Vicina
a fost un oraş important în secolele XIII-XIV, aşezat în
regiunile de nord ale Dobrogei, cel mai probabil pe o insulă din
faţa aşezării actuale Isaccea (odinioară oraşul Noviodunum).
Scaunul mitropolitan de la Vicina a fost întemeiat înainte de
secolul al XIII-lea, sub jurisdicţie bizantină. Perioada de la
jumătatea secolului al XIV-lea, când Iachint devine mitropolit,
este marcată de criza Imperiului Bizantin, care, slăbit de războaie
interne, nu-şi mai putea exercita protecţia asupra cetăţii
Vicina. Prin anii 1337-1338, Vicina fusese deja cucerită şi prădată
de tătari, pentru ca din 1352 să intre sub ocupaţie genoveză.
În
acest context, este posibil ca mitropolitul Iachint să se fi retras
la Curtea Domnească de la Argeş, sub domnitorii Basarab I
(1310-1352) şi Nicolae Alexandru (1352-1364). Alungând hoardele
tătare ce organizau expediţii de jaf în voievodat, domnitorul
Ţării Româneşti ajunsese să stăpânească teritorii din sudul
Moldovei, până la Chilia şi Marea Neagră. Nu avem certitudine cu
privire la data când Sfântul Iachint a fost nevoit să părăsească
scaunul mitropolitan de la Vicina. Cert este că, în anul 1359, se
afla în Ţara Românească, la Curtea Domnească a lui Nicolae
Alexandru Basarab, ca mitropolit al Ungrovlahiei.
Drept
răspuns la stăruinţele domnitorului român, în urma unei
corespondenţe a Cancelariei domneşti cu Patriarhia Ecumenică, în
mai 1359 un document patriarhal aprobă mutarea ierarhului Iachint,
de la Vicina la Curtea de Argeş. Sinodul din Constantinopol, sub
preşedinţia patriarhului Calist, în timpul împăratului Ioan V.
Paleologul, numea pe Iachint „păstor legiuit a toată Ungrovlahia
cu rangul de mitropolit preacinstit, spre binecuvântarea şi
îndreptarea duhovnicească a domnitorului, copiilor lui şi a
întregii sale domnii“. Aportul ierarhului ortodox la recunoaşterea
scaunului vlădicesc, deja existent la Argeş, de către Patriarhia
Ecumenică este deosebit de important, în contextul politic al
vremii. Regele maghiar Ludovic cel Mare (1342-1382), cunoscut pentru
prozelitismul său, exercita presiuni asupra voievodului român
pentru acceptarea confesiunii catolice în Ţara Românească.
Amintita
corespondenţă cu Patriarhia Ecumenică dovedeşte rodnica misiune a
mitropolitului Iachint pe lângă domnul Nicolae Alexandru, care îi
cerea patriarhului Calist al Constantinopolului „numai pe el, nu
pe altul, cu multe rugăminţi, fiind foarte agreat de marele
voievod”. Domnitorul însuşi primea sfat de la patriarhul
ecumenic, în scrisoarea din mai 1359, „să se păzească de
adunările eretice şi de dogmele din afară şi străine credinţei”.
Ca arhipăstor al românilor dintre Dunăre şi Carpaţi, Sfântul
Iachint a organizat viaţa bisericească din Ţara Românească,
hirotonind preoţi şi construind biserici de mir pentru popor.
Ca
prieten şi ucenic al Sfântului Grigorie Palama, nu putea neglija
monahismul românesc. De la Sfântul Munte Athos a adus pe Sfântul
Nicodim de la Tismana, pentru a organiza mănăstirile româneşti
după model athonit. Mănăstirea Cutlumuş din Sfântul Munte a
fost gazdă a călugărilor valahi, care se întorceau în ţară cu
experienţă duhovnicească athonită. Mănăstirile Tismana,
„Sfântul Nicolae” - Domnesc din Curtea de Argeş sau Negru-Vodă
din Câmpulung datorează buna organizare încă de la începuturi
Sfântului Ierarh Iachint. Ca „exarh al plaiurilor”, mitropolitul
purta de grijă românilor transilvăneni, cărora le hirotonea
clerici şi le trimitea misionari.
În
ultimii ani din viaţă îl găsim la reşedinţa mitropolitană de
la Curtea Domnească a lui Vladislav I (1364-1377), cel de-al treilea
voievod român în timpul căruia a păstorit. În anul 1370, Iachint
trimitea patriarhului ecumenic Filotei o scrisoare prin care
justifica absenţa de la şedinţele Sinodului Patriarhal, nu din
motive de rea-voinţă, ci din cauza bătrâneţii. Vârsta înaintată
şi sănătatea precară a mitropolitului Iachint l-au determinat pe
domnul Vladislav I să-l oprească de la o aşa lungă deplasare. În
aceeaşi scrisoare, mitropolitul Ungrovlahiei se îngrijea de
viitorul scaunului vlădicesc de la Argeş, cunoscându-şi sfârşitul
aproape. Astfel, cerea patriarhului ecumenic ca dicheofilaxul Daniil
Critopol - juristul patriarhal trimis în Ţara Românească să
cerceteze activitatea bisericească - „să fie sfinţit, dăruit şi
binecuvântat ca arhiereu a toată Ungrovlahia“. În prima jumătate
a anului 1372, mitropolitul Iachint s-a mutat la cele veşnice, fiind
înmormântat în complexul mitropolitan de la Curtea de Argeş.
Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în şedinţa din 8 iulie
2008, a hotărât canonizarea celui dintâi Mitropolit al Ţării
Româneşti, Sfântul Ierarh Iachint de Vicina. La data de 26
octombrie 2008 a avut loc proclamarea solemnă a canonizării sale.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu