Părintele
Cezar Axinte
Mulţi
dintre noi au impresia că a ţine copiilor lecţii morale şi a le
vorbi despre Dumnezeu e suficient pentru a le asigura fundamentul
necesar dezvoltării unui om aşa-zis religios. Mai mult, există şi
un fel de superstiţie că, dacă duci regulat copilul la Biserică,
o să-i meargă bine în viaţă. Din păcate însă, o astfel de
mentalitate se dovedeşte păguboasă, căci adesea este prea puţin
pentru a creşte cu adevărat un om evlavios şi cu frică de
Dumnezeu. Mai este însă o problemă pe care mentalitatea de mai sus
nu o poate rezolva: cum poate fi dezvoltat caracterul copilului
astfel încât să se reflecte în acesta virtuţile vieţuirii
creştine? La aceste întrebări am încercat să aflăm răspuns
împreună cu Părintele Cezar Axinte, un vechi prieten al revistei
noastre.
Răspunsul
la marile întrebări ale vieții
-
Cum vedeți rolul credinței în dezvoltarea caracterului?
– Caracterul
unui copil se formează în timp – pentru că vorbim acum de niște
persoane care pleacă de la „vârsta îngerească”: copiii
trăiesc în inima lor starea de Rai. Pe măsură ce cresc și nu mai
au gândirea aceasta minunată, gândirea aceasta binecuvântată de
Dumnezeu, pe măsură ce își însușesc valorile societății, ei
intră într-un conflict interior, și aici intervin părinții. Ca
să formezi însă caracterul copilului trebuie să ai tu însuți
caracterul format. Iar pentru a-ți forma un caracter puternic, în
sensul de eroic, ai nevoie să răspunzi la niște întrebări
fundamentale. Părinții nu pot răspunde la întrebarea: „Care
este scopul vieții mele?”. Un părinte care nu și-a răspuns la
întrebarea aceasta va întâmpina greutăți foarte mari în
formarea caracterului copilului lui, pentru că copilul își
formează caracterul prin observarea părinților, în primul rând.
Cele
mai multe trăsături de caracter se învață prin imitarea
părinților. Adică, vă dau exemple foarte simple: cum reacționăm
în marile momente ale vieții, cum reacționăm atunci când sunt
atacate valorile noastre cele mai intime, valorile noastre cele mai
prețioase. Ne observă când suntem în bucurii, în necazuri. Ne
observă cum ne respectăm cuvântul, cinstea, onestitatea. Ne
observă cum ne comportăm în momentul morții unei persoane – și
atunci cel mai important lucru în formarea caracterului unui copil
este să-și observe părintele, și părintele să aibă caracterul
deja format. Iar răspunsul la întrebarea aceasta, „Care este
scopul vieții mele?”, rezolvă multe dintre problemele de
caracter. Cu cât tânărul își răspunde mai repede la această
întrebare, cu atât își formează un caracter mai puternic. În ce
sens? În sensul că el nu mai subsumează acțiunile sau inacțiunile
sale unui adevăr unanim acceptat, și anume că moartea are ultimul
cuvânt în existență.
Caracterul,
dacă vreți, se formează atunci când ai certitudini, iar
certitudinile sau răspunsurile la marile întrebări ale vieții
trebuie să fie reale, adevărate; dacă ți-ai dat răspunsuri
false, caracterul tău este nedefinit, nu știi care este scopul
vieții tale, și niciodată copilul tău nu va ști care este scopul
vieții lui. Și aici intervine componenta duhovnicească, aici
intervine viața liturgică, legătura cu Dumnezeu – fiindcă nu
poți să-ți răspunzi la întrebări fundamentale dacă nu-ți va
răspunde Dumnezeu la ele. Nu poți să-ți răspunzi la întrebarea
aceasta, „Care este scopul vieții mele?”, ca să nu mai vorbim
despre faptul că, dacă ți-ar adresa cineva întrebarea: „Pentru
ce ai fi dispus să mori?” – iată o întrebare iarăși foarte
grea, pentru că nu prea-ți vine să mori pentru nimic din valorile
pe care ți le oferă societatea de astăzi…
Și
atunci caracterul, practic, se învață din observarea vieții
părinților, se formează prin imitarea viețuirii părinților –
și a vieții duhovnicești, și a vieții sociale a părinților.
Cât timp omul se teme de moarte, el, sărmanul, va subsuma toate
acțiunile sale acestei temeri, iar copilul va observa foarte bine
lucrul acesta și își va însuși acest tip de comportament, deci
își va forma comportamentul, personalitatea în acord cu
trăsăturile părinților lui. Foarte puține excepții.
(…)
Material
realizat de
Gheorghe
Fecioru
Foto:
Ilarion Moga
0 comments:
Trimiteți un comentariu