. Adesea seamănă într-o generaţie şi
culege în alta; generaţia în care Dumnezeu seamănă zice că Dumnezeu lucrează
foarte încet, pe când cea în care Dumnezeu culege zice că Dumnezeu lucrează
foarte repede. La noi oamenii, recolta se strânge repede, mult mai repede decât
ţine anevoioasa arare, semănare,
plivire, aşteptare, îngrijorare. Dar la Dumnezeu nu este nici repede,
nici încet. El Îşi are pasul Lui, şi nu se abate de la el. Furnica se uită şi
nu vede decât numai muşuroiul său; gospodarul se uită şi vede tot câmpul.
Dacă
Hristos ar fi lucrat în felul oamenilor, n-ar fi ales drept apostoli
doisprezece pescari; Şi-ar fi luat doisprezece regi. Să fi vrut să-Şi vadă la
repezeală efortul încununat de succes, ar fi convertit doisprezece puternici ai
acestei lumi ca să-i facă apostoli şi următori ai Săi. Gândiţi-vă numai, cum
s-ar fi dus vestea despre Hristos pe toată faţa pământului, cum ar fi fost
răsturnaţi toţi idolii prin decret imperial, cât de repede s-ar fi răspândit
învăţătura Lui!
Templele
păgâneşti la iuţeală s-ar fi preschimbat în biserici ale creştinilor, jertfele
sângeroase de animale aduse zeilor ar fi încetat, în loc de fum de carne arsă
am fi avut doar fum de tămâie! Uşor şi cu spor ar fi fost să se aşeze Biserica
între toţi oamenii deopotrivă. Fără-să mai trebuiască să sufere, Hristos ar fi
fost luat şi pus pe un singur tron împărătesc de unde ar fi stăpânit glorios
prin doisprezece regi vasali, reprezentanţii Săi, peste toate popoarele
pământului, de la răsărit la apus şi de la miazănoapte la miazăzi!
încăpăţânaţii evrei L-ar fi recunoscut şi ei drept Mesia cel aşteptat, şi fără
să-L mai răstignească I-ar fi făcut plecăciune până la pământ.
Acum
gândiţi-vă ce s-ar fi ales, până la urmă, de un asemenea rege, înălţat în pripă
de puterea şi mintea omenească. S-ar fi ales ce s-a ales de toate împărăţiile
pământului, de dinainte şi de după Hristos. S-ar fi risipit aşa cum s-au
risipit acestea, cu-întemeietorii lor cu tot, şi lumea ar fi rămas în urmă cum
a fost şi înainte. Daca vreţi o pildă, e ca şi cum un gigant ar smulge din
munţi un stejar falnic şi l-ar planta în vale. Câtă vreme uriaşul stă lângă el
şi-l propteşte cu mâna sa cea tare, stă şi stejarul. Dar când se îndepărtează
sprijinitorul, la prima suflare de vânt se prăbuşeşte ca o sur-cică. Vin
oamenii, se uită şi se minunează cum de a căzut asemenea mândreţe de copac, pe
când în jur tufele pipernicite n-au păţit nimic. Clatină din cap şi zic. „Cu
adevărat tufele crescând încet din sămânţa lor, se ţin mai bine decât cel mai
straşnic stejar scos din rădăcină. Cu cât mai bine îi sunt rădăcinile înfipte
în pământ, cu atât mai bine se ţine pomul şi e greu să-l dobori”.
Ce
înţelept a fost Hristos, pornind de jos, şi nu din vârf! Ce înţelept a fost să
purceadă la clădirea împărăţiei, nu cu prinţi, ci cu pescari! Şi ce bine de
noi, care trăim după două mii de ani de la viaţa Sa pământească, că nu Şi-a
văzut în vremea vieţii Sale pământeşti desăvârşita încoronare a lucrului Său,
că n-a cules atunci toate roadele muncii Sale! Nu a vrut Hristos să mute, ca un
gigant, un copac uriaş îndată pe pământ ci a vrut, ca un gospodar chibzuit, să
îngroape sămânţa adânc în întunecimea pământului şi să meargă liniştit acasă.
Şi aşa a şi făcut. A îngropat Domnul sămânţa pomului vieţii, nu doar în întunecimea
unor simpli pescari, ci în chiar bezna iadului — şi S-a dus în drumul Său. Şi
copacul a crescut încet, foarte încet. Vânturi sălbatice l-au zguduit căutând
să-l frângă, dar nimic nu au izbândit. Duşmanii l-au retezat, dar rădăcina a
dat noi şi noi vlăstare; cu cât mai mult a fost lovit, cu atât mai hotărât şi
mai drept a crescut. Armatele vrăjmaşului au săpat adânc, adânc, mai adânc
decât în catacombe, căutând să pătrundă la rădăcină; dar cu cât au vrut s-o
smintească din loc, cu atât ea s-a întărit şi a scos mai puternice mlădiţe.
Deci pomul lui Hristos — sădit în felul lui Dumnezeu, nu al omului — înfloreşte
şi e verde şi astăzi, după trecerea a două mii de ani, şi dă roade dulci
oamenilor şi îngerilor, şi străluceşte viu şi preafrumos de parcă de-abia
generaţia dinainte l-a plantat. Citește
mai mult...
*
Pr. Dumitru Stăniloae:
Viaţa
Sfinţilor din toate timpurile şi din toate ţările, viaţa poporului lui Dumnezeu
care constituie “Sfânta Biserică”, dă mărturie de adevărul Evangheliei, dă
mărturie de Hristos. Sfinţii îndeosebi iradiază un comportament extrem de uman.
Pentru că sunt totdeauna întorşi spre Dumnezeu, ei ştiu să se întoarcă şi spre
om, aşa cum Dumnezeu se întoarce spre ei în Hristos. Noi nu-L cunoaştem pe
Dumnezeu în El însuşi ci pe Dumnezeul întors spre oameni. Şi-L cunoaştem doar
în măsura legăturii Sale cu noi.
A-i
privi pe oameni aşa cum îi priveşte Hristos, e ceea ce fac sfinţii. Sfinţi
precum Sfântul Vasile, Sfântul Nicolae, Sfântul român Calinic de la Cernica,
care plângea când nu avea bani să le dea oamenilor, au lucrat la propovăduirea,
la afirmarea credinţei celorlalţi, pregătindu-i să fie oameni adevăraţi. Ei
şi-au iubit aproapele şi i-au îndemnat şi pe ceilalţi să-l iubească, au urmat
instinctiv această direcţie. Sfinţii sunt remarcabili nu ca nişte eroi sau
specialişti pe care este greu să-i înlocuieşti, ci prin această forţă
spirituală, prin forţa iubirii, a rugăciunii pentru oameni care este în ei, mai
mult decât prin faptele lor.
Nu fapta umană în sine, ci puterea lui
Dumnezeu care străluceşte în faptele lor şi din ei înşişi, ii face transparenţi
lui Dumnezeu, Care face să iradieze capacităţile lor umane înrădăcinate in
lumina dumnezeiască.
Sfinţenia
este manifestarea îndumnezeirii omului. Importanţa minunilor ţine de faptul că
ele sunt semne ale acestei transparenţe, ale acestei lumini, ale acestei
bunătăţi a lui Dumnezeu arătate în Sfinţi. Bunătatea este o forţă penetrantă
care depăşeşte forţa legii. Sfântul iradiază lumina lui Hristos Cel înviat.
Sfinţenia
este totdeauna o iradiere a lui Dumnezeu Care s-a arătat mai presus de legi în
Cel înviat şi Care este şi cu noi intr-o lepădare de sine, într-o participare
la suferinţele noastre. De aceea, însă, participarea îşi găseşte sensul
culminant în bucuria învierii. Sfinţii trăiesc în viaţa lor pământească
transparenţa Învierii, care desăvârşeşte legile naturii.
Dacă
un nou popor ar deveni creştin, este nevoie ca el să cunoască Sfânta Treime,
întruparea lui Hristos, viaţa în Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Toate acestea i le
pot spune cu cuvintele mele, cu convingerea mea, transmiţându-i-le prin Duhul
lui Hristos, prin viaţă; dacă vrea să ştie mai mult, va citi Biblia, Vieţile
Sfinţilor, va participa la Liturghie. Dar au existat aţâţi creştini adevăraţi
care nu au cunoscut alfabetul! L-au cunoscut însă pe Hristos şi au fost totuşi
creştini.
Au
cunoscut revelaţia din auzite, prin predică, prin cele spuse de un creştin unui
necreştin, apoi prin explicarea Botezului, ascultarea Liturghiei, contemplarea
icoanelor. Fiecare popor poate asimila şi exprima prin cultura proprie mesajul
comun şi universal al creştinismului. Oamenii sunt diferiţi dar au şi trăsături
comune, se pot înţelege. Există diferenţe, dar există şi o unitate.
Există
o fiinţă a creştinismului, o permanenţă. Iisus este ieri, astăzi şi întotdeauna
Acelaşi. Cultura nu este decât formă, ea nu se poate substitui fiinţei
creştinismului. Eu însumi rămân în această unitate, fără a pune graniţe între
mine şi ceilalţi sau între naţiuni. Suntem împreună, dar ne păstrăm totdeauna
identitatea personală sau naţională. Citește
mai mult...
*
Pr. Ioanichie Bălan despre Sfinții Români
0 comments:
Trimiteți un comentariu