Toronto,
14 august 2015 (LifeSiteNews) – Asociaţiile de părinţi din
Canada estimează că până la 20.000 de copii vor fi retraşi de la
şcolile publice din provincia canadiană Ontario în toamna care
vine, din cauza agendei radicale de educaţie sexuală introdusă de
guvernul liberal, în ciuda protestelor publice şi a opoziţiei
acerbe a părinţilor.
Aceasta
ar putea conduce la pierderea a cel puţin 1.000 de posturi din
învăţământ la nivelul provinciei.
Criticii
programei de educaţie sexuală spun că aceasta violează inocenţa
copiilor promovând agresiv învăţături ofensive din punct de
vedere moral şi periculoase din punct de vedere fiziologic.
La
clasa întâi copiii sunt învăţaţi ce înseamnă relaţiile
sexuale consensuale, la clasa a treia ce este homosexualitatea, în
clasa a şasea li se vorbeşte despre masturbare, iar într-a şaptea
despre sexul oral şi anal. Elevii de clasa a opta trebuie să aibă
un „plan sexual”, iar de la două sexe biologice programa ajunge
la şase „genuri”.
O
mulţime de părinţi şi-au mutat deja copii la şcoli religioase
sau i-au înrolat în învăţământul de la distanţă
(homeschooling).
Opoziţia
a fost puternică şi bine organizată, în Alianţa Canadiană a
Familiilor, o organizaţie formată din 25 de asociaţii de părinţi.
Părinţii îngrijoraţi au făcut marşuri şi mitinguri, petiţii
şi lobby pe lângă şcoli, adunări la care se striga de duduiau
pereţii: „We say no! We say no!” („Spunem NU!”). Părinţii
nu şi-au mai trimis copiii la şcoală timp de o săptămână ca o
grevă-protest şi au încercat de nenumărate ori să vorbească cu
premierul despre problema lor.
Cu
toate acestea, premierul Kathleen Wynne, lesbiană declarată, i-a
acuzat de homofobie, cu toate că oponenţii spun că au votat cu
partidul liberal, pe care ea îl reprezintă, nu cu cel conservator.
Însă
premierul a aprobat finanţarea de la buget a unui program de
promovare a respectivei curicule de educaţie sexuală şia pretins
că toţi oponenţii acesteia sunt „homofobi”, „ignoranţi”
şi „pioni” într-un complot conservator „abject”.
Preluare
de pe Știri pentru Viață
0 comments:
Trimiteți un comentariu