Pe
acest Sfânt Prooroc Samuel l-a fericit cu laude Isus Sirah, zicând:
„Samuel, proorocul Domnului, cel iubit de Domnul, a ridicat
împărăţia şi a uns pe Saul şi pe David peste poporul Lui. Cu
legea Domnului a judecat adunarea şi a cercetat Domnul pe lacov prin
rugăciunile lui. Şi a fost cunoscut întru credinţa sa că este
prooroc credincios. El a chemat pe Domnul cel puternic, când îl
împresurau vrăjmaşii lui împrejur, iar Domnul a tunat din cer, şi
cu glas mare a făcut auzit glasul Lui. El a pierdut pe stăpânitorii
Tirului şi pe toţi boierii filistenilor. Mai înainte de sfârşitul
său, Samuel s-a mărturisit înaintea Domnului şi a unsului Lui, că
din averi şi până la încălţăminte n-a luat de la nimeni ceva,
şi nu i-a făcut lui ocară nici un om. După adormirea sa a
proorocit şi a arătat împăratului Saul sfârşitul lui. Apoi a
înălţat din pământ glasul său prin proorocie, pentru ca să
piardă fărădelegile popoarelor". Acestea le-a zis Sirah, iar
noi, păcătoşii, nădăjduind ca, prin rugăciunile acestui sfânt
plăcut al lui Dumnezeu, să câştigăm iertare de păcate şi
mântuire, slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe un
Dumnezeu în Treime, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu