Cum au fost uciși încă o dată eroii care „nu mor niciodată”

23 octombrie 2015, ora 13:00. Sediul Asociaţiei 21 Decembrie 1989. Conferinţă de presă despre „Dosarul 13-15 iunie 1990 cu toate conotaţiile sale.” Suntem 10 jurnaliști, cei mai mulţi de la televiziuni. Ȋntr-o parte a sălii sunt grupaţi câţiva membri ai asociaţiei. Părem mai mulţi, deși nici care suntem cu adevărat nu prea mai știm pe ce lume trăim. O tânără din categoria „aţi fost și dumneavoastră în Piaţă?” mă roagă să-i scriu în agendă numele celui care vorbește. Teodor Mărieș, devenit un necunoscut într-o Românie anonimizată, n-a apărut niciodată la „Master Chef” și n-a cântat la „Vocea României”...

„Indiferent ce va fi și ce ne așteaptă, suntem pregătiţi pentru tot”, declară Mărieș, în deschiderea conferinţei de presă. Apoi ne arată o poză cu el în balconul de la Universitate, ca să pareze întrebarea cu „aţi fost acolo?”, și ne spune că meritul deschiderii acelui balcon, devenit istorie, îi aparţine femeii de serviciu. Şi-n timp ce el povestește despre Piaţa Universităţii, ca un preambul pentru subiectul mineriadei, pică întrebarea unei jurnaliste: „Cum comentaţi decizia Parchetului General, de clasare a dosarului Revoluţiei?”. Câteva secunde, toata sala încremenește. Ce clasare? Noi vorbim despre reanimarea dosarului Mineriadei. Cum să claseze cineva dosarul Revoluţiei?!

Teodor Mărieș spune că el nu a fost informat de nimeni în legătură cu acest subiect. „Nu pot să cred că au capacitatea intelectuală să închidă dosarul Revoluţiei, în care există mai multe decizii CEDO decât în Dosarul Mineriadei”, spune Mărieș. Nu-i vine a crede că informaţia din întrebarea jurnalistei e adevărată... De altfel, aveam să aflu mai târziu, el și Ionuţ Matei, avocatul Asociaţiei 21 Decembrie 1989, verificaseră site-ul Ministerului Public, chiar înainte să înceapă conferinţa de presă. Şi nu exista pe site niciun comunicat al Parchetului despre Dosarul Revoluţiei. Prin urmare, Mărieș a intrat în conferinţă de presă fără să aibă habar de ordonanţa de clasare.

Şi, cum nici nu-i vine a crede, vorbește în continuare despre istoria Dosarului Mineriadei. Despre procurorul Dan Voinea, despre cum a închis dosarul Curtea Supremă... Ȋn tot acest timp, jurnaliștii care au internet pe telefonul mobil intră pe site-ul Ministerul Public. Comunicatul e acolo, iar la finalul lui citim „clasare...”, „clasare...”, „clasare...”. Reanimarea Dosarului Mineriadei n-a fost decât o diversiune, pentru îngroparea Dosarului Revoluţiei. Plimbarea numelor lui Iliescu și Roman pe burtierele știrilor tv nu e justiţie. E doar o tehnică abilă de distragere a atenţiei, una pe care o folosesc și hoţii ordinari, în timp ce te fură.

O vreme, conferinţa de presă continuă, iar Mărieș declară că „la închiderea Dosarului Mineriadei a fost o decepţie naţională. Sper să fie o revigorare naţională”. „Au închis Dosarul Revoluţiei!”, spun jurnaliștii. Iar Mărieș se oprește. E blocat. V-aţi uitat vreodată la un om, simţind cum i se rupe sufletul pe dinăuntru? „I-au omorât încă o dată, dacă au făcut asta”, spune Mărieș, privind în gol. Ionuţ Matei se ridică și merge la un calculator, să verifice site-ul Ministerului Public. Revine în sala de conferinţă cu comunicatul tipărit, se așază pe scaun și îl citește. Alături de el, Teodor Mărieș răspunde la întrebările presei. Pentru reușita de la CEDO, verdictul care a redeschis Dosarul Mineriadei, singurul care l-a felicitat în ţară a fost Dan Grigore. Şi din Suedia, diaspora românilor de acolo... Ȋnsă Mărieș nu mai are răbdare. „Ce scrie acolo?”, îl întreabă pe Ionuţ Matei. „Comunicatul e mare, dar... «În raport de rezultatul cercetărilor efectuate cu privire la fiecare victimă în parte şi de impedimentele procedurale referitoare la punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale în cauză, prin Ordonanţa din 14.10.2015 s-a dispus...»”. „14 a zecea, adică săptămâna trecută...”, îl întrerupe Mărieș. Mai exact, cu o săptămână înainte să reînceapă spectacolul mediatic cu Dosarul Mineriadei.

Camerele de filmat sunt pe înregistrare, iar Ionuţ Matei continuă să citească: „...A dispus clasarea cauzei sub aspectul infracţiunilor de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi, respectiv infracţiuni contra umanităţii, reţinându-se că faptele cercetate nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale incriminatoare. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de omor, tentativă de omor şi instigare la infracţiunea de omor, reţinându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau existenţa autorităţii de lucru judecat, dar şi faptul că decesul nu s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală sau că fapta nu există. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă, reţinându-se că faptele nu sunt prevăzute de legea penală....” Clasare... Clasare...

Deasupra tânărului avocat care a încremenit pe scaun, de parcă ar citi o condamnare la moarte, e un panou cu pozele câtorva dintre cei ce au pierit la Revoluţie. Mihai Gîtlan, Alexandru Ionescu, Baban Cornel... Nu le văd numele, îi știu. Au murit în Piaţa Universităţii la 21 decembrie 1989. Am scris despre moartea lor ani la rând. Am scris despre Revoluţie și despre eroii ei, zeci de articole. Sperând că într-o bună zi se va face dreptate. Că vom afla adevărul. „Clasare...”, „”clasare...” Două lumânări mici ard sub panoul cu pozele celor uciși atunci. Astăzi, este singura recunoștinţă ce li se mai aduce.

Când avocatul termină de citit comunicatul Parchetului General, membrii asociaţiei aflaţi în sală încep să murmure. „Cerem demisia imediată a procurorului general, Tiberiu Niţu, și a șefului Parchetului Militar, Ion Vasilache!”, anunţă Mărieș. Conferinţa de presă se termină. Revoluţionarii se grupează și anunţă că merg la Cotroceni. Jurnaliștii se întorc în redacţii, unde fiecare își scrie știrea așa cum îi dictează conștiinţa. Iar eroii „care nu mor niciodată” rămân pe panou, singuri, uciși din nou, printr-o ordonanţă de clasare.

Ȋn București e o zi blândă de toamnă. Mai pe seară, toată naţiunea română va trăi o emoţie colectivă, empatizând cu „Vocea României”.

Sursa: Active News