28 octombrie: ✝) Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești

Vicina a fost un oraş important în secolele XIII-XIV, aşezat în regiunile de nord ale Dobrogei, cel mai probabil pe o insulă din faţa aşezării actuale Isaccea (odinioară oraşul Noviodunum). Scaunul mitropolitan de la Vicina a fost întemeiat înainte de secolul al XIII-lea, sub jurisdicţie bizantină. Perioada de la jumătatea secolului al XIV-lea, când Iachint devine mitropolit, este marcată de criza Imperiului Bizantin, care, slăbit de războaie interne, nu-şi mai putea exercita protecţia asupra cetăţii Vicina. Prin anii 1337-1338, Vicina fusese deja cucerită şi prădată de tătari, pentru ca din 1352 să intre sub ocupaţie genoveză.

În acest context, este posibil ca mitropolitul Iachint să se fi retras la Curtea Domnească de la Argeş, sub domnitorii Basarab I (1310-1352) şi Nicolae Alexandru (1352-1364). Alungând hoardele tătare ce organizau expediţii de jaf în voievodat, domnitorul Ţării Româneşti ajunsese să stăpânească teritorii din sudul Moldovei, până la Chilia şi Marea Neagră. Nu avem certitudine cu privire la data când Sfântul Iachint a fost nevoit să părăsească scaunul mitropolitan de la Vicina. Cert este că, în anul 1359, se afla în Ţara Românească, la Curtea Domnească a lui Nicolae Alexandru Basarab, ca mitropolit al Ungrovlahiei.

Drept răspuns la stăruinţele domnitorului român, în urma unei corespondenţe a Cancelariei domneşti cu Patriarhia Ecumenică, în mai 1359 un document patriarhal aprobă mutarea ierarhului Iachint, de la Vicina la Curtea de Argeş. Sinodul din Constantinopol, sub preşedinţia patriarhului Calist, în timpul împăratului Ioan V. Paleologul, numea pe Iachint „păstor legiuit a toată Ungrovlahia cu rangul de mitropolit preacinstit, spre binecuvântarea şi îndreptarea duhovnicească a domnitorului, copiilor lui şi a întregii sale domnii“. Aportul ierarhului ortodox la recunoaşterea scaunului vlădicesc, deja existent la Argeş, de către Patriarhia Ecumenică este deosebit de important, în contextul politic al vremii. Regele maghiar Ludovic cel Mare (1342-1382), cunoscut pentru prozelitismul său, exercita presiuni asupra voievodului român pentru acceptarea confesiunii catolice în Ţara Românească.

Amintita corespondenţă cu Patriarhia Ecumenică dovedeşte rodnica misiune a mitropolitului Iachint pe lângă domnul Nicolae Alexandru, care îi cerea patriarhului Calist al Constantinopolului „numai pe el, nu pe altul, cu multe rugăminţi, fiind foarte agreat de marele voievod”. Domnitorul însuşi primea sfat de la patriarhul ecumenic, în scrisoarea din mai 1359, „să se păzească de adunările eretice şi de dogmele din afară şi străine credinţei”. Ca arhipăstor al românilor dintre Dunăre şi Carpaţi, Sfântul Iachint a organizat viaţa bisericească din Ţara Românească, hirotonind preoţi şi construind biserici de mir pentru popor.

Ca prieten şi ucenic al Sfântului Grigorie Palama, nu putea neglija monahismul românesc. De la Sfântul Munte Athos a adus pe Sfântul Nicodim de la Tismana, pentru a organiza mănăstirile româneşti după model athonit. Mănăstirea Cutlumuş din Sfântul Munte a fost gazdă a călugărilor valahi, care se întorceau în ţară cu experienţă duhovnicească athonită. Mănăstirile Tismana, „Sfântul Nicolae” - Domnesc din Curtea de Argeş sau Negru-Vodă din Câmpulung datorează buna organizare încă de la începuturi Sfântului Ierarh Iachint. Ca „exarh al plaiurilor”, mitropolitul purta de grijă românilor transilvăneni, cărora le hirotonea clerici şi le trimitea misionari.

În ultimii ani din viaţă îl găsim la reşedinţa mitropolitană de la Curtea Domnească a lui Vladislav I (1364-1377), cel de-al treilea voievod român în timpul căruia a păstorit. În anul 1370, Iachint trimitea patriarhului ecumenic Filotei o scrisoare prin care justifica absenţa de la şedinţele Sinodului Patriarhal, nu din motive de rea-voinţă, ci din cauza bătrâneţii. Vârsta înaintată şi sănătatea precară a mitropolitului Iachint l-au determinat pe domnul Vladislav I să-l oprească de la o aşa lungă deplasare. În aceeaşi scrisoare, mitropolitul Ungrovlahiei se îngrijea de viitorul scaunului vlădicesc de la Argeş, cunoscându-şi sfârşitul aproape. Astfel, cerea patriarhului ecumenic ca dicheofilaxul Daniil Critopol - juristul patriarhal trimis în Ţara Românească să cerceteze activitatea bisericească - „să fie sfinţit, dăruit şi binecuvântat ca arhiereu a toată Ungrovlahia“. În prima jumătate a anului 1372, mitropolitul Iachint s-a mutat la cele veşnice, fiind înmormântat în complexul mitropolitan de la Curtea de Argeş.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în şedinţa din 8 iulie 2008, a hotărât canonizarea celui dintâi Mitropolit al Ţării Româneşti, Sfântul Ierarh Iachint de Vicina. La data de 26 octombrie 2008 a avut loc proclamarea solemnă a canonizării sale.

Sursa: Doxologia