Cum sunt asupriţi românii din Timoc. Complicitatea dintre Securitatea sârbă şi română / Istorie

Cei 300.000 de români vlahi sunt supuşi unui proces agresiv de asimilare din partea statului sârb şi nu li se asigură drepturile minimale care să le garanteze păstrarea identităţii culturale, lingvistice şi religioase. Eugen Popescu, directorul Centrului Român de Studii şi Strategii, explică într-un amplu interviu acordat Epoch Times cum securiştii români fac afaceri cu Securitatea şi statul sârb, sacrificând comunităţile româneşti din Timoc. El acuză şi incompetenţa conducătorilor Departamentului pentru Românii de Pretutindeni care anul acesta n-a dat până în 6 noiembrie niciun ban pentru românii/vlahi.

Epoch Times: După mai multe vizite ale unor oficiali români în Serbia care au avut loc în ultima vreme constatăm că nu s-a întâmplat mare lucru. Cu ce probleme se confrunta românii din Timoc în păstrarea identităţii lor culturale, lingvistice şi religioase?

În Serbia avem două comunităţi româneşti. Cea din Voivodina, de circa 35.000 de persoane, se bucură de toate drepturile: şcoală în limba română, biserică, activităţi culturale şi presă în limba română ca urmare a faptului că a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar şi din timpul acestuia le-a păstrat. La sud de Dunăre, avem o comunitate importantă de peste 300.000 de români vlahi care a intrat în componenţa statului sârb după 1830. Până atunci aceasta a fost sub ocupaţie turcească, care i-a permis însă să-şi păstreze identitatea.

Atunci când statul sârb a ocupat această zonă, erau peste 17 mânăstiri româneşti şi peste 80 de biserici. Toate acestea au dispărut după 1830 şi nu s-a mai ţinut nicio liturghie în limba română. Aceşti peste 300.000 de români sunt împărţiţi în peste 154 de sate complet româneşti şi câteva localităţi mixte.

După 1830, această populaţie a fost ţinta unei campanii asimilaţioniste fără precedent pe care o mai întâlnim doar în spaţiul sovietic. Biserica Ortodoxă Sârbă a introdus în satele româneşti obligativitatea ca toţi să fie botezaţi cu nume sârbeşti. Au fost desfiinţate bisericile şi începuturile de şcoală în limba română.

Asistăm deci la un proces accelerat de deznaţionalizare, faţă de care autorităţile româneşti n-au luat atitudine…

Autorităţile româneşti n-au făcut mai nimic. Dacă în perioada interbelică există o preocupare a României pentru aceşti oameni, în perioada Ceauşescu, aceştia au fost ignoraţi pentru ca el punea accent pe relaţia economică cu sârbii. Această dezvoltare a relaţiilor economice din timpul lui Ceauşescu din păcate o găsim prezentă şi după 1990 în relaţiile bilaterale dintre România şi Serbia. Găsim în cadrul autorităţilor române un fel de complicitate.

Citeşte restul articolului pe The Epoch Times