Cerând
binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan şi-a luat cărţile
sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în
zi de duminică, şi, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obştea
Mănăstirii Neamţ. Stareţul mănăstirii, Episcopul Nicodim l-a
primit cu multă dragoste şi, după ce l-a trimis să se închine în
faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica
voievodală, i-a rânduit ascultare la infirmerie şi la biblioteca
mănăstirii. Era foarte tăcut, ascultător şi smerit.
Toţi
se foloseau de smerenia, de blândeţea şi de dragostea lui şi
cugetau că este un ales al lui Dumnezeu.
Dorind
viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru
Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul,
fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă.
Fericitul
monah Ioan Iacob se nevoieşte, în Mănăstirea
Sfântul Sava de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele
ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli. Ziua
era în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur
în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi şi
citiri din Sfânta Evanghelie şi din scrierile Sfinţilor Părinţi.
Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese
patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce
veneau la el. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri
duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă
sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la
Mormântul Domnului.
Este numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul
Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a
botezat Domnul nostru Iisus Hristos. Timp de 5 ani, cât a dus
această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârşit zilnic toate
sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din
Sfinţii Părinţi cu învăţături pentru călugări şi pelerini;
a compus un bogat volum de versuri duhovniceşti, a înnoit chiliile
şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească din
schit, ostenin- du-se mult pentru primirea pelerinilor din ţară, pe
care îi spovedea, îi împărtăşea şi le dădea sfaturi
mântuitoare de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut
de nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe valea
Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei Maria
Egipteanca.
Din
vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage la o peşteră din
apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se
ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Aici s-a nevoit Sfântul
Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni
neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri
îndelungate, în lacrimi neştiute, în cugetări şi în doriri
duhovniceşti, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri,
lupte cu diavolii şi cu înstrăinare totală, aprinzându-se de
multă râvnă pentru Hristos şi slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime
lăudat.
În
vara anului 1960, era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare.
Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtăşit
cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa la orele 5 şi-a dat sufletul
în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. La 8 august
1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme,
răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi
l-a numărat în ceata sfinţilor, pentru nevoinţa şi sfinţenia
vieţii sale de pe pământ.
Cu
ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu