Omule,
făptura mea
Pentru
ce m-ai părăsit
Şi
pe alte căi mergând,
Drumul
vieţii l-ai greşit ?
Iubitor
de oameni sunt
„Şi
al milei Dumnezeu”
Pentru
ce te-ai făcut
Rob
„potrivnicului Meu”
Pentru
tine, Eu – din veac –
Mântuire
am lucrat,
Pogorându-mă
de sus,
Cerurile
am plecat.
Căci
luând Eu chip de rob,
Din
Fecioară m-am născut
Şi
smerit, şi prea sărac,
Pe
pamânt am petrecut.
Suferit-am
prigoniri,
Vorbe
rele şi ocări,
Trupul
Meu spre rane am dat
Şi
obrazul la scuipări.
Pogorându-mă
din cer,
Ca
să te ridic la el,
Chipul
slavei am lăsat,
Pentru
tine cel „mişel”!
Necinstire
am răbdat,
Ca
din nou să te slăvesc;
Întru
tot sărac am fost,
Ca
să te îmbogăţesc.
Rane
grele am primit,
Sângerându-Mă
de tot,
Ca
să-ţi vindec rana ta
Şi
din „sângiuri” să te scot.
Strop
de sânge n-am cruţat
Şi
de chip Eu m-am lipsit,
Ca
să-ţi curăţ sufletul,
Întru
patimi ponosit.
Tu
greşind de la-nceput,
Împotriva
Tatălui,
Ţi-am
luat asupra Mea
Sarcina
păcatului.
Birnic
morţii tu erai
– Pe
vecie osândit –
Dar
luând Eu vina ta
„Birul
morţii” am plătit.
Fiere
beau şi cu oţet
Şi
pe lemn mă răstignesc,
Ca
din „lemnul cel amar”,
Rod
prea dulce să-ţi gătesc.
Răstignit
între tâlhari,
Socotitu-m-am
„blestem”,
Ca,
pe tine iar moştean
– La
viaţă să te chem.
Pentru
această dragoste,
Urâciune
Îmi plăteşti
Şi
„pogorământul” meu
Pururea
dispreţuieşti!
Căci,
în loc să vii acum,
Cu
iubire să-mi slujeşti
Tu
iubeşti păcatele
Şi
de patimi te robeşti.
Care
lipsă, spune-Mi dar,
Întru
Mine ai aflat,
De
întârzii rătăcind
– De
la Mine depărtat – ?
Dacă
vrei tot binele,
Eu
sunt „binelui izvor”,
Şi
aicea pe pământ,
Şi
în veacul viitor.
Fericirea
veşnică,
Dacă
vrei s-o dobândeşti,
Eu
sunt singur „Dătător
Fericirii
sufleteşti”.
Frumuseţea
tu dorind
Desfătare
ca să ai,
„Podoaba”
lumii sunt
Şi
„dulceaţa cea din rai”.
De
râvneşti la nem slăvit,
Eu
sunt „Unul cel născut”
Din
Fecioară negrăit
Şi
din cel fără-nceput.
Cauţi
slavă şi puteri
Ca
să ai neîncetat,
Eu
sunt „Domn Puterilor”
Şi
„al Slavei Împărat”.
La
averi fără sfârşit,
Dacă
(poate) ai râvnit,
Eu
sunt „Veşnic Vistier
Bunătăţilor
din cer”.
Înţelept
voind să fii,
Fă-te
Mie următor,
Eu
sunt „Raza Tatălui”
Şi
„al tău luminător”.
Cu
prieten credincios,
Dacă
vrei mereu să fii,
Eu
sunt „Mire” sufletesc
În
„cămara” Mea să vii.
Iar
dreptate căutând,
De
la oameni n-ai să scoţi,
Eu
sunt „Drept judecător”
Nemitarnic
pentru toţi.
Întru
scârbe şi nevoi,
Când
mă chemi în ajutor,
Pretutindenea
degrab,
Eu
îţi sunt ajutător.
La
durere nu slăbi,
Amărându-te
prea rău,
Eu
sunt „Doctor trupului
Şi
al sufletului tău”.
De-ntristare
şi necaz
Dacă
eşti împresurat,
Alinarea
ta sunt Eu,
Suflete
nemângâiat.
Obosit
de greutăţi
Pe
al vieţii tale drum
Eu
în veci odihnă sunt,
Totdeauna
şi acum.
Pacea
sufletului tău
Dacă
rău s-a tulburat,
Către
Mine, vino iar,
Eu
sunt Păcii Împărat.
Frica
morţii dacă ai
Crede
nu te tulbura,
Eu
sunt „viaţa tuturor”
Şi
acum şi pururea.
Negura
păcatelor
Cuprinzându-ţi
viaţa ta,
Eu
sunt „Soare neapus”,
Vino
la lumina Mea!
Adevăr
neprihănit
Pe
pământ nu căuta,
Eu
sunt „Sfântul Adevăr”
Pentru
mântuirea ta.
Rătăcindu-te
mereu
Într-al
vieţii greu noian,
Eu
sunt „calea fără greş”
Care
duce la liman.
Iar
acuma dacă n-ai
Povăţuitor
la cer,
Eu
„Păstorul tău cel Bun”
Nu
te voi lăsa stingher.
Dacă
nu cutezi să vii,
(De
păcate ruşinat)
Eu,
să ştii că sunt la toţi,
„Primitor
prea îndurat”.
Căci
am zis să vie toţi
– Către
Mine-cei ce au
Osteneală
şi poveri,
Ca,
odihnă să le dau! –
Observaţie.
Această „chemare la pocăinţă” am alcătuit-o după modelul
celeia ce s-a scris în limba rusă de Sfântul Tihon Zadonschi,
Episcopul Voronejului, din a cărui Sfinte Moaşte se află la
Hebron, în Mânăstirea Rusescă.
Ioan
Ieroschimonahul!
Sursa:
Sf. Ioan Iacob Hozevitul
0 comments:
Trimiteți un comentariu