Apostolul
Petru
1, 10-19
Fraţilor,
siliţi-vă cu atât mai vârtos să faceţi temeinică chemarea şi
alegerea voastră, căci, făcând acestea, nu veţi greşi
niciodată. Că aşa vi se va da cu bogăţie intrarea în veşnica
împărăţie a Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos.
Drept aceea, vă voi aminti pururea de acestea, cu toate că le ştiţi
şi sunteţi întăriţi întru adevărul în care staţi. Socotesc,
dar, că este drept, câtă vreme sunt în acest cort, să vă ţin
treji, prin aducerea aminte, fiindcă ştiu că degrabă voi lepăda
cortul acesta, precum mi-a arătat Domnul nostru Iisus Hristos. Dar
mă voi sili ca, şi după plecarea mea, să vă amintiţi necontenit
de acestea, pentru că noi v-am adus la cunoştinţă puterea
Domnului nostru Iisus Hristos şi venirea Lui nu luându-ne după
basme meşteşugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noştri.
Căci El a primit de la Dumnezeu-Tatăl cinste şi slavă atunci
când, din înălţimea slavei, un glas ca acesta a venit către El:
«Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit». Şi
acest glas noi l-am auzit, pogorându-se din cer, pe când eram cu
Domnul în muntele cel sfânt. Şi avem cuvântul proorocesc mai
întărit, la care bine faceţi luând aminte, ca la o făclie ce
străluceşte în loc întunecos, până când va străluci ziua, şi
Luceafărul va răsări în inimile voastre.
*
Evanghelia
Matei
17, 1-9
În
vremea aceea a luat Iisus cu Sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan,
fratele lui, şi i-a dus pe ei într-un munte înalt, în
singurătate. Şi s-a schimbat la faţă înaintea lor aşa încât
faţa Sa strălucea ca soarele, iar hainele Sale se făcuseră albe
ca lumina. Şi iată că s-au arătat lor Moise şi Ilie, vorbind
împreună cu Iisus. Atunci, începând Petru, a zis către Iisus:
Doamne, bine este nouă să fim ; dacă voieşti, vom face aici trei
colibe: Ţie una, lui Moise una şi una lui Ilie. Dar pe când vorbea
el încă, iată un nor luminos i-a învăluit pe ei şi iată un
glas din nor a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit, în care bine am
voit; pe Acesta să-L ascultaţi. Şi auzind ucenicii, au căzut cu
faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte tare. Dar
apropiindu-se Iisus, s-a atinns de ei şi le-a zis: sculaţi-vă şi
nu vă temeţi. Atunci, ridicându-şi ochii lor, n-au mai văzut pe
nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau ei din
munte, Iisus le-a poruncit, zicând: să nu spuneţi nimănui cele ce
aţi văzut, până nu se va scula din morţi Fiul Omului.
Pr.
Ilie Cleopa - extras din Predica la Schimbarea la Faţă
Iubiţi
credincioşi,
Astăzi
S-a schimbat la faţă pe Tabor Domnul nostru Iisus Hristos, ca să
întărească în credinţă pe ucenici că El este Fiul lui
Dumnezeu, iar în vremea patimii de bunăvoie să înţeleagă taina
mântuirii lumii prin Cruce şi prin Înviere. Dar Hristos S-a
schimbat la faţă şi pentru a schimba "faţa" sufletelor
noastre. Pentru că noi toţi suspinăm după lumină. Dar nu vom
putea intra în lumină, de nu vom fi fii ai luminii. Nu vom putea
vedea pe Iisus Hristos Mântuitorul, şezând pe foc de serafimi şi
pe aripi de heruvimi, dacă nu ne vom schimba şi noi "faţa"
sufletelor noastre. Nu ne vom putea mântui, dacă mai întâi nu ne
vom pocăi aici pe pământ, adică dacă nu ne vom schimba viaţa,
faptele şi cugetele minţii şi ale inimii.
Deci
să ne prefacem din răi în buni. Din oameni mândri şi desfrânaţi,
să ne schimbăm prin căinţă, în creştini smeriţi şi curati.
Din oameni lacomi, nepăsători şi zgârciţi, să ne schimbăm în
creştini înfrânaţi, milostivi şi râvnitori la fapta bună. Din
oameni stăpâniţi de patimi şi de ură către aproapele, să ne
schimbăm în creştini blânzi şi iubitori de Dumnezeu şi de
oameni.
Să
ne facem fii ai luminii şi ai nădejdii, fii credincioşi ai
Bisericii, ai dragostei, ai lui Dumnezeu. Şi cum ne putem schimba
faţa sufletelor noastre, adică cum ne vom putea pocăi şi lumina
mintea şi inimile? Prin părăsirea păcatelor făcute până
astăzi. Şi aceasta se face numai prin Spovedanie şi Sfânta
Îrnpărtăşanie luată cu mare evlavie şi pregătire. Apoi, ne
putem lumina cu darul Duhului Sfânt, dacă vom urca şi noi cu
Hristos pe Muntele Taborului. Taborul închipuieşte Biserica.
Prin participarea la slujbele Bisericii, urcăm sigur spre vârful
Taborului, creştem duhovniceşte din putere în putere şi ajungem
sus, în lumina lui Hristos Celui înfăşurat în focul dumnezeirii.
Spre această lumină taborică au alergat toti sfinţii şi
înaintaşii noştri. Pe aceasta s-a căutăm şi noi.
Dar
să ne întrebăm: când S-a schimbat Hristos la faţă? În clipa
când Se ruga pe Tabor. Să ne rugăm mai mult, fraţii mei. Să ne
rugăm mereu, neîncetat şi, mai ales, să ne rugăm cu căinţă,
cu lacrimi şi din inimă. Rugăciunea stăruitoare, statornică,
făcută din inimă înfrântă şi smerită, cum spune David
proorocul, curăţă mintea şi inima, scoate lacrimi din adânc,
alungă mânia, pofta şi mândria, naşte lacrimi, coboară peste
noi harul Duhului Sfânt şi ne schimbă la faţă. Adică, ne dă
pace în inimă, nădejde în mântuire, răbdare în ispitele vieţii
şi ne iluminează conştiinţa. Şi dacă, pe lângă rugăciune,
smerenie şi spovedanie curată, mai adăugăm blândeţe, milostenie
şi iertare către toţi, atunci devenim fii ai lui Dumnezeu după
har, devenim fii devotaţi ai Bisericii şi moştenitori ai
împărăţiei cerurilor. Atunci vom urca şi noi cu apostolii pe
Taborul cel de sus, să-L vedem pe Hristos şezând pe tronul slavei
Sale. Atunci vom putea să cântăm şi noi cu îngerii şi cu
sfinţii această cântare pe care o cântă astăzi Biserica:
Schimbatu-Te-ai la faţă în munte, Hristoase Dumnezeule arătând
ucenicilor Tăi slava Ta pe cât li se putea. Strălucească şi
nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru
rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină,
slavă Ţie. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu