Predică la Duminica a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului)

sâmbătă, 8 august 2015

| | |

Evanghelia


Matei 17, 14-23


În vremea aceea, iată s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatec şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: o, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi l-a certat Iisus şi diavolul a ieşit din el, şi copilul s-a tămăduit chiar în ceasul acela. Atunci, apropiindu-se de Iisus când era singur, ucenicii I-au zis: de ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: din pricina necredinţei voastre; căci adevărat vă spun vouă că: de veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia, mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi cu neputinţă pentru voi. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau ei Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Iar ucenicii s-au întristat foarte.


Pr. Ilie Cleopa - Despre puterea credinței, a postului și a rugăciunii

Iubiți credincioși,
Când omul va avea credință dreaptă și tare, unită cu fapte bune și mai ales rugăciune și post, unul ca acela poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facă minuni mari și să primească de la El tot ce va cere, spre folosul sufletului lui și al altora.

Acest adevăr ni-l arată Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi, prin următoarele cuvinte: “De veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo și se va muta și nimic nu va fi vouă cu neputință“ (Matei 17, 20). Apoi arătând puterea cea mare a postului și a rugăciunii, zice: “Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post“ (Matei 17, 21).

Pentru a ne putea da seama de puterea credinței, vom aduce mărturia Sfântului Apostol Pavel care, arătând multe din faptele credinței, zice: “Prin credință pricepem că s-au întemeiat veacurile cu Cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd... Prin credință, Enoh a fost luat de pe pământ ca să nu vadă moartea. Prin credință, Noe, luând înștiințarea de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mântuirea casei sale... Prin credință, Avraam, când a fost chemat, a ascultat și a ieșit la locul pe care era să-l ia spre moștenire și a ieșit neștiind încotro merge... Prin credință, însăși Sarra a prins putere să zămislească fiu (deși trecuse de vârsta cuvenită), pentru că L-a socotit credincios pe Cel ce îi făgăduise.

Prin credință, când s-a născut Moise, a fost ascuns de părinții lui trei luni, căci l-au văzut prunc frumos și nu s-au temut de porunca regelui... Prin credință a părăsit Egiptul, fără să se teamă de urgia regelui, căci a rămas neclintit, ca unul care a văzut pe nevăzutul Împărat. Prin credință, au trecut israeliții Marea Roșie, ca pe uscat, pe când egiptenii, încercând a trece și ei, s-au înecat“ (Evrei 11, 3-29).

La aceste mărturii, despre puterea credinței, amintite de Sfântul Pavel din Vechiul Testament, putem adăuga și altele mult mai mari luate din istoria creștinismului, de la Hristos până astăzi. Prin credință, Fecioara Maria a primit vestea cea bună de la arhanghelul Gavriil și s-a învrednicit să nască în trup pe Hristos, Mântuitorul lumii. Prin credință, Sfântul Ioan Botezătorul a primit să boteze în apele Iordanului pe Fiul lui Dumnezeu și a văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel șezând deasupra Lui. Prin credință, pescarii galileeni au lăsat toate și, urmând lui Hristos, au devenit pescari de oameni. Prin credință, Apostolii au primit harul Duhului Sfânt și, cu puterea Lui, au vestit Evanghelia mântuirii în toată lumea. Prin credință, Pavel, vasul alegerii, s-a convertit la Hristos pe calea Damascului și a ajuns cel mai mare apostol al neamurilor. Prin credință Apostolul Petru a primit să fie răstignit la Roma, pe cruce, cu capul în jos pentru dragostea lui Hristos, iar Sfântului Pavel i s-a tăiat capul.

Prin credință, zeci de milioane de creștini au primit cu bucurie să fie arși de vii, tăiați, sfâșiați de lei, sau înecați în mare, pentru Evanghelie, strigând: "Suntem ucenici ai lui Hristos și fii ai lui Dumnezeu după dar și suntem gata să ne dăm viața și să trăim cu El în veci, decât să ne lepădăm și să ne osândim în iad!" Prin credință, ucenicii Sfinților Apostoli și toți dumnezeieștii Părinți au mărturisit și au apărat dreapta credință ortodoxă, prin cuvânt și prin minuni și au fixat-o definitiv în dogme și canoane la cele șapte Sinoade Ecumenice.

Prin credință, mulți creștini iubitori de Hristos au părăsit grijile și plăcerile lumii și s-au făcut călugări, sihaștri și sfinți prin mânăstiri, prin munți și prin crăpăturile pământului, ducând viață îngerească. Prin credință, nenumărați păgâni s-au convertit la creștinism și mulți păcătoși s-au pocăit și au devenit creștini desăvârșiți. Prin credință și dragoste pentru Hristos, casele creștinilor s-au transformat în biserici, fecioarele au devenit mirese ale lui Hristos, iar bărbații cu viață sfântă au ajuns mărturisitori ai ortodoxiei și slujitori vrednici ai sfintelor altare. Prin credință, după două mii de ani de luptă cu puterile întunericului, creștinismul s-a răspândit în toată lumea, biruind marile arme ale Satanei necredința, sectele, desfrâul și ura dintre oameni.

Iubiți credincioși,
Am arătat aici câteva mărturii despre marile fapte ale credinței. În continuare voi vorbi pe scurt despre puterea rugăciunii și a postului. Mai întâi, trebuie să facem rugăciunea cu credință (Matei 21, 22; Marcu 11, 24; Evrei 11, 6). Apoi trebuie s-o facem din toată inima (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 145; Ieremia 29, 13) și neîncetat (Luca 21, 36; I Tesaloniceni 5, 17).

Faptele mari și minunate ale rugăciunii și postului sunt nemăsurate. Spre încredințare vom vorbi aici despre câteva din ele.

Prin rugăciune și post, Moise proorocul a luat din mâinile lui Dumnezeu Tablele Legii (Ieșire 34, 28). Prin rugăciune și post, marele prooroc Ilie a încuiat cerul să nu plouă trei ani și șase luni; și iarăși cu rugăciune și cu post, a pogorât foc din cer și a descuiat cerul, de a dat Dumnezeu ploaie pe pământ (III Regi 18, 38). Cu rugăciune și cu post, Daniel proorocul a ieșit nevătămat din groapa leilor (Daniel 6, 17-23). Prin rugăciune și post ninivitenii au scăpat de pieire (Iona 3, 5-10). Rugăciune și post poruncește Dumnezeu, prin proorocul Ioil, să facă iudeii spre a scăpa de urgia Domnului (Ioil 2, 12-15).

Prin post de patruzeci de zile, Mântuitorul biruiește cele trei ispite ale satanei în pustie (Matei 4, 1-11). Cu rugăciune și cu post, Ana proorocița a născut pe Samuel, fiind stearpă mai înainte (I Regi 1, 11; 16, 28). Cu rugăciune și cu post aspru a petrecut toată viața sa Sfântul Ioan Botezătorul și Înainte Mergătorul pentru care a fost mărturisit de Însuși Mântuitorul drept cel mai mare om născut din femeie (Matei 11, 10-19). Cu rugăciune și cu post s-au întărit Sfinții Apostoli în osteneala propovăduirii Evangheliei lui Hristos (II Corinteni 6, 4-5; 11, 27). Cu rugăciune și cu post se izgonesc diavolii din oameni (Matei 17, 19-21). Prin rugăciune și post sfinții lui Dumnezeu au făcut minuni mari și multe, atât în Legea Veche cât și în Legea Harului, cum citim în Sfânta Scriptură, în cărțile de cult și în viețile sfinților.

Dar să luați aminte că nu toată credința este bună, ci numai credința cea dreaptă, ortodoxă, unită cu faptele cele bune. Numai rugăciunile și posturile rânduite de Biserica dreptmăritoare sunt bune, iar rugăciunile și posturile care le fac păgânii, sectanții și ereticii sunt urâciune înaintea lui Dumnezeu pentru că nu se fac după îndreptarul credinței apostolice. Sfântul Apostol Pavel ne arată că, “cel ce nu se luptă după lege, nu se încununează“ (II Timotei 2, 4-5). Numai cel ce slujește lui Dumnezeu în adevăr și lucrează toate faptele cele bune după dreapta credință și spre slava lui Dumnezeu, poate să dobândească mântuirea sufletului său (I Corinteni 10, 31; Filipeni 1, 9-11). Altfel toate posturile și rugăciunile noastre devin urâciune înaintea lui Dumnezeu (Isaia 1, 11-15).

Așadar, frații mei, fiți cu mare luare aminte și să nu vă luați după cei rătăciți de la dreapta credință, cărora li se pare că vor dobândi mântuirea sufletelor lor, fără a asculta de Biserica lui Hristos. Auziți ce spune Sfântul Efrem Sirul: "Când mintea omului va părăsi dreapta credință, toate faptele sale cele bune nu mai sunt de folos". Iar Sfântul Ioan Damaschin, arătând același lucru cu alte cuvinte zice: "Binele nu este bine când nu se face bine" (Filocalia IV, 1948, pag 194).

Despre puterea rugăciunii și a credinței se vorbește și în Evanghelia ce s-a citit astăzi, în care se spune cum a vindecat Mântuitorul un copil demonizat. Copilul a fost adus de tatăl său la ucenici, dar aceștia n-au putut să alunge duhul rău din el. Iar dacă a coborât Domnul de pe Muntele Tabor, tatăl copilului a îngenunchiat la picioarele Lui și a zis: “Doamne, miluiește pe fiul meu că este lunatic și greu pătimește; că de multe ori cade în foc și de multe ori în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece...“ (Matei 17, 14-16).

Vedeți ce greu se vindecă un om epileptic, stăpânit de duh necurat? Că dacă nici Apostolii n-au putut să vindece acest copil demonizat, cu atât mai greu vor reuși preoții să vindece pe cei stăpâniți de diavoli, și mai ales pe cei robiți de patimi grele. Diavolul obișnuiește să-l arunce pe cel epileptic uneori în foc, alteori în apă, ca să-l omoare și să ne amăgească a crede că nu el, ci apa și focul l-au ucis. Dar asupra sufletului celui bolnav, vrăjmașul nu are nici o putere. Însă pe cei robiți de patimi cumplite, precum: necredința, mândria, mânia, beția, desfrâul și uciderea, oare nu-i chinuiesc diavolii mai rău ca pe cei epileptici?

Nu vedeți pe unii ca aceștia cum îi chinuiesc patimile, cum se aprind ca de foc de patima mâniei, a desfrâului, a mândriei și a răzbunării, patimi ce stăpânesc astăzi toată lumea? Sau pe cei bețivi și nepăsători de a lor mântuire, nu vedeți cum îi aruncă diavolul în apa necredinței și a nesimțirii sufletești? Unii ca aceștia, chiar dacă le vorbești de rai, ei nu-l doresc. Iar dacă le spui de boli grele, de moarte și osânda iadului care îi așteaptă din cauza păcatelor făcute, ei nu se cutremură, nici nu vor să le părăsească prin pocăință, căci păcatele vechi, adică patimile întunecă și orbesc mintea și omoară sufletul și conștiința oamenilor. Să ne ferească Dumnezeu de o asemenea orbire și moarte sufletească.

Milostivindu-Se Domnul de suferința copilului, i-a zis tatălui său: "Aduceți-l aici la Mine". Apoi certând demonul, duhul rău a fugit, "iar copilul s-a făcut sănătos din ceasul acela". Apropiindu-se ucenicii de Hristos, L-au întrebat: Pentru ce noi n-am putut să scoatem pe demon?... Pentru necredința voastră! a răspuns Mântuitorul. Că acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post (Matei 17, 19-21).

Din aceste cuvinte vedem că Domnul mai întâi cheamă pe cel bolnav la Sine. Dacă toți se feresc și chiar fug de cei bolnavi, Fiul lui Dumnezeu îi cheamă la El, îi mângâie, pune mâinile peste ei și îi vindecă atât pentru credința bolnavilor, cât și pentru credința rudelor și a celor ce îi aduc la El. Fără credință tare în Dumnezeu, nimeni nu se vindecă și nu se poate face nici o minune. Dumnezeu cere și colaborarea noastră. El revarsă peste noi harul, mila și iertarea, iar noi trebuie să-i aducem credința noastră, smerenia și pocăința. De aceea a și răspuns ucenicilor că din cauza necredinței lor n-au putut să vindece copilul. Apoi spune Domnul că diavolii se scot din oameni și patimile se scot din inimile noastre "numai cu rugăciune și cu post".

Vedeți ce mare este puterea credinței ajutată de rugăciune și de post? Toate trei la un loc fac nenumărate minuni și vindecări, iar una fără alta nu aduc niciodată roade, nici nu ni se împlinesc cererile. La orice cerere a credincioșilor, trebuie atât din partea lor, cât și a preoților slujitori aceste trei virtuți obligatorii: credință, rugăciune și post. Ba celor bolnavi li se mai cere și spovedanie generală, cu pocăință și hotărâre de a nu mai păcătui.

Cea mai grea boală nu este cea trupească, ci cea sufletească, pentru că pierde și trupul și sufletul. Cea mai grea demonizare a omului nu este epilepsia, care chinuiește numai trupul, ci este înrobirea omului de patimi ucigătoare de suflet. Un om stăpânit de beție și desfrâu este un om posedat de diavoli. Pentru aceea este mai greu de vindecat un bețiv, un desfrânat, un ucigaș, sau un om stăpânit de ură, de lăcomie, invidie, decât un om chinuit de un duh necurat, cum este copilul din Evanghelia de astăzi.

Întristarea noastră este că, astăzi, numărul credincioșilor tineri și bătrâni stăpâniți de asemenea patimi este cu mult mai mare ca odinioară. Înclinarea oamenilor tot mai mult spre beție și desfrâu, spre necredință și grupări sectare, spre egoism, divorț și ucidere ne îngrijorează din ce în ce mai mult. Ba acest fenomen se extinde mai ales în rândurile celor tineri, în ultimii ani, prin filmele de groază care duc la crimă și filmele imorale care împing, în masă, la păcate pe atâția tineri care cad pradă acestor droguri diabolice, străine de sufletul, de credința și cumințenia neamului nostru.

Dumneavoastră, frați creștini, în calitate de fii ai Bisericii lui Hristos, de părinți, de frați și educatori de copii, aveți mare grijă cum vă creșteți copii pe care vi i-a dat Dumnezeu! Nu-i ucideți înainte de naștere prin avort, nici după naștere prin sminteală și lipsă de educație religioasă! Nu-i lăsați pradă beției, necredinței și desfrâului la vârsta tinereții! Sânt copiii dumneavoastră, dar sunt și copiii lui Hristos, care ne zice: “Lăsați copiii să vină la Mine!“ (Luca 18, 16). Aveți grijă de copiii ce vi i-a dat Dumnezeu! Vom da împreună greu răspuns pentru ei, pentru fiecare suflet pierdut, furat, ucis de diavolul.

Duceți-i regulat la biserică, la rugăciune, la spovedanie, la Sfânta Împărtășanie. Puneți-le la îndemână cărți creștinești de zidire sufletească și scăpați-i de desfrâu și necredință.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să ne izbăvească pe toți de cursele cele cumplite ale diavolilor ucigași de oameni. Amin.

Sursa: Doxologia