LAUDĂ de Nichifor Crainic / Poezie

foto: Heger (OrthPhoto)

Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ți amiază

Și lumea o spânzuri în haos de-o rază,

Metanie ție, Părinte.

Izvod nevăzut al văzutelor linii,

Mă scalzi și pe mine în unda luminii

Un mugur de carne fierbinte.

Sunt duh învălit în năluca de humă,

Sunt om odrăslit dintr-un tată și-o mumă,

Dar sunt nerăspunsa-ntrebare.

Ce glas destoinic să-mi spună-ncotro e

Oceanul de somn ce icnind fără voie

M-a-mpins și pe mine-n mișcare?

Nici maica nu știe ce tainică normă

Îmi dete din carnea-i vremelnică formă,

Neant înflorit în minune.

Căci toate izvoadele umbrelor noastre

Roiesc mai presus de arhangheli și astre

Din veșnica ta-nțelepciune.

În ceruri, Părinte, sunt abur în aburi

Și-asemeni cu apa ce-ngheață pe jgheaburi

Prind coajă de carne din spațiu.

Tu cugeți, se naște; voiești și durează;

Respiri și-nflorește; iubești și vibrează

De-adancul luminii nesatiu.

De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,

Fac dară de umbră acestei planete

Cu spumă de soare pe creste;

Și-n saltul credinței gustând veșnicia,

Din pulberea lumii îmi strig bucuria

Că sunt intru Cel care este!

Puzderii de stele ascunse-n amiază,

Făpturile-n tine de-a pururi durează

Și-n spațiu vremelnic colindă.

A fi, bucurie eternă și sfântă!

O vrajă a toată lumina răsfrântă

De-a gloriei tale oglindă.