Evanghelia
Matei
19, 16-26
În
vremea aceea s-a apropiat de Iisus un tânăr oarecare şi l-a zis:
Învăţătorule bun, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?
Iar El a zis: de ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai
singur Dumnezeu; iar dacă voieşti să intri în viaţa veşnică,
păzeşte poruncile. Care, a zis el? Iisus i-a răspuns: să nu
ucizi, să nu faci desfrănare, să nu furi, să nu fii martor
mincinos; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta şi să
iubeşti pe aproapele tău, ca pe tine însuţi. Tânărul I-a zis:
toate acestea le-am păzit din tinereţile mele; ce-mi mai lipseşte?
Atunci Iisus i-a spus: dacă vrei să fii desăvârşit, du-te şi
vinde-ţi averea ta, dă-o săracilor, şi vei avea comoară în cer;
apoi vino şi-Mi urmează Mie. Tânărul însă, auzind cuvântul
acesta, a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Atunci Iisus a
zis către ucenicii Săi: adevărat vă spun vouă că un bogat cu
anevoie va intra în împărăţia cerurilor. Şi iarăşi vă spun
că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât
să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu. Ucenicii Lui,
auzind acestea, s-au tulburat foarte tare şi I-au zis: cine poate
atunci să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: la
oameni aceasta este cu neputinţă, însă la Dumnezeu toate sunt cu
putinţă.
Pr.
Ilie Cleopa - „Cine nu se leapădă de
voia proprie, nu poate face voia lui Hristos”
Idealul
fiecărui creștin pe pământ este mântuirea sufletului, adică
dobândirea vieții veșnice. Până la întruparea și învierea
Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mântui, căci
raiul era închis și nu era revărsat peste lume harul Duhului
Sfânt. De aceea toți drepții Vechiului Testament așteaptau
izbăvirea sufletelor lor prin moartea și învierea Fiului lui
Dumnezeu.
Mântuirea,
după învățătura Sfintei Evanghelii și a Bisericii Ortodoxe, se
dobândește prin păzirea poruncilor date de Dumnezeu oamenilor,
cuprinse atât în decalogul Legii Vechi, cât și în Noul
Testament, numit și legea Harului. Orice creștin care dorește să
se mântuiască trebuie să săvârșească aceste trei condiții: să
aibă credință dreaptă în Dumnezeu; să aibă harul Duhului
Sfânt, care se dă tuturor prin cele șapte Sfinte Taine ale
Bisericii Botezul, Mirungerea, Spovedania, Sfânta Împărtășanie,
Nunta, Preoția, Maslul și să împlinească poruncile cuprinse în
Sfânta Evanghelie. Fără aceste trei condiții obligatorii, nu este
mântuire. Una din ele dacă lipsește, omul nu se poate mântui și
își pierde sufletul său, "care este mai scump decât toată
lumea".
Aceasta
este mântuirea pe calea poruncilor, comună și obligatorie tuturor
oamenilor care cred în Dumnezeu și doresc să moștenească viața
veșnică. Dar mai este și o altă cale de mântuire, mult mai grea,
anume calea desăvârșirii creștine, pe care au mers toți sfinții,
apostolii, mucenicii, ierarhii și cuvioșii. Pentru că nu este
obligatorie, ci benevolă, ea este numită în Sfânta Evanghelie
calea sfaturilor evanghelice. Pe această cale merg de obicei
călugării, sihaștrii, văduvele, creștinii care au o chemare
specială de la Dumnezeu și o evlavie deosebită pentru rugăciune,
post, înfrânare, metanii, lacrimi și sărăcie totală de cele
materiale. Aceasta este calea sfințeniei, a îndumnezeirii și a
unirii mistice cu Hristos.
Pentru
a înțelege mai bine cele două căi de mântuire, să vă reamintim
pe scurt textul Evangheliei de astăzi.
Un
tânăr bogat s-a apropiat de Iisus Hristos și L-a întrebat:
Învățătorule bun, ce bine să fac ca să moștenesc viața
veșnică? Iar Domnul i-a răspuns: Dacă voiești să intri în
viață, păzește poruncile! Și îi amintește câteva din Decalog:
Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturisești
strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe
aproapele tău ca pe tine însuți. Însă tânărul era un om
credincios și corect. De aceea a răspuns lui Hristos: Toate acestea
le-am păzit din copilăria mea (Matei 19, 16-20).
Acestea
sunt câteva din poruncile principale care asigură mântuirea
tuturor celor ce merg pe această cale. Și tânărul din Evanghelie
le păzea cu sfințenie. Oare câți tineri de astăzi mai împlinesc
cu atâta credință poruncile lui Dumnezeu? Câți dintre fiii și
fiicele dumneavoastră vă mai ascultă, merg la biserică regulat,
se spovedesc, primesc Sfintele Taine, fac rugăciune seara și
dimineața, se păzesc de beție și desfrâu?
Dar
tânărul din Evanghelie nu era mulțumit sufletește. El simțea că
sufletul său dorea ceva mai mult, adică o viață mai înaltă,
unită deplin cu Hristos. De aceea întreabă: "Ce îmi mai
lipsește?" Până aici a fost cale a poruncilor, obligatorie
tuturor. De acum începe calea desăvârșirii, a urcușului
duhovnicesc spre Hristos, care nu este ușor de străbătut.
Și
iată ce i-a răspuns Mântuitorul Hristos: Dacă voiești să fii
desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea
comoară în cer; după aceea, vino și urmează Mie (Matei 19,
20-21). Două lucruri îi cerea Hristos tânărului care dorea
desăvârșirea: să se lepede de cele materiale, prin împărțirea
averii la săraci și să urmeze lui Hristos, părăsind casa, rudele
și toate grijile pământești. Cine nu urcă ambele trepte ale
desăvârșirii: lepădarea de cele trecătoare, adică sărăcia de
bună voie și urmarea lui Hristos nu poate ajunge la treapta
desăvârșirii. Dacă numai una o facem și a doua nu, nu putem urma
lui Hristos.
Fără
o naștere duhovnicească din nou, fără dezbrăcarea de patimi și
de grijile lumii, nu ne putem îmbrăca cu haina unei vieți noi în
Hristos. Câți oameni nu sunt săraci în lume, și chiar fără
familie, dar nu urmează cu toată inima lui Hristos, pentru că nu
se pot lepăda de patimile cele ascunse: de gândul mândriei, al
slavei deșarte, al desfrânării, al iubirii de bani, al lenevirii
și mai ales al voiei proprii. Cine nu se leapădă de voia proprie
și de patimile ascunse din minte și inimă, nu poate face voia lui
Hristos și nu-L va putea purta în inima sa plină de idolii
patimilor. Unii ca aceștia nu pot urca pe scara desăvârșirii
creștine. Printre aceștia se numără și tânărul bogat din
Evanghelie, care, auzind că i se cere să-și dea averea la săraci
pentru a urma lui Hristos, s-a întors întristat la casa sa.
Iubiți
credincioși,
Păzirea
poruncilor Legii, unită cu credința dreaptă în Hristos, aduc
mântuirea omului, dar nu-l fac desăvârșit. Acest lucru îl arată
marele Apostol Pavel când zice: "Nimic nu a desăvârșit
Legea" (Evrei 9, 9; 10, 1). Auzind pe Mântuitorul, zicând: “Eu
am venit ca viață să aibă, și din belșug să aibă“ (Ioan 10,
10). De aici trebuie să înțelegem că alta este treapta celor ce
intră în viață, adică se mântuiesc, și alta este treapta celor
ce voiesc să aibă și mai multă viață, adică a celor
desăvârșiți. "Cei ce se mântuiesc, moștenesc viața cea
veșnică, iar cei ce sunt desăvârșiți, nu numai că se
mântuiesc, dar moștenesc vistieriile slavei celei dumnezeiești din
ceruri" (Kiriacodromionul, pag, 388, București, 1875).
Prin
călcarea poruncilor omul a pierdut raiul, iar prin jertfa și
răscumpărarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, neamul omenesc a
moștenit cerul. De aceea, în Sfânta Evanghelie, Mântuitorul nu a
zis: "Fericiți cei săraci cu duhul, că a acelora este
împărăția raiului", ci "Împărăția Cerurilor",
sau "Fericiți cei izgoniți pentru dreptate, că a acelora este
împărăția raiului", ci "Împărăția Cerurilor".
Așa a binevoit Preabunul nostru Mântuitor și Dumnezeu, Care a
venit în lume ca prin jertfa și răscumpărarea Sa, să dea mai
mult decât am pierdut la început prin zavistia diavolului. Cu
adevărat aici s-a împlinit cuvântul care zice: “Unde s-a
înmulțit păcatul, a prisosit darul“ (Romani 5, 20).
Despre
faptul că sunt diferite trepte ale slavei în cer pentru cei ce se
mântuiesc, ne arată și Sfântul Apostol Pavel care zice: “Alta
este strălucirea soarelui, alta este strălucirea lunii, și alta
strălucirea stelelor, și stea de stea se deosebește în
strălucire“ (I Corinteni 15, 41). Însuși Mântuitorul a arătat
zicând: “În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt“ (Ioan 14,
2).
Dumnezeiescul
Părinte Efrem Sirul, arătând deosebirea acestor locașuri ale
sfinților din cer, zice: "Multe locașuri ale Tatălui, arată
Mântuitorul măsura minții celor ce se sălășluiesc în cer,
adică despărțirile și deosebirile întru care cu mintea se vor
desfăta drepții și sfinții în veacul viitor. Că nu cu
despărțirea locurilor, ci cu rânduiala darurilor sunt multe
locașuri... Căci în veacul ce va să fie, toți drepții se vor
sălășlui într-o bucurie, cu nedespărțirea, și fiecare după
măsura sa, dintr-un soare gândit se strălucește, și după a sa
vrednicie trage bucurie și veselie, ca dintr-un aer, loc, scaun,
privire și formă. Și nu vede cineva măsurile celui ce îl întrec
pe el, nici a celui mai jos decât dânsul ca nu cumva, văzând
darul covârșitor al prietenului său, sau lipsa, să-i fie aceasta
pricină de întristare sau suspin...".
Să
ne întoarcem acum la cuvântul nostru, despre desăvârșirea
omului. Auzim pe Mântuitorul nostru în Sfânta Evanghelie, zicând:
“Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru cel ceresc este
desăvârșit“ (Matei 5, 48). În ce constă desăvârșirea omului
pe acest pământ? La această întrebare ne răspunde Sfântul
Apostol Pavel, zicând: “Dragostea este legătura desăvârșirii“
(Coloseni 3, 14). Adică cel ce are desăvârșită dragoste față
de Dumnezeu și de aproapele său, unul ca acesta a ajuns la fapta
cea mare a desăvârșirii în viața sa. Acest adevăr ni-l arată
și Sfântul Maxim Mărturisitorul, zicând: "Cel desăvârșit
în iubire a ajuns la culmea nepătimirii și nu mai cunoaște
deosebirea între al său și al altuia, sau între a sa și a
alteia, sau între credincios și necredincios, între rob și
slobod, sau peste tot între bărbat și femeie. Cel ridicat mai
presus de tirania patimilor, căutând la firea cea una a oamenilor,
privește pe toți la fel și are față de toți aceeași dragoste.
Căci nu mai este în el deosebire, nici bărbat au femeie, nici rob,
nici slobod, ci toate și întru toți Hristos" (Galateni 3,
28).
Sfântul
Ioan Scărarul spunea că "desăvârșirea este învierea
sufletului mai înainte de învierea trupului".
Sfântul
Nichita Stihatul spune că desăvârșirea este "readucerea
puterilor sufletului la starea de la început a naturii omului, așa
cum l-a creat Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa, și bun
foarte, cum era el în rai înainte de cădere".
Iar
Sfântul Isaac, fiind întrebat de unde cunoaște cineva că a ajuns
la măsura desăvârșirii, zice: "Când se va mișca pomenirea
lui Dumnezeu în mintea omului, îndată inima lui se pornește, spre
dragostea lui, și ochii lui pogoară lacrimi cu îndestulare, că
dragostea din pomenirea celor iubiți aprinde lacrimi. Unul ca acesta
niciodată nu este lipsit de lacrimi, fiindcă de-a pururea își
aduce aminte de Dumnezeu, încât și în somn vorbește de Dumnezeu.
Dragostea de Dumnezeu lucrează unele ca acestea care este semn al
desăvârșirii oamenilor în viața lor" (Filocalia X,
București, 1981).
Iubiți
credincioși,
Până
aici am vorbit despre desăvârșirea sau îndumnezeirea omului în
Biserica Ortodoxă, după Sfânta Evanghelie și Sfinții Părinți.
Acum să vedem cum înțelegem noi desăvârșirea și cum o putem
realiza astăzi.
Cel
mai sigur se realizează desăvârșirea recomandată de Hristos în
Sfânta Evanghelie de astăzi, în cadrul vieții monahale. Întrucât
această Evanghelie este singura care stă la baza întemeierii
monahismului creștin, idealul de desăvârșire în credință, în
rugăciune și dragoste se realizează mai ales în cinul monahal.
Oare călugării nu renunță de bună voie la avere, la cinste, la
familie, la toată libertatea vieții pământești și, prin cele
trei voturi monahale ascultare, sărăcie de bună voie și curăție
nu își închină trupul și sufletul slujirii lui Hristos până la
moarte? Călugării au făcut dintotdeauna cele mai mari eforturi și
jertfe pentru desăvârșire.
Aceasta
o dovedește la noi numărul mare de mănăstiri și schituri peste o
mie începând din secolul IV până astăzi, numărul mare de
sihaștri și chilii pustnicești, ca și marea vocație ce o au
românii dintotdeauna pentru monahism. Monahii sunt considerați
niște eroi ai Duhului. Prin jertfa lor ei s-au rugat pentru lume și
pentru țară, s-au jertfit în adânc de smerenie pentru lauda lui
Dumnezeu și mântuirea fiilor acestui neam. Ei s-au luptat cel mai
mult pentru desăvârșirea prin smerenie, prin rugăciuni, prin post
și jertfire de sine. Ei au apărat cel mai mult Ortodoxia și viața
morală în rândul credincioșilor noștri. Ba, unii dintre ei, au
devenit harismatici, duhovnici iscusiți cu mulți fii sufletești,
ierarhi cuvioși, luminători și slujitori aleși ai Bisericii și
ai neamului. Este destul să amintim de sfinții: Daniil Sihastru,
Nicodim de la Tismana, Leontie de la Rădăuți, Chiriac de la
Bisericani, Cuvioasa Teodora de la Sihla, Sfântul Calinic de la
Cernica și, recent, Cuviosul Ioan Iacob de la Iordan. Ei s-au
jertfit pentru dragostea lui Dumnezeu și prin pilda lor îndeamnă
și pe credincioși să trăiască în lume o viață creștină
curată, smerită, unită cu Hristos.
Dar
și în familie se poate duce o viață creștină, înaltă, sfântă,
dăruită lui Hristos. Oare ce sunt acele mame sfinte, cu copii
mulți, crescuți în rugăciune și bucurie, dacă nu niște femei
desăvârșite în răbdare și iubire? Ce sunt acei credincioși cu
viață curată în lume care iau drumul mănăstirilor sau trăiesc
în feciorie și văduvie neîntinată prin sate și orașe? Apoi,
câți creștini ascunși nu trăiesc în lume plini de sfințenie,
de pace, de milă, arzând de dragostea lui Dumnezeu?
Să
păstrăm cu râvnă evlavia și exemplul personal al părinților
noștri, al mamelor, al monahilor, al duhovnicilor și sfinților
noștri. Astăzi este desăvârșit cel ce se roagă neîncetat, cel
ce este împăcat cu toți oamenii, cel ce miluiește, se smerește
și se jertfește pentru apărarea dreptei credințe, pentru
bunăcreșterea copiilor și pentru mântuirea tuturor în Hristos.
Să
rugăm pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, să ne ajute tuturor
pe calea desăvârșirii în dragoste, în credință și în
rugăciune, spre lauda lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor
noastre. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu