Şcoala
şi Grădiniţa Brâncovenească vă invită la o dezbatere cu tema:
Mărturii
despre suferinţele românilor basarabeni deportaţi în Siberia joi,
05 noiembrie orele 17.00 la Curtea Brâncovenească - intrarea este
liberă - Invitată de onoare: Scriitoarea Margareta Spânu-Cemârtan,
deportată la vârsta de 6 ani în Siberia
Margareta
Cemârtan-Spânu este unul dintre supravieţuitorii calvarului
deportărilor, fiind printre basarabenii ridicaţi pe 6 iulie 1949.
Frica, frigul şi foamea i-au rămas întipărite în suflet. În
cărţile pe care le-a scris: "Lupii", "Dragostea de
porumbei", "Dragonul roşu", "Fiarele",
"Amintiri din Siberia", sunt cuprinse memorii-mărturisiri
ale calvarului prin care a trecut autoarea, cărţi de care au nevoie
cei de astăzi, pentru a ţine aprinsă flacăra memoriei.
"Am
fost duşi în Siberia ca jertfă şi hrană pentru lupi. Aşa îi
numesc eu pe comuniştii care mi-au distrus viaţa. "
"Nici
un roman şi nici un film artistic nu vor fi în stare să redea
vreodată calvarul siberian, infernul bolşevic prin care a trecut
poporul nostru şi atâtea altele popoare subjugate de satana roşie.
Margareta Cemârtan-Spânu este una din victimele criminalului regim
stalinist. Iar tragicul ei destin reprezintă imaginea dramei
întregii Basarabii." - Grigore Vieru
0 comments:
Trimiteți un comentariu