25 august: Sfântul Ioan Carpatiul

Dumnezeu ne va ridica

Când cineva, tare nevoindu-se, s-ar birui, nicidecum să nu se necăjească, nici să obosească cu năravul, ci prin graiurile Isaiei să se îndrepteze şi să fie cu bun suflet, unele ca acestea cântând: Cei puternici plecaţi-vă, o, viclenilor draci; cei ce v-aţi întărit biruiţi-vă: că de vă veţi iarăşi întări, iarăşi vă veţi birui. Şi orice sfat veţi sfătui, risipi-l-va Domnul, căci cu noi este Dumnezeu (Isaia 8, 9-10).

Dumnezeu este cel ce ridică pe cei surpaţi (Ps. 144, 14) şi face pe vrăjmaşii noştri a plânge când ne-am căi.

Cununile se dau pentru răbdare

Ci să ştii, iubitule, că nu are trebuinţă Satana a ispiti pe cei de sine ispitiţi şi pururea la cele de jos traşi prin lucrurile cele lumeşti. Şi cunoaşte şi aceasta, că celor ispitiţi cinstite şi cununile se păzesc, iar nu celor ce nu se grijesc pentru Dumnezeu, nici mirenilor celor ce zac cu faţa în sus şi horăiesc. Ci eu, zici tu, foarte mă ispitesc şi şalele mele s-au umplut de ocărit precum grăieşte Prorocul (Ps. 37, 7). Şi „pătimire este şi gârbovire, și nu este în trup vindecare, şi sârguinţă întru oase” (Pilde 3, 8). Ci însă aproape şi de faţă este marele Doftor la cei ce se obosesc, Cel ce poartă neputinţele noastre, şi cu rana Lui au vindecat pe noi şi ne vindecă (Isaia 53, 5); de faţă este şi acum, puind mântuitoarele doftorii. „Pentru că Eu, zice, am bătut prin părăsire, Eu voi și vindeca. Deci să nu te temi când mânia iuțimii Mele va pica, că iarăși voi vindeca. Că precum nu va uita muierea a milui pre fiii pântecelui ei, aşa nici Eu nu te voi uita pe tine”, grăieşte Domnul (A Doua Lege 32, 39; Isaia 7, 4 și 49, 15). „Pentru că inima păsării se varsă spre puii săi și strigă către dânșii, și hrană în gura lor le dă, cu mult mai vârtos îndurările Mele se varsă spre zidirile Mele”.

Mai cu mult îndurările Mele se varsă spre tine şi te cercetează tăinuit. Şi vorbesc către tine în minte, şi hrană pun înlăuntrul cugetului celui ce-i trebuieşte, ca unei mici rândunici. Pentru că hrană ţie voi dărui a fricii celei mai bune, şi hrana doririi celei cereşti, hrană a suspinelor, hrană a mângâierii, hrană a umilinţei, hrană a cântării, hrană a cunoştinţei celei mai adânci şi hrană a oricăror taine dumnezeieşti. Şi dacă mint, acestea grăindu-le ţie, Eu, Stăpânul şi Părintele tău, mustră-mă, şi voi răbda.

Deci acestea Domnul nouă pururea ne vorbeşte prin cugete.

Răbdarea îndrăzneaţă a lui Toma

(In. 20, 29) Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut.

Fericiţi sunt cei care, atunci când harul s-a retras, nu găsesc nici o mângâiere în ei înşişi, ci doar continuă suferinţa şi adânca întunecime, dar nu deznădăjduiesc. Ei, întăriţi prin credinţă, suferă cu bărbăție, încredințați că văd într-adevăr pe Domnul, Cel care este nevăzut.

Sursa: Doxologia